Nu este nici un secret în faptul că actualul preşedinte al SUA a fost sprijinit foarte puternic în campania electorală de intelectualii americani, de la majoritatea premiaţilor Nobel şi până la scriitori sau actori de la Hollywood. Cu ocazia învestirii lui Barack Obama ca al 44-lea preşedinte al ţării, care şi-a creat un brand din cuvântul democraţie, Associated Press a invitat mai mulţi poeţi americani să scrie un poem dedicat omului providenţial, aşteptat, dorit şi întâmpinat ca un adevărat Mesia. Zece dintre cei mai importanţi scriitori americani, printre care şi o laureată a Premiului Pulitzer (Alice Walker), au acceptat. Poetul Andrei Codrescu, în ciuda faptului că a fost şi el un susţinător al lui Obama, a refuzat categoric înscrierea în corul cântăreţilor conjuncturali ai acestuia, motivând faptul că ipostaza de faţă i-ar aminti prea mult de odele „cârmaciului“ Ceauşescu.

Acestea sunt faptele. Ele au circulat, sub o formă sau alta, pe toate canalele de ştiri (personal, am citit prima dată această ştire în Cotidianul, într-un articol al Alinei Purcaru). Pe Andrei Codrescu, un nonconformist crescut în mentalitatea beat şi format în atmosfera de revoltă a celei de-a doua jumătăţi a anilor ‛60, nu mi l-aş fi închipuit niciodată în postura de trubadur al vreunei curţi, indiferent de strălucirea acesteia. Iar refuzul său mi-a confirmat imaginea pe care mi-o construisem în urma lecturilor.

Gestul său depăşeşte, totuşi, simpla atitudine personală a unui poet nonconformist, şi ar fi eronat, cred, să o limităm la numai atât. Andrei Codrescu nu este doar un poet – care, eventual, poate trăi confortabil, în turnul său de fildeş –, el este şi o conştiinţă activă, foarte lucidă şi cu un acut spirit critic. Mai ales în condiţiile date, în plină democraţie, în cazul unui preşedinte atât de dorit şi de aşteptat de intelectuali, atât de gustat de media, atât de cool, atât de lipsit de posibile atribute infamante, acest refuz capătă valenţe mult mai complexe şi fundamentale, căci în cazul unei dictaturi sau a unui preşedinte puţin simpatizat, lucrurile ar fi fost „normale“. Tocmai din această perspectivă, prin gestul său petrecut în cea mai favorabilă dintre conjuncturi, Codrescu reaminteşte condiţia esenţială a artistului, mai ales a poetului, dar şi a oricărui intelectual autentic: revolta, poziţionarea sa permanent antagonică în raport cu Puterea, indiferent cine ar exercita-o. Gesturile de acest fel – tot mai rare, din păcate – sunt mai mult decât nişte semnale, ele funcţionează ca rigla, atât de incorectă politic, aplicată peste degetele neascultătoare, este zgâlţâirea brutală menită să trezească dintr-un somn ce seamănă tot mai mult cu moartea. Codrescu ştie şi afirmă prin acest gest ceea ce majoritatea intelectuală a uitat sau este tentată să uite: Poetul şi Puterea nu pot coabita! Ei sunt esenţialmente diferiţi, primul fiind afirmaţia permanentă a libertăţii, a independenţei, a unicităţii, a insubordonării şi a spiritului critic, viu, al individului, Puterea fiind expresia constricţiei, a dependenţei, a uniformizării, a subordonării şi a anulării spiritului critic, în dorinţa sa de a-şi transforma cetăţenii în animale de casă, docile şi nepretenţioase. Rolul intelectualului sau al artistului cu o dezvoltată conştiinţă civică este tocmai de a supraveghea derapajele Puterii şi de a-i submina intenţiile mereu expansive în spaţiul privat, de a demasca mecanismele sale pernicioase şi de a rupe gâtul retoricii propagandistice.

Şi aceste lucruri capătă o dimensiune şi mai accentuată dacă ne gândim tot la teritoriul invocat de Codrescu în refuzul său, la ţara în care intelectualii au ajuns gornişti necondiţionaţi ai Puterii, tocmai ei, responsabilii cu vigilenţa. Câţi dintre ei ar scrie o odă Cârmaciului de azi? Nu ştiu, dar cu siguranţă cei mai fără de talent ar face-o bucuroşi. Unii chiar o fac (fără să ştie?!) în publicistica lor de multe ori scrâşnită, transformată într-o odă în nenumărate cânturi manieriste. Gestul lui Codrescu ar trebui să le readucă aminte că eticheta de intelectual pe care o poartă cu atâta mândrie nu rimează cu nicio Putere.