Dialoguri soresciene?

Publicat in revista IOAN MAIORESCU * Colegiul Carol I * Craiova, Mai 20, 1996

 

Cine este Marin Sorescu in viziunea lui Marin Sorescu ?

 

 

Un om obisnuit care trece des prin Craiova, fara sa fie bagat in seama; care calatoreste mult si in strainatate, invitat la festivaluri, congrese, simpozioane, unde vorbeste cu entuziasm despre atmosfera culturala a Craiovei…

 

 

Ca elev de liceu, ce raporturi aveati cu literatura ?

 

 

Cand eram ca dumneavoastra, ma gaseam fie aici, fie la Predeal, unde am facut liceul, si raporturile mele cu literatura erau foarte prietenesti… Incepusem sa ne spunem ‘tu'…

 

 

Citeam foarte mult, si placerea aceasta a literaturii mi-a ramas. Am facut pasiuni periodice pentru anumiti scriitori: Eminescu, Goga, Cosbuc, Rebreanu, Creanga, Sadoveanu… Ce mult l-am iubit pe Sadoveanu! I-am citit in doua veri toate cartile.

 

 

In general citeam orice, apoi am inceput sa citesc sistematic.

 

 

O intrebare pentru omul Sorescu – pe cine preferati: poetul, prozatorul, dramaturgul, eseistul, pictorul?

 

 

Toti imi sunt antipatici, pentru ca ma pun la munca. E o activitate care degenereaza in munca. Ma impac mai bine cu poetul, care e cel mai ingaduitor cu mine si care are bunul obicei de a-mi lua aproape tot timpul liber, fara sa se observe. O pasiune care era a familiei, apoi lectura si primirea entuziasta pe care mi-au facut-o profesorii de romana; cuvantul lor a insemnat foarte mult. Le pastrez si acum o calda recunostinta, si acum ma simt foarte bine in lumea elevilor, a studentilor si a profesorilor, cu care am, de cate ori pot, discutii foarte vii.

 

 

Cum se impaca literatura si pictura in universul sorescian?

 

 

Destul de bine, cred. Este o relatie directa, pentru ca, in general, viziunea mea scriitoriceasca este plastica. Sunt forme si imagini care se pot ‘pipai'. Mi-a aparut in Italia un album cu tablourile in ulei, insotind niste poeme ale mele traduse in engleza, italiana… Si aceasta apropiere mi-a facut mai clara compatibilitatea dintre pictura si poezie. Panzele ar fi un fel de semn de carte, sau poeme in culori.

 

 

Cum va construiti personajele?

 

 

Se construiesc singure, asa cum se ‘construieste' umbra dupa statura omului. Studiez oamenii, si incerc sa le inteleg viata, sa le descifrez visele. Teatrul se scrie foarte greu (modalitatea cea mai complexa). E ceva din mine in toate personajele, ceva, nu totul. Desigur, toate poarta un insemn, o povara (sau o incarcatura) care este a autorului.

 

 

Daca, si in ce masura, personajele soresciene pot fi gandite ca alter ego?

 

 

E o intrebare interesanta, si greu de gasit un raspuns scurt. In general, noi ne tradam originea, si tocmai asta ne salveaza, pentru ca asa suntem mai adevarati, mai adanci.

 

 

Cum se regaseste spiritualitatea olteneasc a in opera scriitorului national si universal Marin Sorescu?

 

 

Ma simt legat de Oltenia, care este o zona aparte, si am reprezentat-o in mod implicit prin felul meu de a fi, dar si cu program in ciclul ‘Lilieci', care a ajuns la a cincea carte, si in curand va aparea a sasea si ultima.

 

 

Dar controversata Iona, maestre?

 

 

Receptarea piesei s-a facut la Bucuresti intai, la scara nationala interesul starnit si de situatia de semi-interzicere a piesei continuand foarte multa vreme, datorita, as spune, ‘mesajului' neobisnuit. In ‘Iona' am incercat sa traduc in limbaj dramatic niste trairi existentiale, filosofice – mi-am dat seama ca ele erau, de fapt, ale timpului, si toti s-au vazut in postura de fiinte inghitite de un spatiu limitat. Piesa ramane in continuare actuala. Recomand spectacolul lui Ilie Gheorghe, care reface drama personajului cu o forta extraordinara. Strainii care au vazut acest spectacol mi-au vorbit cu deosebit interes despre el.

 

 

Cum va simtiti ca autor cuprins intr-un manual scolar?

 

 

Cred ca este foarte bine sa poti avea contactul cu cei care studiaza, si mi-am dat seama cu cata seriozitate elevii privesc lumea ideilor mele. Sigur ca manualul reprezinta, in general, optiunea unor autori. Sunt bucuros ca, in ceea ce ma priveste, este si optiunea elevilor.

 

 

Optiune cu atributele genialitatii, domnule Sorescu. A crea, la urma urmei, este un atribut divin. Asa se spune, cel putin. Unii considera gratuita si palida munca uneltei, spun chiar ca rapeste un atribut al divinitatii… Care la urma ramane perfect aleatorie, doar nu exista unealta perfecta! Genialitatea naste din oameni doar, mai ales daca luam in calcul plurivalenta, maestre…

 

 

Nu stiu daca lucrurile stau asa, in cazul meu ma refer. Daca privim geniul ca statut, este ceva aleator; ca spiritualitate poate fi absolut. Oricum, fara sa o stie. La urma, tot timpul decide!

 

 

Care din opere le socotiti cel mai implinite artistic? Care va sunt cele mai dragi?

 

 

N-am scris nimic de mantuiala sau de dragul de a scrie. Fiecare carte a mea = rezolvarea unei probleme sufletesti, a unei obsesii. Sunt carti mai norocoase, si altele mai putin norocoase. Primele volume de versuri, de exemplu, s-au bucurat de o primire neobisnuit de calda, care continua si astazi, pentru ca sunt traduse in foarte multe tari (acum cateva zile am sosit de la Lisabona, unde mi s-a tradus o antologie din aceste prime carti, in limba portugheza, avand si o carte tradusa in Brazilia). Cateva piese de teatru, de asemenea, s-au nascut intr-o zodie buna (‘Iona', ‘Raceala', ‘A treia Teapa', ‘Matca'). Mai ghinionista a fost piesa ‘Paracliserul', la care tin foarte mult, si care nu s-a bucurat pana acum de o montare semnificativa. Piesa ‘Desfacerea gunoaielor', desi scrisa in 1971, n-a putut fi publicata decat dupa 1990, decat in Basarabia. Tin mult la critica si eseuri. In general, sunt legat mai ales de ultimele carti publicate – ‘Traversarea', volum de versuri…

 

 

Ce va doriti pentru anii care vin?

 

 

Doresc sa termin proiectele pe care le-am inceput in teatru, in proza, vreau sa public un jurnal, trebuie sa am mai mult timp pentru pictura.

 

 

O intrebare de zece puncte: cum se vede viata de la etajul 60, maestre ?

 

 

Tot ce se vede de prea de sus are un plus de stralucire si un minus de viata. Frumusetea vietii e sa fii cu picioarele pe pamant, sa fii inclus in invalmasagul ei. Zburand mult cu avionul, am multe ‘convorbiri' cu norii, care filtreaza realitatea…

 

 

Celor care scriu le doresc o iesire norocoasa la lumina hartiei tiparite, si ii sfatuiesc sa priveasca cu toata seriozitatea activitatea de laborator care se desfasoara in cenacluri.