Moto : "Ce qu'on cherche dans la vie, c'est le plus grand chagrin possible pour se conna?tre soi-même avant de mourir."
Laureat al multor premii nationale, printre care si marele premiu pentru dramaturgie al Academiei Franceze, in 2003, Victor Haim a fost jurnalist, profesor de arta dramatica si actor inainte de a scrie piese de teatru de mare succes. A muri cantand - 1966 si Coaja fructului – 1971 sunt elogiate de Eugène Ionesco in Le Monde. Au urmat Abraham si Samuel, Vizita, Escalada, Acordati-va viorile, Cum sa ucizi rechinul, Joc de scena, Vampirul suge intotdeauna de doua ori si Valsul hazardului , in 1986, care a castigat premiul pentru dramaturgie Jacques Audiberti. A adaptat pentru televiziune operele unor scriitori ca Ibsen, Zweig, Dostoievski, Goldoni.
Radu Beligan e de parere ca Valsul hazardului e cea mai reusita si interesanta piesa a lui Haim, propunand o reflectie metafizica: “suntem oare doar jucaria imprejurarilor si toate adevarurile in care credem nu sunt decat o farsa absurda?”
Piesa debuteaza brusc cu Femeia (frumoasa si fragila Anca Dinu, pe care spectatorii Nationalului Craiovean ar trebui sa si-o aminteasca din Sluga la doi stapani ) care-si face o intrare fulminanta in scena. “Serata mondena? Viteza? Ceata? Accident?” sunt cateva dintre presupunerile cu care Ingerul (Natasa Raab) o intampina. Acestea care se dovedesc rapid a fi adevarate. Victima unui accident de circulatie (“210 km/h pe ceata”) e fragila, dar pe parcurs reuseste sa se acomodeze cu noul “spatiu” si chiar sa-si intimideze Ingerul. Acesta o supune obisnuitului test in urma caruia se stabileste destinatia fiecarui muritor: Rai sau Iad. Cele o suta de puncte necesare accesului in Rai sunt, pe rand, castigate si pierdute de Femeie, in urma interogatoriului Ingerului.
Regia lui Bogdan Cristian-Dragan se bazeaza pe acceptarea ca dincolo de existenta noastra pamanteasca “exista o alta, divina, in fata careia orice initiativa propusa de om sortii nu este decat un desuet vals al hazardului”. Intreaga noastra viata se supune minunatului si terifiantului cliseu ca “Dumnezeu cuprinde in sine toate fiintele si toate zarile.” Mesagerul aduce omului mesajul lui Dumnezeu, dar uita sa-i spuna ca “slova dumnezeiasca nu poate fi citita cu ochii, ea este mai presus de intelegerea si legile omenesti.” Decorurile superbe ale lui Viorel Penisoara-Stegaru, bazate in principal pe alamuri argintii, costumele Liei Dogaru si machiajul cu accente metalice realizat exemplar de Minela Popa introduc spectatorul in atmosfera eterica a piesei si reusesc sa nu se sustraga nici o secunda.
Achitandu-se de obligatiile pe care “functia” sa le presupune – “functiile ingerului pazitor sunt, in mare, patru, ca bratele unei cruci: el ne este invatator, protector, sfatuitor si calauza mistica. Cu un singur cuvant, functia generica a ingerului este buna noastra orientare. Ingerul se misca, prin mandat divin, de sus in jos si de jos in sus, in chiar intervalul care il separa pe om de originea sa, de paradisul in care a fost asezat in mormantul facerii sale” , Ingerul termina prin a se indragosti de “client” in acest abis dintre Dumnezeu si om.
O experienta de cunoastere de sine insusi si un regal teatral va sunt puse la dispozitie de catre Teatrul National din Craiova prin aceasta montare a piesei lui Victor Haim. N-o ratati!
Andrei Plesu – “Despre Ingeri”, Humanitas, 2003.
