Sambata si duminica, 6 si 7 decembrie, a avut loc, la Craiova, prima editie a Festivalului National Studentesc de Teatru Neconventional. Laudabila initiativa!

In prima seara, cinci ore de teatru, patru piese, trupe din: Bucuresti (Trupa Podul – a prezentat „Manuscrisul pierdut”, scenariu dupa Mihail Sebastian), Craiova (Trupa Theatron - „Delir in doi” de Eugen Ionescu), Timisoara (Trupa Thespis - „Fiinte care vor”) si Iasi (Trupa Ludic „Lectia” de Eugen Ionescu).

In cea de-a doua seara, au jucat: Trupa Imago (din Cluj „Dada- love story”) si cea din Craiova („Asteptandu-l pe Godot” de Samuel Becket) si Timisoara („XYZ”).

Din cele cinci trupe care mi s-au perindat prin fata, in sala friguroasa a Casei Studentilor, doua au meritat aplauzele din plin: Thespis si Ludic. Sa vi le prezint pe rand!

Trupa Thespis, din Timisoara, a pus in scena doua piese pentru acest festival: "Fiinte care vor" de Dinu Bodiciu si "XYZ" de Mihaela Marginean Ciutaru. Ambele creatii, tineresti, indecent de actualizate, frizand comicul, absurdul si mondenul, au fost foarte antrenante. Fara a prelua piesele de teatru scrise de cunoscutii impatimiti ai absurdului, trupa timisorenilor, formata, pentru acest festival, din: Diana Radovan, Snejana Petrovici, Cosmina Dehelean, Alexandra Ghetoiu, Ileana Istratie, Andreea Milici, Dan Ciutacu, Dinu Bodiciu, Adrian Korek, a ridicat sala in picioare dupa fiecare reprezentatie.

Piesa „Fiinte care vor” a insumat cinci monoloage in sase personaje.

„Doamna actrita la teatrul National de Stat” (jucata de Dinu Bodiciu) si-a sustinut monologul despre eterna asteptate a tuturor de a se intampla ceva. Si, pentru ca sa nu mai asteptam in zadar, la finalul etalarii marilor nemultumiri, „doamna” s-a indreptat spre primele randuri din sala si a sarutat, cu patima, presupun, o tanara studenta; apoi, cu aceeasi curiozitate nestapanita, a intrebat aproape demonstrativ: „Cati au ejaculat din sala?” Patru barbati au ridicat mana. Monologul a luat sfarsit; la fel si indelunga asteptare de a se intampla ceva.

(Dupa terminarea piesei, am intrebat-o, pe tanara recent sarutata, daca fusese avertizata de aceasta miscare sau daca facea parte din echipa. A negat. Am crezut-o. Era prea bulversata si plina de pudra de la „doamna actrita”.)

Cel de-al doilea monolog, „Despre piese fara rost”, a fost o pledoarie inspirata despre insemnatatea tacerii si a cuvintelor.

„Monologul neterminat pentru prizonierul albastru”, cu vadite influente kafkiene, a imaginat situatia celui dornic de libertate, cel care asteapta sa iasa, cu toate ca nu stie prea bine unde.

Extrem de vitalist a fost cel de-al patrulea monolog: „Copii care urla, dar nu-i aude nimeni”. Prezentat cu o inocenta fericit imbinata cu exuberanta, monologul schiteaza, umoristic si dramatic, viata unei mame nimfomane si curiozitatea copilului nesupravegheat, extrem de curios si puternic debusolat.

Ultimul monolog al piesei, „Despre libertatea actorului”, a inceput cu o lunga tacere. Am crezut, initial, ca este o demonstratie la expunerea din: ”Despre piese fara rost” – a acelui episod cand actorii nu au spus nimic, au asteptat in tacere pana cand ultimul spectator a iesit din sala. Cortina a cazut si un arlechin a concluzionat: „Se pot spune atat de multe cu atat de putine cuvinte!” Dar, ultima secventa a piesei era doar o tacere prelungita intr-un halucinant fum de tigara, continuata cu un al monolog al razvratirii si asteptarii.

Piesa prezentata duminica, „XYZ” , a fost conceputa ca o varianta moderna a „Povestii porcului”. O piesa despre devenire, nastere si renastere, intelegere, societatea barfitoare, descoperire, conventii sociale, iubire. Publicul a fost din nou antrenat, curios si cu migala informat, intrebat, solicitat.

Ambele piese ale trupei Thespis , tineresc inspirate, au emanat o pasiune a jocului, o verva a daruirii si un real talent. Si nici macar nu sunt studenti la teatru!

Cea de-a doua trupa despre care va vorbeam ( Ludic din Iasi) a prezentat "Lectia" de Eugen Ionescu. Catalin Mandru (Profesorul), Anca Nita (eleva) si Dan Daia (Marie) m-au convins printr-o vitalitate a spunerii, dar si a gesticii, cat si prin increderea in ceea ce rosteau.

Daca ii intalniti, urmariti-i! Merita aplauzele pentru tineretea lor, pentru indrazneala, dar, mai ales, pentru munca si daruire.