„După căutarea femeii în femeie, am scris despre percepţia femeii asupra bărbatului“

 

Ruxandra Cesereanu (n. 17 august 1963, la Cluj-Napoca), este poetă, prozatoare şi eseistă. În 1985, a absolvit Facultatea de Litere a Universităţii „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca. În prezent, este conferenţiar universitar la Facultatea de Litere din Cluj-Napoca, în cadrul Catedrei de literatură comparată. Timp de 4 ani a fost cadru didactic în cadrul Catedrei de jurnalism de la Facultatea de Ştiinţe Politice din Cluj-Napoca. A publicat volume de versuri (Zona vie, poeme, Dacia, Cluj, 1993; volum tradus în limba engleză şi apărut în SUA sub titlul Lunacies, Meeting Eyes Bindery, New York, 2004; Gradina deliciilor, poeme, Echinox, Cluj, 1993 ; Cădere deasupra oraşului, poeme, Transpres, Sibiu, 1994; Oceanul Schizoidian, poeme, Marineasa, Timişoara, 1998; volum tradus în engleză şi apărut în SUA sub titlul Schizoid Ocean, Sigmund Freud Publishing House, Binghampton, 1997; Deliruri şi delire. O antologie a poeziei onirice românesti, Paralela 45, Cluj-Bucureşti, 2000 ; Veneţia cu vene violete. Scrisorile unei curtezane, poeme, Dacia, Cluj, 2002; Femeia-cruciat, antologie, poeme, Paralela 45, Cluj-Bucureşti, 1999; Kore-Persefona, poeme, Vinea, 2004; Oceanul Schizoidian, poeme, ediţia a doua, Vinea, 2006; Submarinul iertat, poem-carte scris în colaborare cu Andrei Codrescu, ediţie de lux de 150 de exemplare, cu 7 ilustraţii color, cartea în copertă de catifea, Brumar, 2007), proză (Călătorie prin oglinzi (microroman, Dacia, Cluj, 1989; Purgatoriile (proză scurtă, Albatros, Bucureşti, 1997; Tricephalos (roman, Dacia, Cluj, 2002; Nebulon (proză, Polirom, 2005; Naşterea dorinţelor lichide (proză, Cartea Românească, 2007) şi eseuri (Călătorie spre centrul infernului. Gulagul în conştiinţa românească (eseu, Fundaţia Culturală Română, Bucureşti, 1998; Panopticum. Tortura politică în secolul XX (eseu), Institutul European, Iaşi, 2001; Imaginarul violent al românilor (eseu), Humanitas, 2003; Decembrie 89. Deconstrucţia unei revoluţii (eseu), Polirom, 2004; Gulagul în conştiinţa românească (eseu, ediţia a doua, Polirom, 2005). De asemenea, o puteţi citi pe Ruxandra Cesăreanu pe Mesmeea`s Blog.

 

 

1. În 1983 aţi participat la Colocviul Naţional „Mihai Eminescu” cu lucrarea Euthanasia la Eminescu, iar după doi ani lucrarea de licenţă avea sa cuprindă o abordare critică din aceeaşi zonă tematică – Moartea, visul şi somnul în opera lui Eminescu. Ce a determinat trecerea din sfera hermeneutică a eminescienei „morţi liniştite” în sfera istoriei mentalităţilor, aşa cum reiese din lucrarea Infernul concentraţionar reflectat în conştiinţa  românească, care este şi teza dumneavoastră de doctorat?
 

Ruxandra Cesereanu:

Am mai spus-o şi o voi tot spune: a venit revoluţia, adică decembrie 1989, şi, vrând-nevrând, mi-am schimbat preocupările. Să cercetezi onirismul, halucinaţiile, delirul înainte de 1989 era un soi de evadare din realitatea ceauşistă şi de sublimare. După revoluţie, realitatea, însă, m-a acaparat cu toate ale ei, cu politica explozivă, cu stridenţele sociale, cu recuperarea istoriei recente şi a memoriei refulate. Nu puteam să nu mă împlic în Real. Am alungat Irealul (am rămas cu vocaţia acestuia doar în proză).

2. Credeţi că un demers recuperator de adevăr din prisma istoriei mentalităţilor – aşa cum sunt studiile dumneavoastră despre Gulagul românesc, despre fenomenul torturii, despre mineriade şi fratricid în România – trezeşte în ceilalţi dorinţa de a avea o conştiinţă identitară la nivel global?

R.C.:

Este o întrebare prea autoritară, nu am un răspuns tranşant. Ceea ce am dorit a fost doar să zgâlţâi puţin minţile şi sufletele amorţite şi să iniţiez un demers de curăţare a memoriei. Dar apelul meu la memorie a fost opţional oferit către ceilalţi, nu obligatoriu.
 

3. De ce credeţi că o parte din români nu sunt interesaţi de trecutul istoric relativ recent caracterizat de constrângeri, orori sau persecuţii? Pofta de adevăr este doar un atribut al tinereţii, nu o dovadă de maturitate al unei societăţi?

R.C.:

Lumea este sătulă de violenţă, de durere. Nu toţi indivizii doresc să-şi amintească un trecut în care suferinţa a fost constantă, prin intermediul ei umanitatea putând fi împărţită în victime şi călăi, în absolut vorbind. Pasivitatea există şi ca un paravan de apărare. La fel, laşitatea. Sau indiferenţa. Sunt nişte reacţii obişnuite. Dacă nu vrei să ai memorie, nu vei afla despre durere şi violenţă. Dacă vrei să ai memorie, îţi asumi mai cu seamă acest lucru privitor la trecutul recent românesc.

4. În Femeia-cruciat apar cele patru aspecte ale lui Animus – Fratele (reprezentare a prieteniei), Iubitul (partenerul, amantul), Magister (imaginea tatălui) şi Hristos (întruchipare a relaţiei cu Dumnezeu). Reprezintă aceste aspecte, de asemenea, etape ale cunoaşterii interioare specifice femeii care se descoperă pe sine?

R.C.:

Femeia-cruciat, aşa cum am gândit şi simţit acest amplu poem, nu are ambiţia de a schiţa un traiect cerebral, sufletesc sau corporal valabil în general pentru identitatea feminină. Este vorba strict despre raportarea mea, Ruxandra Cesereanu, la patru ipostaze masculine decisive, care consider că au marcat viaţa mea de femeie. Ipostaza simbolică de femeie-cruciat prilejuieşte o questa, o căutare iniţiatică de sine.

5. În Tricephalos (pe care îl numeaţi „romanul meu de căpătâi” într-un interviu) pare că descrieţi o legătură de tip magic care se stabileşte între iubiţi. În ce consta această magie?

R.C.:

Tricephalos este o carte despre căutarea femeii în femeie, despre erotism (şi labirinturile sale) şi despre androginul care poate lua naştere între iubiţii sortiţi, care îşi sunt pereche. Eu cred în continuare, oricât ar fi de desuet ori patetic, în tăria dragostei, singura care poate înfrânge moartea şi suferinţa. Între timp am scris şi publicat, însă, şi o carte despre bărbaţi: Naşterea dorinţelor lichide. După căutarea femeii în femeie, am scris despre percepţia femeii asupra bărbatului.
 

6. Care ar fi modalităţile de a echilibra receptarea culturii Internetului care duce la o puternică stare de simulare, de virtualitate până chiar la, ceea ce numiţi, o „banalizare“ a răului – văzută ca un fel de culme a desensibilizării? Poate literatura (onirică sau de alt fel) să fie o alternativă?

R.C.:

Nu văd niciun rău în cultura Internetului, atâta timp cât aceasta este o alternativă la cultura "clasică", din cărţile de hârtie. Mi se pare întru totul normală amploarea culturii cibernetice, electronice. Ţine de provocările vremurilor noastre. Dar nu aş renunţa şi nu voi renunţa niciodată la plăcerea lecturilor "normale", de odinioară, şi la arta recepţionată în afara computerului. Nu ştiu dacă Internetul desensibilizează: poate că indivizii sunt abrutizaţi pur şi simplu din pricina abuzului de imagine şi manipulare la care sunt expuşi. Onirismul a fost o soluţie de evadare de când lumea. Eu, însă, am propus ceva şi mai radical: anume – delirionismul! Să reziste cine va putea şi cum va putea!

7. Vinul-marmeladă din Nebulon e un fel de reminiscenţă ambrozică?

R.C.:

Este o metaforă pentru plăcerea mea de a povesti şi pentru egala plăcere de a spune poveşti. Daca narativitatea este ambrozie, atunci, da, este vorba de aşa ceva. Am scris povestirile din Nebulon cu o plăcere nebună! Aş vrea să am parte de ritualuri epice decameronice şi şeherezadice cu prietenii mei şi cu oricine ştie să rostească în chip delicios poveşti, istorii, păţănii, isprăvi.

8. Mesmeea este numele blogului unde găsim „texte jucăuşe si hâtre de Ruxandra Cesereanu”. În ce fel este o scriitoare „vrăjitoare“?

R.C.:

Mesmeea este un personaj care apare în Nebulon (dar lucrul acesta l-a descoperit o singură persoană, aceea care susţine şi scrie pe blogul numit mayumablog sau poianaluimayuma – nu ştiu cine este, nu cunosc identitatea posesorului acestui blog). Aşa încât Mesmeea a fost mai întâi personaj, şi apoi a devenit emblema unui blog. Dar Mesmeea apare de două ori în Nebulon: o dată ca Mesmeea propriu-zisă, ca "vrăjitoare-şefă" într-un grup de femei jucăuşe (a se vedea povestirea Trei vrăjitoare shi o ucenică), altădată ca personaj ciudat şi punitiv întrucâtva (chiar în bucata de proză, mai experimentalistă, numită Nebulon). "Vrăjitoria" mea este, fireşte, metaforică, aşa cum s-a şi priceput, din fericire, chiar dacă mai există indivizi care mă bănuiesc de magie neagră, neacceptând ca pe lumea aceasta mai poţi să te şi joci, ludicul fiind un ingredient necesar ca să nu îmbătrâneşti şi să nu îţi pierzi umorul. Prin urmare, sunt (sau încerc să fiu) "vrăjitoare" doar în măsura în care izbutesc să-mi farmec cititorii prin ritualuri narative delicioase şi jucăuşe, sper. Atâta tot.
 

Interviu realizat de Cristina Licuţă şi Petrişor Militaru