(moto: “Jos Termopanu`!”)

Jeepul si nisipul

Primele mari proteste impotriva ghearei acaparatoare a societatii de consum, facute in urma cu cativa ani cu gandul de a salva paradisul salbatic ce fusese candva Vama Veche, constituie primii pasi in implinirea unui vis poate prea ambitios ca sa devina vreodata, cu adevarat, realitate.

Dovezi din plin in Vama Veche a anului 2004, cand plaja e intesata nu atat de obisnuitele corturi, cat de jeep-uri si masini luxoase intr-o gama surprinzator de variata.

Tot ce fusese odata salbaticie, deci naturalete, originaritate, devine acum beton, fier forjat si termopan, deci urbanicizare. In asaltul civilizator, adeptilor libertatii in natura le mai ramane iluzia presarata cu razlete proteste verbale, de genul celui din moto, strigate vechi – ineficiente, de altfel- impotriva unei Vame noi, updatate.

Vechea Vama Veche

Intoarcerea la primitivitate, explorarea de sine si aducerea la suprafata a spiritului dionisiac, nebunia aproape ritualica a unor tineri revoltati, neintelesi, in egala masura nedorind sa fie intelesi, muzica adevarata, urlet, intr-un cuvant: DEZLANTUIRE. Cam asta ar fi insemnat candva Vama pentru cei care nu aveau nevoie de mai mult decat un cort, un izopren si-un sac de dormit pentru a veni la mare.

 O banala comparatie intre vizitatorii Vamei si cei al altor statiuni (cu toate ca termenul statiune nu se potriveste deloc Vamei) ar fi aratat fara putinta de tagada, ca cei din Vama sunt cei mai prost imbracati (fara ca acest lucru sa produca vreodata complexe de inferioritate), mai zdenturosi si mai ne-eleganti, insa cei mai dezinhibati si mai lipsiti de prejudecati (nuditatea nu era practicata in regim de toleranta, ci privita ca stare de normalitate). Ei nu aveau nevoie de hoteluri de trei si patru stele, ci isi ancorau cu mandrie cortul, nu cereau chez-longuri, ci imbratisau nisipul, nu voiau nici ski-jeturi, nici barci pneumatice, nici gondole, nici iahturi...

Dorinta aceasta de marginalitate, de otherwheres si otherway-ness, are, desigur, multiple explicatii, de la cele de natura sociala, pana la cele de natura ideologica. Nu este insa scopul meu sa le analizez aici. Raman la sentinta – data de fapte - ca imperiul acesta de evadare in altceva se naruie rapid, si ca, paradoxal, putini reactioneaza. La urma urmei, putini ar putea.

Procesul natural de denaturalizare

 Spun putini ar putea pentru ca ceea ce nu se intelege este ca acest asalt al civilizatiei asupra unui teritoriu “nou-descoperit” este un proces cat se poate de previzibil si normal intr-o economie de piata. Vama Veche este o mare piata neexplorata; chiar daca ai avea, aparent, motive sa fii sceptic in legatura cu puterea de cumparare a celor ce vin aici (multi sosesc cu mai putin de 30.000 de lei in buzunar, merg cu nasul – care primeste fericit si numai 20.000, dupa care cersesc tot ce se poate - de la un colt de paine cu pateu, la tigari), in realitate cumparatori se gasesc usor, mai ales in conditiile in care tot mai multe vile se itesc de te miri unde pe plaja si in imprejurimi.

 Pana una alta, Vama e tot plina si, in ciuda tuturor invectivelor la adresa societatii de consum, de consumat se consuma si se va consuma (barurile, restaurantele, terasele, nu numai ca au invadat plaja, dar cu greu fac fata maselor de clienti), instalatiile de dusuri calde sunt binecuvantate de doritori (care nici la 40.000 de lei dusul nu sunt putini), marfuri de tot felul - parca din ce in ce mai kitsch-oase odata cu trecerea timpului - sunt, si ele, cautate, si lista poate continua. In conditiile astea revolta s-a redus la a da din cap in timpul concertelor cu versuri disidente, pentru ca, apoi, sa uiti totul si sa mergi sa-ti iei o clatita calda. Atata timp cat banul circula, devine ridicol sa vrei o revolutie.

O revolutie tot vom avea

 Daca impotriva banului nu isi gasesc, inca, armele de lupta, in ceea ce privesc optiunile lor culturale, cei din vama sunt, totusi, necrutatori. Daca au existat vremuri (negre, de delir dureros in memoria adeptilor Vamei) cand, la fiecare terasa sau barulet zbierau (caci cum altfel sa numesti zgomotul acela suparator?) voci maneliste, in sejurul meu in Vama anul acesta nu am depistat nici urma de asa ceva. Maneaua a fost eradicata si interzisa oficial, chiar daca pentru asta nu s-a folosit altceva decat consensul, fara acte, fara legi. Plus o doza importanta de imaginatie cand venea vorba de tactici de exterminare. Cei ce au recidivat, in trecut, au avut de platit preturi destul de scumpe (masina personala graffitizata cu ingrediente dubioase, spre exemplu). Metoda extremista, e adevarat. O Vama Veche fara manele, insa, te unge parca pe suflet.

Vama intre ce si ce?

 Anul acesta, in Vama, aceleasi corturi, aceeasi tinerete, aceeasi atmosfera de totala dezinhibitie, dar, parca, stilul acela de viata atat de proaspat ‘din vremurile bune’ e acum o incercare de stil de viata, o incercare de a continua. La prima vedere, lucrurile pareau in regula, dar, pe un fundal mai larg, perspectiva devenea sumbra: un excelent concert al celor de la ‘Luna Amara’, o trupa de grunge din Cluj in melodiile carora protestatarii s-ar regasi perfect (“Negustorii de destine/ Au sa vin a dup a tine/ Dar tu esti independent/ Disident, fii disident” – “Disident”) parea o scena demna de Vama Veche, dar nu iti trebuiau decat cativa pasi in afara razei de actiune a boxelor ca sa auzi, la un bar din apropiere, o muzic a (latino?) destul de dubioasa.

Asa stand lucrurile, in cativa ani Vama Veche nu va mai fi, probabil, un spatiu al altceva-ului, ci o simpla vama intre noi si bulgari, ‘imbogatita’ insa cu tot luxul unui Neptun sau unei Mamaia.  O previziune negativista, s-ar putea spune. Ei bine, exact asta este!