Din tren am trecut in metrou, din metrou in autobuz, unul din prea multele, si m-am lasat purtata, intr-o stare de semi-inconstienta, spre Romexpo.
In autobuzul (sau poate trolebuz?) 131 m-am interesat, ca orice necunoscator al metropolei, de numarul de statii pana la destinatie. Cineva mi-a soptit: 9. M-am gandit ca aveam sa uit curand numarul, asa ca mi-am propus sa asociez fiecare statie cu un calator. Si a fost un gand inspirat. La prima statie, un grup de fete, prea galagios pentru gustul meu, a coborat la fel de zgomotos; la a doua, a urcat un copil cu o pisica in brate si, imediat dupa inchiderea usilor, a inceput sa spuna "Tatal nostru" intr-un ritm alert. Initial, m-a surprins corectetea formelor folosite, m-am gandit ca cel care il punea sa cerseasca il invatatse rugaciunea corect, apoi, putin dezamagita, am depistat doua greseli, de fapt suprimarea a doua cuvinte, in doua randuri consecutive. Am lasat insa totul pe seama emotiei sau a grabei micului cersetor. M-am intors la numaratoarea mea, incercand sa retin figura unui om pentru o statie, atintindu-i cu privirea pe cei care se inghesuiau in caldura autobuzului.
Pe la a patra statie, o figura neobisnuita, in peisajul obosit al acelui autobuz, mi-a atras atentia. Un barbat in jur de 60 de ani, cu un sacou in carouri mari, deschise la culoare, s-a asezat pe un scaun, contrar directiei de mers, diagonal cu locul unde ma aflam, si a inceput sa priveasca masinile si locurile ce ramaneau in spatele autobuzului. M-a fascinat la el modul increzator in care isi purta papionul de un galben pai si basca de culoarea nisipului cald. Ceva imi spunea sa imi opresc numaratoarea pentru ca intalnisem omul care avea aceeasi destinatie cu mine. Aveam sa cobor la aceeasi statie cu el. M-am uitat la el tot restul drumului, fascinata de modul in care, cromatic, hainele sale atat de diferite intre ele ca stil, se potriveau. "Observatie si manie feminina!?" o sa spuneti. Si eu o sa zambesc, inclinand putin capul.
S-a ridicat si s-a indreptat catre usi, i-am copiat gestul, dar mult mai sfios, si m-am postat la dreapta lui si, din dorinta de a-mi certifica intuitia, l-am intrebat de numele statiei, i-am multumit si am zambit strengareste. L-am auzit intrebandu-ma: "Si dumneavostra mergeti la concursul de frumusete?!" Am zambit fara sa raspund si apoi am coborat, dar l-am urmarit aproape detectiveste. Doream atat de mult sa nu ma fi inselat! M-am linistit abia cand l-am vazut pasind in urma mea, cu aceeasi eleganta misterioasa ce mi-a atras atentia, pe poarta Romexpo. Era 12.45.
Intotdeauna m-a fascinat pavilionul central de la Romexpo, mai precis forma sa ce aducea foarte mult cu un iglu, dar, la acea ora, totul era schimbat. Ridicatura aceea semana cu un san armonios dezvoltat ce trona maiestos si al carui mamelon era aparat de un fel de zid chinezesc, dar perfect rotund. Constienta ca imaginarul imi era invadat de lectura cartii Ruxandrei Cesereanu, "Tricephalos" (lucru nu tocmai rau), ma gandeam ca interiorul acelui san mustea de viata, de carti, de oameni si abia asteptam sa ma strecor, ca o litera in interiorul unui carti, in acel decor qvasi-uman. Cu privirea plina de acea imagine uberala, am invadat si eu locul, pasind in cuibul desfatarilor livresti.
Surpriza! Intrarea libera, se pare ca organizatorii au renuntat la cei 20 000 pentru bilet, deci bugetul nu avea sa imi fie afecatat prea mult. La un calcul mic, ar fi trebuit sa scot din buzunarul de studenta aproape o suta de mii numai pentru intrare, bani altfel economisiti pana la primul stand, unde am gasit una din cartile de pe lista.
Prima impresie a fost coplesitoare. Lumea roia in jurul meu, nu mai vazusem de multa vreme atatia cititori la un loc, nicidecum in salile de curs. Minute in sir am stat acolo, pe ultima treapta, in spatele fantanei arteziene - care, culmea, functiona - privind furnicarul de cumparatori, surprinsa de propria-mi emotie, nestiind de unde sa incep explorarea acelui univers. Nu imi plac locurile marilor ingramadeli ale poporului, dar forfota aceea dionisiaca m-a cuprins pe deplin.
Din acea reverie m-a trezit un sunet de trompeta. Cat de dor imi fusese de acea strigare a jovialului poet Paul Daian, de indemnul lui transformat de atat de multe ori in rugaminte.
Pasea cu aceeasi calmitate printre cititori, se oprea pentru a le aminti ca se aflau la targul de carte de invatatura ( de minte) Gaudeamus, editia a zecea. Palaria sa purta un cocosel "acrobatic". Si acum ma intreb cum rezista zburatoarea acolo. Daian a anuntat aproape cu ingrijorare: "Nu iesiti de aici! Afara ploua torential!". M-a mirat stirea, dar nu l-am contrazis; in deosebi, nu fusesem prea atenta la vreme in drumul meu spre Romexpo. Si nu mi-am facut griji prea mari, abia intrasem, pana la plecare mai erau cel putin 5 ore, deci ploaia se putea opri. Si chiar daca nu ...
Prima carte cumparata - Gellu Naum "Calea Searpelui" - lansata la targul de anul trecut, in spatiul central. Imi amintesc atat de bine emotia Simonei Popescu, prezentand aceasta carte, dar aveam sa o inteleg abia luni mai tarziu, dupa prima lectura.
Lansarile au avut loc simultan in patru colturi: in spatiul central (Rotunda Eminescu), in sala de conferinte, in sala de marmura si la standul fiecarei edituri. Cum sa le urmaresc pe toate?!
Cu programul in fata, am selectat ceea ce ma interesa si am asteptat prima lansare: Ruxandra Cesereanu - "Imaginarul violent al romanilor" (Editura Humanitas). O data cu anuntul, vizitatorii s-au adunau in spatiul central, cu acea curiozitate pe care numai descoperirea marilor carti o impunea. Doina Jela si Dan C. Mihailescu au vorbit despre carte, acesta din urma putin "suparat" pe autoare din pricina titlului neinspirat care ar cataloga, aproape infam, poporul roman ca singurul popor violent din istorie. Ar fi ales: "Imaginarul violent la romani" sau "Romanii si imaginarul violent". Acestea erau reprosurile, dar autoarea si-a motivat alegerea, si-a sustinut parerile: "Cartea nu se doreste a fi un indreptar, o varianta de corectiune, ci o fotografie, un portret de grup. (...) Acesta a fost felul meu de a-mi intelege poporul. Eu nu dau un verdict."
M-am repezit avid la stand sa cumpar cartea, am trecut peste pretul bulversant de piperat si am mers la masa special pregatita de cei da la Humanitas, pentru autografe. Ajungand in fata autoarei, am preluat culoarea rosiatica a puloverului, incercand sa ignor caldura insuportabila a corpului. Cred ca erau emotiile cititorului care se afla in fata unuia din autorii pe care ii indragea si citea cu nesat.
Apoi, tot Humanitas, a lansat "Reusesti sau mori" de Vladimir Bukovski - prima carte din Romania realizata exclusiv prin e-mail, intr-un an. Dialogul "prelung", dintre autor si Doina Jela, a fost transformat, cu multa maiestrie, intr-un interviu foarte amplu despre viziunea si incercarile politice ale atat-de-controversatului Vladimir Bukovski. Cartea ne ofera posibilitatea sa o cunoastem pe "intrebatoarea" Doina Jela si in ipostaza ei de "viespe tandra",dupa cum o numeste Ruxandra Cesereanu.
Sa nu il confundam insa pe Vladimir Bukovski cu Charles Bukowski, autorul romanului "Femei", aparut in acest an la editura Polirom. Charles Bokowski se incadreaza unui alt tip de literatura, pe linia lui Henry Miller, Peter Esterhazy sau Louis-Ferdinand Celine, fiind si el la fel de controversat, dar dupa alte grile si asteptari, frizand cu usurinta, dar si nespusa placere, licentiosul si trivialul.
A urmat apoi lansarea cartii "Scutul lui Perseu. Nicolae Manolescu intre oglinzi paralele" de Mircea Mihaies (Editura Curtea Veche), lansare de la care invitatul, subiectul cartii, Nicolae Manolescu, a lipsit. L-am iertat pentru ca era ziua domniei sale si poate ipostaza neobisnuita. Am aflat astfel ca, cel care semneaza saptamana de saptamana editorialul in Romania literara, pregateste doua carti, una despre batranete, cealalta despre doliu.
Apoi, o data terminate curiozitatile legate de lansarile din acea zi, am inceput testarea terenului si adulmecarea cartilor. Dar mare dezamagire! Unele edituri nu facusera concesii in privinta reducerilor; erau prea mici pentru a le simti. In rest, carti ca la un ostat pantagruelic, domenii diverse, explozie coloristica.
Am pasit nu pe culoare, ci pe strazi ce purtau nume "livresti": strada Liviu Rebreanu, strada Nicolae Iorga, strada Alfred Alecsandrescu (dirijor si compozitor), strada Dimitrie Gusti, strada Mihail Jora (dirijor, compozitor si profesor), strada Dragomir Hurmuzescu (fizician), strada Mihai Zirra (regizor), strada Catinca Ralea (traducatoare; cea care a tradus sclipitor romanul - si, implicit, titlul - "The Catcher in the Rye" de J.D.Salinger), strada Vasile Voiculescu.
La etaj, bulevardul Lectura. Si, tot acolo, expozitie de fotografie, de caricaturi, targ de arta, Muzeul Radio si Salonul de presa. Un nivel mai sus, telefoane RDS si multi doritori sa vorbeasca gratis in tara si strainatate. Si eu printre ei. In spatiul central, o casa in casa, internet cafe-gratuit.
Din nou la aer. Asfaltul era uscat. Unde era deci ploaia frenetica pe care Daian o anuntase aproape din ora in ora?!
Despre vizita prin anticariate nu mai povestesc...
Vineri 28 noiembrie 2003
A doua zi in Bucuresti, in acelasi autobuz 131, acelasi drum spre Romexpo. Nu am mai intrebat de numarul de statii, dar am fost din nou atenta la cei asemeni mie, calatorii grabiti ai metropolei. La a treia statie, s-a urcat acelasi baietel cu a lui pisicuta smotocita si a inceput sa spuna "Tatal nostru". L-am urmarit curioasa la fiecare rand, dar am depistat aceleasi greseli. Deci nu fusese o simpla emotie de joi! Putin dezamagita, am cautat cu privirea barbatul cu papion, dar nu a fost de gasit.
La intrarea pe poarta Romexpo, am privit din nou pavilionul, dar am zarit acelasi san, tronand maret in fata mea, nici chip sa il gasesc schimbat in iglu. Amuzata, m-am indreptat cu voiosie, parca dornica sa-l cuceresc, rasfoindu-i cartile, privind-i halucinanta viata secreta.
Cu programul in fata, am facut o mica selectie a lansarilor din acea zi. Zi aleasa, in care trebuia sa cumpar cartile ce imi atrasesera atentia sau pe care le asteptam de ceva timp; a doua zi fiind sambata, zi libera, ingramadeala avea sa fie pe masura. Stiam, din propria experienta, de imposibila miscare, din zilele de sambata, la un targ de carte, in Bucuresti.
In sala de marmura - cea mai mare sala destinata programului cultural al targului - British Council anuntase prezentarea programului de burse, dar, desi intarziasem 10 minute, am descoperit ca eram singura persoana ce se inghesuise sa ia loc pe unul din acele scaune incomode. Eu si inca 2 ziaristi. Nu l-am dezamagit pe domnul Vlad Pavlovici scotand reportofonul, oricum, ma aflam acolo in scop personal. Dar am fost eu dezamagita. Bursele se adresau liderilor si formatorilor de opinie si se grefau, in special, pe domenii "realiste" - economie, drept, agricultura, politica, stiinta si tehnologie. Unde erau deci cei interesati?! Poate la cursuri. Era vineri, ora 13.
M-am indreptat apoi spre standul editurii Aula, editura poetului Alexandru Musina, ca o recunoascatoare cititoare, pentru ca aici gasisem, in prima zi, dupa aproape doi ani de cautari prin librarii si bibliotecile orasului si ale cunoscutilor, cartea lui Matei Visniec: "Frumoasa calatorie a ursilor panda povestita de un saxofonist care avea o iubita la Frankfurt". Un titlu epuizant - recunosc - , dar o piesa uimitor pusa in scena de teatrul craiovean, cu El si Ea interpretati de: Valentin Mihali si Romanita Ionescu.
Dar eram la standul editurii Aula! Dupa lansarea cartii: "Poeme alese (1975- 2000)" de Alexandru Musina, cu participarea lui Nicolae Manolescu si Florin Iaru, a urmat "Muzici si faze" de Ovidiu Verdes - roman rescris - despre care au vorbit, cu entuziasm si oarecare surpriza, Mircea Cartarescu si Florin Iaru.
Aici, curioasa precum ma stiu, mi-am furisat privirea - si, poate, capul - printre doi oameni. Cineva, exact in acea clipa, a facut o fotografie cu cei doi din fata mea. Nu m-am gasit mirandu-ma prea tare de lumina blitului; credeam ca erau doi oameni "de-ai casei", care venisera sa-i sustina pe A. Musina sau Ovidiu Verdes; nici nu am dat prea mare importanta observatiei, deloc taioasa, ca am aparut in poza. Langa mine s-a facut un pariu: am iesit sau nu in poza? Nici intrebarea nu m-a intrigat prea tare. Cateva minute dupa incheierea lansarilor, vorbaretul din dreapta mea, cel care initiase un ghidus pariu pe marginea aparitiei mele in poza, mi-a intins mana si s-a prezentat: "Ioan Grosan!". Mi s-a parut ca am preluat culoarea amintitului pulover rosiatic din prima zi in Romexpo... Cunoscandu-l, mi-am amintit de volumul "Povestiri alese", aparut la Allfa, in `99, de locul unde era asezat in biblioteca, de placerea cu care l-am descoperit, de frazele pline de neologisme snoabe cu care incercam, la cursuri, sa-i incadram scrierea in postmodernism. Am spus ca eram si eu un cititor al prozei sale, ca imi placusera in mod deosebit "Insula" si "Marea amaraciune". In "Insula" gasisem, surprins literar, un gand mai vechi: cum am comunica avand la indemana numai citate din opere, cat ne-ar lua sa le descoperim, sa le invatam, sa le simtim? Descoperind aceasta povestire a lui Ioan Grosan, m-am linistit. Se putea orice in lumea cartilor. Si mai era o imagine care imi placuse prin fermitatea ei: o carte ce "zacea in spagat, pe o noptiera", o ipostaza, pe cat de agonica, pe atat de feminina.
Aceasta a fost intalnirea mea cu Ioan Grosan. Anul viitor, partea a doua. :)
La ora 15.00, in sala de marmura, a inceput dezbaterea pe tema "Revizuirile literaturii romane", prilejuita de lansarea volumului "Revizuiri" de E. Lovinescu, editie ingrijita de Ion Simut. Dezbaterii i-a lipsit acea verva a contradictiilor datorata, poate, si absentei marilor critici romanesti: Nicolae Manolescu, Eugen Negrici, Dan C. Mihailescu. Erau trecuti pe lista pe care o aveam in fata, erau asteptati de Ion Simut, Ion Bogdan Lefter, C. Rogozan si Gh. Craciun, dar s-au dovedit a fi cenuserese dupa miezul noptii.
Paul Daian a anuntat iar ploaie torentiala. Aproape l-am crezut din nou.
La ora 17.00, Editura Polirom a lansat la stand 6 carti din colectia Biblioteca Polirom. "Ispasire" - Ian McEwan, "Falconer" - John Cheever, "In cautarea oii fantastice" - Haruki Murakami, "Raftul cu ultimele suflari" - Aglaja Veteranyi, "Piramida" - Ismail Kadare, "Zana carabina" - Daniel Pennac. Aici, pasiune a lecturii. Cei care au prezentat - fie traducatorii sau tineri critici - au abordat textul cu placerea si pasiunea inceputurilor. Mihaela Michailov a vorbit despre "Raftul cu ultimele suflari" de Aglaja Veteranyi cu o vadita emotie a celui care a inteles cartea atat de mult, incat se teme ca nu poate reda exact ceea ce constituie nucleul ei. Prezentarea ei a preluat lirismul si dramatismul autoarei. Vorbele ei m-au convins, pretul nu.
Apoi ultimul tur de forta. Nu am avut timp nici acum sa cumpar cartile de care vorbeam.
Dar mai aveam si zile.
Sambata 29 noiembrie 2003
In a treia zi in Capitala, m-am hotarat sa renunt la faimosul autobuz 131 din pricina pisicii micului cersetor. Atat de patata si zgribulita! In tramvaiul 41, nici o neplacere. Analizand exteriorul, am observat o pancarta pe un trotuar: Fitness - Femei - Masaj. Imi pun, femeieste, o multime de intrebari legate de sensul celor citite si astept un raspuns - "barbatesc"- sau macar o lamurire.
Dar tot inainte!
Intampinata de sanul acela maiestuos, cunoascut sub numele de Romexpo, am pasit cu entuziasm spre ziua cea mare pentru cei de la targ. Zi lunga, zi de weekend, cand unele edituri isi lasasera cele mai ravnite carti pentru lansare. Multime de oameni in fata mea. Imi era teama ca sanul sa nu se sparga de atata plinatate de oameni.
La ora 12.00, era anuntata relansarea revistei "Plai cu boi", dupa cateva luni de pauza. In foile mele cu programul scria ceva de un taraf. Eram extrem de curioasa. Daian l-a anuntat pe Dinescu, Dinescu si-a anuntat formatia - Mambosiria - si relansarea revistei, dar si lansarea unui volum "Corigent la cele simple", cu articole adunate in timp si publicate in "Academia Catavencu" si "Aspirina saracului" (tot ziaru? lu? Dinescu).
Mambosirienii, pusi pe cantat, erau o imbinare ciudata de autohton si alte natii, iar palariile lor, "aproape" mexicane, imi aduceau aminte de elefantul mistuit de un sarpe boa din desenul din "Micul Print". Oamenii nu s-au speriat de ele, "De ce s-ar speria de niste palarii?". Dar cred si acum ca ascundeau mai mult decat atat. Poate nudurile din viitoarele numere "Plai cu boi". Prea erau marete.
Dinescu si-a invitat cititorii la un pahar de vin fiert, "vin bun, mai bun ca cel de anul trecut" - negustandu-l, l-am crezut insa pe cuvant -, la standul Q- Traz. Ce a urmat e lesne de inteles: autografe, muzica salatareata, vin aburind. Adevarat ospat bahic si livresc.
In acea atmosfera dionisiaca, "mi-am amintit" de un Dinescu pe care l-am descoperit prin ochii si pana lui Emil Brumaru. Acel "lungan genial", boemul Dinescu din `72, care "Cucerea clipa si o arunca la spate pentru a cuceri, cu mai multa placere, clipa urmatoare", un Dinescu ce impartea, in dreapta si-n stanga, "injuraturi candide", reusind, cu o inconstienta a trecutului si tineretii, sa-l faca pe Emil Brumaru sa "recunoasca", intr-una din scrisorile din `80, catre Lucian Raicu: "Doamne, ma gindesc acum, eu am vazut poezia intruchipata intr-un om!"
La ora 13.30 am deschis reportofonul. Urmau marile lansari, marile dezbateri.
Humanitas a lansat poate cea mai asteptata carte a targului: "Despre ingeri" a lui Andrei Plesu, carte pe care editura a pariat si care a si fost desemnata "cea mai ravnita", atat prin votul presei, cat si prin votul publicului. Public numeros, ca la nici o alta lansare de la targ. Se vede ca a fost indelung asteptata si mediatizata. Liiceanu si autorul au vorbit despre carte, despre angelic si diavol si au dat autografe. Dar aceasta lansare a fost cea mai incarcata afectiv din toate. Am avut impresia ca, pentru o jumatate de ora, oamenii au incetat miscarea, cu totii ascultau cum a luat nastere cartea, cum a fost traita. Cred ca atmosfera se asemana cu cea de la cursurile tinute de G. Calinescu la Universitate, de care un profesor ne vorbeste, purtat mereu de emotia acelor clipe. Aplauzele au rasunat.
Am urmarit lansarea mult mai atenta asupra starii pe care o impunea o astfel de carte si reuniune; lasasem captarea si captivitatea in seama reportofonului. Aveam incredere in obiectivitatea lui.
Profitand de multimea adunata pentru lansarea cartii lui Plesu, directorul editurii Humanitas, a anuntat o lansare surpriza: Cartea Borcan, intr-o forma inedita (evident, bocanasul tomnatic al gospodinelor). Borcanelele livresti, gandite pentru a fi oferite ca si cadou de sarbatori, au fost "umplute" cu cele mai frumoase versuri (selectate de Ioana Parvulescu) din lirica celor trei ludici: Leonid Dimov, Emil Brumaru, Serban Foarta, dar si din lirica universala, despre eternul feminin. Pretul depaseste orice asteptare (290 000) si nu cred ca vor fi reduceri "de sezon".
Cinci minute dupa lansarea borcanaselor, ne-am mutat, eu si reportofonul, in sala de marmura, pentru dezbaterea pe tema "Literatura erotica intre estetic si comercial", lansarea colectiei "Biblioteca Erotica" a editurii Paralela 45 si a cartilor: "Noua pornografie" - Marie Nimier, "Voyeurul" - Alberto Moravia (cu o prefata de Ruxandra Cesereanu) si "Portretul jucatorului" - Philippe Sollers. Aici, discutii ceva mai aprinse, stare total diferita fata de lansarea de la Humanitas. Gheorghe Craciun, moderatorul, si invitatii: Simona Sora, Cecilia Stefanescu si Florin Iaru, dar si altii, al caror nume nu l-am retinut, au discutat si in contradictoriu despre oscilatia permanenta a literatirii erotice intre estetic si comercial, dar si despre dificultatea traducerilor unor astfel de carti din cauza unui limbaj nespecializat. Punctele de vedere diferite au fost sustinute cu indrazneala si argumente personale, uneori fara false pudori, alteori fixand un punct in gol si examinandu-l pana la epuizare, dar cu o teama de a fixa eventualii cititori cu privirea.
La finalul dezbaterii, am inchis reportofonul, grabindu-ma sa ajung in spatiul central, unde Editura Humanitas lansa volumul "Plurivers" de Mircea Cartarescu. Plasata aproape strategic, am deschis reportofonul sa intorc frumoas caseta. Nu voiam sa pierd nici un cuvant din ce avea de spus autorul despre revenirea sa la poezie, fie numai ca o larga recapitulare. Dar, stupoare! Cel care trebuia sa inlantuie cuvintele pe vecie, pe banda sa, era gol. Nedumerire si un ras infundat, pe alocuri reprimat. Un gest aproape demn de mine!
Dupa Plurivers, tacere.
Si eu, intrigata de propriile gesturi, am pornit, pe stradutele inghesuite, incalzite, fara gropi, sa imi cumpar cartile.
Din loc in loc, personalitatile culturii, oamenii cititi, "consultati" intr-o "problema" literara, discutii, autografe. Unele fete atat de cunoscute, dar, o data cu ele, si neputinta de a a le asocia cu un nume. Din loc in loc, m-am oprit pentru a-i privi mai bine pe cei atat de mult oameni, pe cei care scriu pentru ca nu pot altfel.
La un moment dat, o figura prea cunoscuta: Emil Constantinescu. De aproape, ochelarii pareau si mai curati, aproape ireali. M-am uitat si eu la ai mei; erau atat de ... "boemi".
Duminica 30 noiembrie 2003
Ultima zi, ultimul drum cu tramvaiul, aceeasi pancarta, dar o zi ploioasa. Spusele lui Paul Daian incepeau sa se adevereasca. Sanul la fel de maiestuos, dar poate mai senzual - acoperit fiind de apa.
Venisem special pentru decernarea premiilor, dar si pentru intalnirea cu prietenii.
Premiile s-au acordat prin votul publicului astfel: Locul I a revenit Editurii Humanitas; Locul ll: Editurile ALL; Locul lll: Editura Polirom; au mai fost premiate si editurile Nemira si Sophia. Tot publicul a desemnat "Despre ingeri" de Andrei Plesu cea mai ravnita carte de la trag. Jurnalistii acreditati au avut cam aceleasi gusturi: Editura Humanitas si "Despre ingeri".
Pe strazile targului l-am zarit si pe "cersetorul de cafea" Emil Brumaru, mereu in tovarasia cartilor. As fi vrut sa il intreb de iubirea lui pentru Dinescu, despre prozatorii rusi si studiul pe care dorea sa il faca despre peretii din marea literatura, despre ceasurile care stau si cana de teracota, despre necesarul de a lua totul de la sfarsitul celor petrecute inainte, despre "eleganta" cu care trece timpul la Turgheniev, despre "adrisantul" ideal al scrisorilor sale, dar, mai ales, despre nevoia de a avea cartile sale proprii, despre logodna atat de intima cu ele. Poate acesta era si gandul cumparatorilor-cititori de la targ.
Aceasta a fost ultima intalnire. M-am indreptat sa cumpar ultimele carti: "Corpus Hermeticum" - Hermes Trismegistus, "Calea sufita" - Idries Shah, "Elogiul mamei vitrege" - Mario Vargas Llosa si "Mana care scrie" - Irina Mavrodin.
Asa s-a incheiat, cu o ultima privire in urma.
Luni 1 decembrie 2003
Am ajuns acasa, plina de carti, dar golita de bani. Stau si scriu parerile mustind de subiectivitate, peripetiile mele livresti, si nu numai, si ma simt ca unul din personajele lui Choderlos de Laclos in "legaturile mele primejdioase" cu unele carti, o impatimita a penei si calimarii. Numai lumanarea si intriga lipsesc.
Acestea au fost zilele de carte petrecute in Bucuresti, zile si intamplari ce mi-au adus o reala multumire. Oricat de plictisitor ar parea un astfel de targ, mi-am asumat riscul de a-mi afisa in aceste randuri placerea de cititor, vizitator si impatimit al cartilor. "Viciul" lecturii; dar viciul e ceva rau, nu?!
Acasa, citind "Masina de citit", ziarul targului, tiparit zilnic, distribuit gratuit si profesional realizat de echipa de la Evenimentul zilei, am aflat si de existenta autobuzului pus la dispozitie de organizatori si RATB. Dar as fi facut la fel.
Memento
Carti, ziare, dictionare, intaniri cu cei de care nici in oras nu reusesc sa dau, glume nebune, inghesuiala, oboseala, dureri de brate, plase de la diverse edituri, conferinte, pliante, oferte, vederi artistice de la Q-traz si doar 20 de mii, ratacite prin buzunar. Viata si patima de student! :)