Acest studiu îşi propune investigarea noţiunii de sens în estetică, tipologia sensurilor şi subiectivismul lor inerent.

Sensul reprezintă substratul, fondul dinlăuntrul formalului, adâncimea intrinsecă imaginii, intensitatea interioară emoţiei, cumulul substanţial afectiv-mental imanent operei literare, filozofice, de artă, etc.

Sensul ca substanţă imanentă operei de artă dă fiinţare şi esenţializare cuvintelor, imaginilor, picturii, filozofiei sau oricărui alt produs estetic. Fiinţarea şi esenţializarea lăuntrică produsului estetic se raportează la sine şi în afară, transcendentalizându-se. Frumosul sensului ca substanţă este imanent, cu valoare intrinsecă, relativă (raportarea la sine). Frumosul sensului ca substanţă ce se raportează în exterior transcendentalizându-se, devine obiectiv, concret, atrage o esenţializare autonomă, pe de-o parte ridicându-se la universal, pe de alta o esenţializare dependentă de sinele individual al receptorului şi sinele colectiv-receptor al produsului estetic.

Prin urmare, ambivalenţa esteticii sensului dă o tensiune, o dinamică internă produsului estetic, acesta din urmă devenind viu, esenţializat şi con-substanţializat permanent prin transmitere şi receptare, prin interconexiune şi comunicare dintre subiect auctorial-obiect estetic-subiect receptor.

Sensurile ca esenţe ale produsului estetic au o tipologie, se pot defini, clasifica şi ierarhiza în funcţie de dimensiunea lor substanţială.

1. sensurile imanente sunt tendinţele, înclinaţiile şi tensiunea lăuntrică obiectului de artă. Ele aparţin esenţialului estetic produsului literar, de artă, etc, se află la baza apariţiei, existenţei, subzistenţei şi dezvoltării obiectului în cauză. Ele sunt dependente doar de sinele individual (afect-intelectul) – cauză primă a subiectului auctorial.
2. sensurile transcendentale sunt proiectarea în afară a sinelui individual, a subiectului auctorial, sunt reprezentări ale percepţiei şi concepţiei particulare îndreptate dinlăuntru în exterior (asupra lumii, divinului etc). Produsul estetic devine o mişcare lăuntrică îndreptată extrinsec, o gândire şi simţire proprie reflectată asupra obiectivului, concretului şi empiricului.
3. sensurile imanent-transcendentale sunt suprema realizare artistică a produsului estetic, însumarea subiectului şi obiectului, a abstractului şi a concretului, a sinelui individual auctorial cu sinele individual al Celuilalt în toate ipostazele lui şi cu lumea obiectuală. Sensurile de acest tip sunt deopotrivă esenţializante şi universalizante, reprezintă mişcări sufleteşti-spirituale intrinseci şi extrinseci şi intrinseci-extrinseci. Au cea mai înaltă valoare şi cel mai ridicat grad de esenţializare şi fiinţare, întrunind toate sferele realului, posibilului, virtualului, idealului etc.

Sensurile cu întreaga lor tipologie ca produse ale subiectului auctorial sunt eminamente subiective, relative şi relativizante la afect-intelectul propriu aceluiaşi subiect. Ele reprezintă sfera emoţionalului, a raţionalului şi a afectiv-mentalului unic, propriu şi specific subiectului auctorial.

Imaginarul şi creativul cu toată forţa, splendoarea şi intensitatea lor au o realitate subiectivă, în primul rând, ce tinde spre obiectivizarea şi concretizarea în produsul estetic în sine, adică în construcţia, asamblarea, modelarea lui artistică. Această obiectivizare şi concretizare a subiectului auctorial se îndreaptă spre o nouă, unică, personală re-subiectivizare prin receptarea realizată de un alt subiect altul decât cel auctorial (subiectul-receptor).

În concluzie, sensul ca necesar şi constrângere a produsului estetic este ambivalent (imanent transcendentalizant) cu întreaga dinamică inerentă.

Sensurile ca tipologie substanţială pot fi imanente, transcendentale şi imanent-transcendentale.

Produsul estetic ca ultim şi suprem purtător de sensuri are o ontologie specială trecând succesiv din realitatea subiectiva în cea obiectivă, revenind, în cele din urmă, într-o altă realitate subiectivă.