Cat a durat traducerea Orbitorului in limba bulgara?

Orbitor a fost cea mai frumoasa aventura spirituala in viata mea. Citisem doar 40 de pagini, cand m-am hotarat sa-l traduc. Am fost convins ca prietenii mei din Bulgaria trebuie neaparat sa citeasca acesta carte, pe care eu inca nu-o citisem in intregime, dar despre care am intuit ca e un eveniment in cultura contemporana europeana. Citeam un capitol si-l traduceam, simtind cum creste in mine nebunia, in care se amestecau placerea cu durerea. Aveam impresia ca sunt citit de Orbitor, ca romanul e scris despre si prin mine, ca eu sunt singurul lui cititor. Cititorul despre care vorbeste Herman in volumul doi. Asa ca mergeam ca un orb prin paginile romanului, vazand tot mai mult si tot mai bine. Fiindca acolo nu exista nimic in afara de mine. Ma vedeam pe mine insumi printr-o privire straina, m-am simtit nu doar privit, ci si ales cumva. In acelasi timp, eu SCRIAM cartea asta, o inventam, o sculptam din materialul unei limbi, in care ea nu exista. Scriam de mana, nu aveam calculator, asa ca aveam si eu un manuscris propriu, un alt manuscris, care era acelasi. Manuscrisul acestei carti ilizibile, acestei carti… Aceasta dulce nebunie a durat aproape doua luni, 12 ore in fiecare zi. Dupa aceea, Orbitorul bulgar, care locuia in Craiova, Calea Bucuresti, a8, s-a mutat intr-un bloc cu calculator in orasul Veliko Tirnovo, iar de acolo a plecat spre editura Paradox, spre tiparire, spre cititorul bulgar, asa incat, din Orbitorul meu intreg, pentru mine a ramas doar un manuscris, impregnat de nostalgie. Traducerea a fost facuta in cea mai frumoasa perioada din viata mea.

“Poetry is what is lost in translation”. Ce a pierdut romanul la traducerea in bulgara si ce a castigat?

Un mare scriitor si traducator bulgar, Atanas Dalcev, spune ca o traducere poate fi mai buna sau mai rea decat originalul, dar niciodata aceeasi. Pe de alta parte, e important sa stii bine limba din care traduci, dar mult mai important e sa stapanesti limba ta proprie. Pot sa spun ca ma descurc bine cu limba romana, dar ceea ce e mai important e ca, pe parcursul traducerii, mi-am dat seama ca stapanesc foarte bine bulgara! Acesta e principiul exotopiei. Prin oglinda unei limbi straine, am deslusit profilul fin si delicat al limbii mele. Scriind carti de critica literara, nu avusesem ocazia sa folosesc fara limita puterea si frumusetea limbii bulgare. Orbitorul m-a incurajat sa scriu si proza! Ma descurcam foarte bine cu arma asta noua, daruita unui copil pentru ziua lui! Vorbind serios, am folosit adesea DEX-ul, vreo zece enciclopedii medicale, fiindca multi termeni pastrau in bulgara radacina latina, altii aveau varianta bulgara, altii mergeau cu varianta din limbajul popular. Cele mai mari probleme le-am avut cu sintaxa romaneasca, care e din radacina latina, greu traductibila, si cu gerunziul, care in bulgara nu prea merge.

Dupa Aripa stanga, urmeaza si traducerea Corpului?

Da, deja traduc Corpul, am trecut de jumate. Am semnat un contract cu editura Paradox pentru volumul doi. Stiu ca am sa traduc si volumul al treielea, chiar daca inca nu e scris. Stiu ca o sa fie scris. Mi-a spus singurul om care stie. Sper ca, pana la sfarsitul anului, Corpul sa fie in biblioteca cititorului bulgar (cele doua volume apar in colectia “Elit”).

L-ati cunoscut personal pe autorul cartii cu ocazia lansarii Orbitorului in Bulgaria…

L-am cunoscut pe Mircea Cartarescu imediat dupa ce terminasem manuscrisul traducerii. M-am dus la Bucuresti cu prietenii mei, studentii mei minunati din Craiova. La Clubul Prometheus avea loc lansarea unui proiect interesant. Humanitas scotea pe piata CD-uri cu vocile lui Liiceanu, Noica, Patapievici… si Cartarescu. A venit, m-am prezentat. La inceput nu si-a dat seama ca sunt strain. I-am aratat manuscrisul, care era un fel de act de identitate, si, dupa ce s-a terminat lansarea, am stat de vorba. Astfel a inceput o prietenie frumoasa, care a avut varful culminant in timpul vizitei lui Mircea in . Am fost cinci zile impreuna, am vorbit mult, ne-am cunoscut foarte bine. Am sarbatorit impreuna 1 iunie, cand Mircea si sotia lui, Ioana, isi aveau ziua de nastere.

Se incadreaza romanul lui Cartarescu in peisajul literar bulgar?

Romania si Bulgaria, vor-nu vor, sunt ca niste gemeni siamezi – se iubesc, dar, cand si cand, vor sa scape unul de altul. Dar nu se poate. Crestem impreuna. Sau imbatranim impreuna. Totusi, traim o viata paralela. In aceleasi conditii sociale, in aceleasi contexte culturale, cele doua traditii au reusit sa depaseasca urmatorul –ism: postmodernismul. Si are scriitorii sai buni. Iar Orbitorul nu are echivalent, n-are geaman, nici macar frate in literatura bulgara contemporana. Dar eu cred ca el n-are frate nici in literatura romana. Acum, Orbitorul apartine celor doua literaturi. Sunt sigur ca el va naste epigoni in cele doua traditii. Orbitor e un roman care foloseste si depaseste marea experienta europeana, dar si in cadrul literaturii moderne europene el ramane singuratic. Ca fiecare mare carte, de fapt.

Ati scris numeroase articole despre Nostalgia si Orbitor. Aveti in vedere o carte?

Cam asa ceva:). Romanul Orbitor e un foarte bun cititor. Citeste nu numai "farurile" scriitorului, adica Proust, Kafka, Nabokov, Th. Pinchon, ci si pe Cartarescu insusi. Aprofundeaza si poezia, si proza lui. Mircea insusi scrisese undeva ca proza lui nu-i decat versuri, scrise pana la capatul paginii. Totusi, eu consider ca Orbitor e fetusul, crescut si nascut din pantecul Nostalgiei. Nostalgia, si mai ales Mendebilul, anunta nasterea viitoare a romanului. Mendebilul e vrajitorul care descrie in avans cristalul imens si pretios al lumii Orbitorului. Aceasta nuvela e cheia stralucitoare a cititorului, care ar vrea sa-si deschida singur romanului, fara frica de orbire. Mendebilul e introducerea adevarata a romanului, primul lui capitol. Ca orice alt mare scriitor, Mircea Cartarescu scrie si va scrie si in viitor singura sa carte, independent de genuri si de subiecte. Cartea vietii si lumii sale. Un portret Cartarescian al Omenirii...

Traducatorul e un geaman al cuvintelor scriitorului pe care il traduce. In ce fel este Ivan Stankov geamanul lui Mircea Cartarescu?

Scriitorul si traducatorul se nasc unul pe altul. Chiar daca nu au nimic comun. In cazul meu e ceva total diferit. Pagina dupa pagina, eu imi descopeream lumea mea proprie si ma miram de unde un om strain, pe care nu-l cunosteam, stie atat de mult despre mine… Gaseam puse ultimele mele intrebari, ultimele intrebari omenesti cu care de atatea ori dadusem in Zid, intrebarile care ma chinuiau si in cartile mele - Infinitul, Nemurirea, Intregimea... Dar cititul-traducere ma ducea mult mai departe si ma apropia de erou la o distanta micronizata periculos. DE unde stia Orbitorul despre mama mea, taranca, a venit, ca si mama lui Mircisor din roman, intr-un oras cu gorgoane si atlasi, ca sa devina, pentru inreaga viata, tesatoare, de unde stia ca mirosea gretos fabrica de sapun alaturi de fabrica mamei mele, de unde, stia romanul despre pareza mea faciala, bineinteles, pe aceeasi parte, partea stanga?! Descopeream toate coincidentele pe parcursul citirii si, de fiecare data, simteam ca se intampla ceva mistic cu mine. Eram coplesit de o tensiune dulce si de o curiozitate absurda, asa cum mergi prin vis ca sa intelegi ce urmeaza sa ti se intample in viata! Granita dintre mine si inchipuirile mele din carte - autorul, povestitorul, Mircea in varstele lui diferite, prietenul meu Liuben, care in roman se numea Herman - era mereu stearsa. Nu citeam romanul, il traiam. Si asta a fost traducerea mea. Eram ca omida, care, bineinteles ca stia biografia fluturelui, dar inca nu o scrisese si tot se uita prin biblioteca, nu cumva altcineva sa o fi scris. Acum si Mircea Cartarescu stie multe despre mine. Ma considera ca un frate sufletesc. Nu stiu daca toti gemenii reusesc sa simta acelasi lucru.

* Interviul a fost acordat de catre d-nul Stankov in limba romana