Renée Renard este în prezent masterandă la Facultatea de Arte şi Design din cadrul Universităţii de Vest Timişoara, specializarea „Grafică publicitară şi de carte“ şi licenţiată în Design Multimedia (2008). Grafician, traducător, medic veterinar sau manager, Renée Renard a participat la expoziţii de fotografie personale sau de grup, a ilustrat tratate şi articole de etnografie, precum şi manuale pentru studenţii de la Facultatea de Medicină Veterinară. Între 27 octombrie şi 17 noiembrie 2008, Renée Renard expune la Libraria Cărtureşti/Mercy din Timişoara proietul „Exerciţiu de sinestezie pe muzica Teodorei Enache“. Imaginile din acest număr al revistei fac parte din cel mai nou proiect al lui Renée Renard, „Vanishing“.

Renée Renard se prezintă :

„Eu:

Străbunicii mei erau francezi, originari din Luneville. Eu m-am născut în Timişoara. De când mă ştiu, trăiesc cu nostalgia unui spaţiu geografic niciodată vizitat, şi a unui spaţiu temporal din păcate inaccesibil. Dacă ar exista o frontieră imaginară între Luneville şi Timişoara, cu siguranţă că sufletul meu ar locui acolo.

Lucrările:

Henri Cartier-Bresson spunea că nu se poate „developa şi tipări o amintire“. Dar… ce se întâmplă cu imaginea când devine „trecut“? Ce este dincolo de frontiera fiecărei clipe? Cum arată şi ce culoare are memoria? Poate ochiul sau aparatul de fotografiat să treacă de această barieră a prezentului? Sau este un teritoriu dedicat doar sufletului?! Un teritoriu în care imaginile încet-încet devin albastre, fluide, neclare, şi încep să dispară… şi, dincolo de el…, apare o altă frontieră – frontiera celeilalte clipe.

Tehnica:

Mama mea pictează. Eu iubesc fotografia.

În cea mai mare parte a lucrărilor mele, mă joc cu diferitele setări şi mişcări ale aparatului de fotografiat. Prelucrările digitale de imagine sunt minore. Încerc doar să mă apropii cât mai mult de fluiditatea din acuarelele mamei mele. Să fac să dispară acea nevăzută, dar totuşi atât de prezentă linie de demarcaţie dintre generaţii şi cele două medii artistice în care ne exprimăm. Şi astfel, Luneville mi-e mai aproape cu o generaţie.“