În cultura populară românească este evident faptul că valoarea materială a darului este umbrită de valoarea sa spirituală. Darul perpetuează concepţii şi credinţe străvechi, modelează gândirea şi comportamentul oamenilor, accentuează semnificaţiile mai multor evenimente prin formele sale diverse de manifestare şi prin simbolistica sa complexă. În tradiţia românească darul face parte din momentele importante din viaţa omului (naşterea, nunta şi înmormântarea). La marile sărbători Crăciun, Paşte are loc schimbul de daruri între om şi divinitate, la zilele morţilor un schimb cu strămoşii, iar la botez sau la nuntă un schimb de daruri între oameni. În toate aceste schimburi, preponderent este darul alimentar (incluzând şi mesele comune), alături de alte tipuri de daruri: obiecte textile, bani, darul în muncă.

Dar darul nu este numai caracteristic evenimentelor importante din viaţa omului. El însoţeşte omul şi în alte activităţi. Cultura populară abundă de texte care conţin referiri la semnificaţia darului. Astfel sunt proverbele, chintesenţă a înţelepciunii populare, ce cuprind adevăruri general umane, valabile în orice epocă... Din Dicţionarul proverbelor româneşti am selectat proverbele care conţin termeni din familia lexicală a cuvântului dar.

În concepţia populară, existenţa fericită se bazează pe dar. Cel care primeşte ceva în dar, va dărui la rândul său din ceea ce a primit, pentru a împărtăşi şi celorlalţi bucuria de a fi primit ceva. Dar din dar s-a făcut raiul [AFC 204, p.14]; Din dar ai luat, în dar să dai [Zanne, 11779]; În dar a venit, în dar s-a dus [Zanne, 11780]. Aceste proverbe trimit şi la morala creştină, aceea de a-ţi ajuta semenii şi pe principiul milostiveniei creştine de a dărui celorlaţi din puţinul pe care îl ai, de a fi altruist.

Un alt proverb îl vizează pe beneficiarul darului, accentuând importanţa gestului oblativ ca atare, în defavoarea valorii acestuia. Calul de dar nu se caută la dinţi [Candrea, 94]. Ceea ce contează ar fi că cineva s-a gândit la a-ţi dărui ceva, după puterile sale şi beneficiarul nu ar trebui sa analizeze sau să critice darul primit. Tot legat de acest proverb este şi următorul: Nemulţumitului i se ia darul. [Candrea, 94]. În concepţia populară dacă omul se arată a fi nemulţumit de ajutorul primit, de un dar de la viaţă sau de la semeni, găsindu-i defecte şi nearătându-şi mulţumirea, va pierde binele primit. O altă opinie se referă la darul făcut la timpul potrivit, adică darul sau ajutorul trebuie să vină în momentul oportun, când este nevoie de el. Darul capătă asfel o valoare mai mare, deoarece vine în sprijinul cuiva aflat în nevoie. Darul dat la vreme e dar îndoi [Zanne, 11781]; Lucrul la timp dăruit preţuieşte îndoit [AFC 1201 VII, p. 3]. Acelaşi dar sau ajutor primit într-un alt context nu va mai produce aceeaşi bucurie beneficiarului. Darul cel târziu nu are putere de dar [Zanne, 11782]. O altă serie de proverbe sunt centrate pe verbul a da, folosit tot cu sensul de a dărui. Cine dă la săraci, împrumută pe cel ce l-a făcut [Candrea, 93]; Când dai la cei neavuţi, pe Dumnezeu împrumuţi [Candrea, 93]. Aşa cum omul a primit viaţa, darul cel mai nepreţuit, aşa ar trebui să dăruiască şi el ceva valoros pentru alţii. Şi cum există în lume oameni neajutoraţi, fără posibilităţi materiale, pentru aceştia un dar nepreţuit ar fi un ajutor fie sub forma unui serviciu, fie în bani, în textile sau în alimente. În această situaţie pot fi oameni din zonele defavorizate sau care au ajuns în această situaţie în urma unor catastrofe naturale sau accidente, persoane cu dezabilităţi fizice sau psihice, oameni cărora viaţa nu le-a dăruit prea mult. Ca un act compensatoriu, pentru a exista un echilibru în univers, cei cărora viaţa le-a surâs mai mult, ar trebui să-i ajute pe semenii lor aflaţi în impas. Pe acest principiu merg actele caritabile, de la mese oferite celor săraci, la cadouri diverse şi până la marile acţiuni caritabile de strângeri de fonduri, în care se implică de obicei personalităţile din diverse domenii.

În trecut, la hotarele unei comunităţi se lăsau bunuri pentru a fi luate de cei care aveau nevoie de acestea. Acest gest avea un dublu rol, acela de a îmbuna hoţii, care astfel nu mai aveau tentaţia de a fura, dar şi de a-i ajuta pe alţii. Ca o reiterare a acestui gest, există astăzi în ţările occidentale obiceiul de a lăsa în faţa casei saci cu haine sau obiecte electrocasnice care mai sunt încă în stare de funcţionare. Aceste gesturi se practică şi la noi, în special în comunităţile restrânse, unde procesul de întrajutorare funcţionează mai bine. Asfel, întâlnim obiceiul de a se dărui obiecte de mobilier, obiecte electrocasnice sau haine, care prisosesc unor familii în favoarea altora care au nevoie de ele.