Daniel Colcer (n: 15. 04.1976, Hunedoara, www.dancolcer.ro) a absolvit Academia de Arte Vizuale din Cluj-Napoca (Facultatea de Arte Decorative si Design, Sectia Ceramica-Sticla-Metal). In 1999, a obtinut o busa de studii post-universitare la Helwan University din Cairo, Egipt (Facultatea de Arheologie, Sectia Egiptologie).
Expozitii de grup: Muzeul de Istorie, Brasov; Muzeul Satului, Sibiu; Galeria Arta, Brasov; Galeria Victoria, Brasov; Muzeul de Arta, Negresti-Oas; Muzeul de Arta, Brasov.
Festivalul de Arta Studentfest, Timisoara; Palatul Cotroceni, Bucuresti; Galeria K.L., Cluj-Napoca; Biblioteca Academiei, Cluj-Napoca; Bienala de Ceramica, Cairo; Targul International de Arta, Bucuresti.
Expozitii personale: Ramses Hilton, Cairo (pictura si ceramica); Galeria Victoria, Brasov (foto); Ambasada Romana, Cairo (caricatura si pictura); Open Studio, Bucuresti (pictura); Antropomorfisme, Galeria H'art, Bucuresti (pictura).
Lucrari în colectii particulare în Egipt, Arabia Saudita, Tunisia, Franta, Suedia, Ungaria.

Pentru un artist tanar, dintr-o tara unde arta nu este decat o 'cenusareasa', ai reusit sa urmezi un drum al tau cu multe impliniri. Care moment/eveniment a fost cel mai cel, ca nici un altul?

"Reusit"- nu-si are locul in contextul parcursului meu cultural. Am urmat un drum, ales de
mine. Stiam la ce ma inham, binenteles, fara sa prevad schimbarile din sfera socialului si lunga perioada de tranzitie care a inceput sa ne scoata peri albi multora, dar nu ma declar implinit si probabil ca va trebui mult mai mult ca sa imi pot exprima satisfactia fata de ceea ce am acumulat si aratat. Mi-am dorit mai mult. Am implinit o parte. Continuu sa imi doresc mult mai mult si linia probabil ca nu o voi trage eu ci cei care vor vorbi despre mine atunci cand va fi cazul. Inca nu pot sa precizez un moment/eveniment care sa fie definitoriu pentru parcursul meu. Poate inceputul, cand m-am decis sa urmez un liceu de arta in Brasov. Acolo probabil ca a fost cotitura...

De ce Egipt? A fost o experienta intamplatoare, sau mai mult de-atat?

Banuiesc ca asa mi-a fost scris. Nu a fost intamplator deloc. A fost o bursa pe care am reusit sa o primesc cerand-o cu acte cu dosare, asa cum se face. N-a venit nimeni sa ma intrebe daca nu cumva am chef sa ma duc p-acolo. Si, odata ajuns in acea parte de lume, nu m-am oprit din a fi fascinat zi de zi de ce vedeam, simteam, sau de ce mi se intampla. A fost o experienta placuta in mare parte, si as repeta-o fara sa stau pe ganduri prea mult. E ceva cu locurile alea. Te cheama inapoi. Eu asa simt... Nu doar retina moare de placere, nu doar vizualul da pe spate orgasmatronic. E un fel de poezie acolo, care se spune simtind, nu prin cuvinte.

Exista multa culoare in panzele tale, s-ar putea spune ca este chiar un abuz, o explozie de culori. Exista ideea de soca, de a marca atentia privitorului daca, sa zicem, intra intr-o galerie sa observe tabloul si-n cel mai departat ungher?

Nu exista asa ceva, si anume incercarea de a atrage privirile asupra tablourilor mele in mod
special. Daca vroiam asta, probabil ca foloseam culori fosforescente, ba chiar neoane sau ma apucam de afaceri facand firme luminoase. Exista intr-adevar multa culoare - pur si simplu asa simt acum ca trebuie sa pictez. Probabil ca e o perioada. Imi place sa violentez ochiul privitorului, recunosc, dar, in acelasi timp, incerc sa ofer si alte viziuni coloristice, pentru ca daca e sa privim in urma, in perioada "pumnului comunist in gura", era mult gri, erau multe nuante de brun, si marea majoritatea lucrarilor artistilor sufereau de cumintenie coloristica. Ei!! - poate eu abuzez de culori, dar este rezultatul acelui experiment social la care am fost
supusi cu totii. Imi place sa ma scald in culori, cat mai puternice.

'Vitraliile' tale indica o fascinatie pentru corp si sugestiile sale, intr-un plan dincolo de real, intr-o cheie onirica suprinzatoare - da, e primul sentiment care m-a incercat privind panzele. Ce propune per se spectacolul vizual al lui Dan Colcer ochiului realmente profan al epocii lui homo videns?

Sunt vise. Eu pictez vise. Si de obicei visez oameni, apropiati - mai mult sau mai putin. In vis, orice se poate. Atat cat imi aduc aminte, incerc sa pun visele pe panza sau chiar sa le mixez, ca un DJ.

L-am putea numi pe Dan Colcer un arheolog al interioritatii fara a gresi prea mult?

Nu stiu... E adevarat ca in lucrari apar frustrari personale, dorinte, idealuri, sentimente, placeri, nervi, dar asta nu inseamna neaparat ca sunt cautate cu acuratetea unui arheolog. Pot fi considerat asa doar in cazul in care acea cautare se rezuma la mine, arheolog al interioritatzii personale, fara a generaliza.

In fotografie ochiul regaseste altceva, linistea locurilor, a oamenilor si a detaliilor, nu miscarea, ritmul vital din pictura. Pictura, fotografia, caricatura, ceramica sunt, cel mai probabil, registre/experimente complementare ale tale. Cat de necesara este pentru un artist diversitatea asta? Nu pierde una in defavoarea celeilalte nimic, macar timp?

Simt ca nu ma multumeste un singur domeniu pentru a ma putea exprima, am nevoie de toate aceste tehnici pentru a lasa privitorul sa ma descopere. Sunt vesnic nemultumit, dar sunt inca in faza in care in fiecare din aceste domenii ma exprima intr-un fel anume. Poate de aici si diferentele vizuale intre ce fotografiez si in ceea ce pictez. Cand voi reusi sa combin toate aceste tehnici intr-o lucrare, poate va veni si raspunsul la intrebarea dvs., dar, pana atunci, probabil ca se incadreaza totul inca in zona experimentului. Dar nu cred ca pierd vreuna in favoarea celeilate, ma refer la tehnici. Dimpotriva, se adulmeca, se cauta una pe cealalalta. Ele se dezvolta separat acum pentru a se putea cupla cand voi putea atinge o maturitate a exprimarii in fiecare dintre ele. Iar rezultatul va veni. Promit!!

Imagineaza-ti o expozitie de arta ''all eras'' in care ai fi invitat sa expui o lucrare - care/ce ar fi? Si, daca ai avea libertatea de a o aseza unde vrei, de care alte lucrari/de care alti artisti ai apropia-o?

Am participat in timp la mai multe astfel de evenimente, dar niciodata nu am avut lucrari pregatite special pentru asa ceva, intotdeauna am expus cea mai recenta lucrare, fie ca a fost ceramica, sculptura, fotografie, pictura sau alt obiect din zona vizualului. Daca as avea libertatea sa o asez intr-un spatiu ales de mine, as opta pentru un loc cat mai neobisnuit. Ultima data am agatat de tavan o piesa care se balanganea in mijlocul spatiului
expozitional. Nu tin neaparat sa o asez langa vreun artist in mod special. Lucrarile mele sunt independente. Se pot deosebi si daca sunt asezate la gramada cu altele.

Ce ai alege: un Dali sau o lampa egipteana din alabastru?

Hmm... grea intrebare. Aici m-am blocat. E greu sa aleg, dar as zice totusi Dali, pentru ca e unic...

Stii, se poarta inca modelul criticului X care vine si spune despre arta lui Y ca este asa sau asa. As vrea sa te imaginezi spectator, si sa-mi spui cum ai defini lucrarile lui Dan Colcer. [Cum ar defini Dan Colcer spectatorul lucrarile artistului Dan Colcer?]

 Nu suport discursurile plicticoase ale criticilor invechiti textual. Imi propusesem odinioara, ca la prima mea expozitie personala sa chem un critic care sa ma desfinteze, sa stearga cu mine pe jos, numai pentru a observa reactia celor care stau si asculta si li se spune cum si ce trebuie sa vada in arta celui care expune. Am renuntat pana la urma, dar nu se stie cand imi vine iar vreo idee... Ca spectator, la mine lucrurile sunt simple. Cand intru intr-o expozitie, imi place sa vad lucrari care sunt neobisnuite, iesite din tipare, si care sa ma retina in fata lor cat mai mult timp, sa ma faca sa descopar chiar si dupa 5 minute si altceva in ele. Nu vreau sa vad tot dintr-o privire si apoi sa trec la urmatoarea panza si urmatoarea... Asta imi propun, cu lucrarile mele. Vreau ca lumea sa vina, sa vada, sa inteleaga fiecare in felul sau discursul meu vizual, nu sa stau eu sa le explic. Ceea ce ma seaca cel mai mult e intrebarea: "Dar ce reprezinta?" Din start imi creeaza un junghi existential. Eu arat, privitorul primeste, cu placere sau nu, nu conteaza. Daca i-am creeat un sentiment, fie el si de confuzie, eu ma declar multumit. Nu vreau sa fiu incadrat nicaieri, nu apartin inca nici vreunui curent, dar daca vreti sa va dau o definitie a lucrarilor mele, v-as spune atat: "Hmm..." Tonalitatea si mimica fetei ramane la latitudinea fiecaruia...