Vineri, 2 aprilie a.c., am fost la Pitesti la o lansare de carte. Pana aici, nimic spectaculos. Doar ca, atunci cand vorbesti de Florian Stoian Silisteanu, nimic nu e previzibil. Am plecat cu ideea ca nu va dura mult, ca va fi o lansare obisnuita ca atatea altele la care am mai fost. Bineinteles ca n-a fost asa. Trebuie sa recunosc, sincer, ca am ramas fara grai cand l-am vazut pe Adam Puslojic (membru al Academiei Romane, scriitor si, mai presus, pentru mine, prieten de suflet al lui Nichita Hristea Stanescu). V-as putea vorbi mult despre sarbul acesta drag inimii mele, dar acum vreau sa va povestesc despre Silisteanu.

Cineva zicea ca are talent de actor si asta cam asa e, dar, mai presus de asta, are talent de om. Si asta a fost foarte clar cand am vazut cati oameni diferiti au venit din toate colturile lumii ca sa-i fie nuntasi lui Silisteanu. Au venit toti pe coordonatele poeziei, si zau ca, daca dadeai cu o bomba in teatrul Davilla din Pitesti, lumea ar fi fost vaduvita de cativa dintre marii ei poeti. In toata lumea asta diversa, Silisteanu se misca natural, tremurand adeseori de emotie, apartinandu-ne tuturor in fiecare moment si daruindu-ne pe toti poeziei. Nu venisem la lansarea unei carti, ci la dezvaluirea unui om.
Si, dupa ce l-am vazut pe Omul Silisteanu, mi s-a facut brusc chef sa-i citesc cartea, si, cu tot subiectivismul de care sunt capabila, va recomand sa nu o ratati.