Scris la 11-12 septembrie 2004, când au fost oprite toate televizoarele.

Acest manifest a existat întotdeauna, dar am găsit că este necesar ca unele lucruri să fie spuse, din moment ce devin tot mai evidente.

            Putem observa cum cultivarea intelectului este depăşită de o cultură transpersonală. Idealul de a fi intelectual îşi atinge limitele mai mult ca niciodată şi se clatină sub năzuinţa multora de a atinge actualizarea sinelui, iluminarea şi moduri de cunoaştere mai largi. Mentalul, datorită condiţionărilor sale naturale, nu poate cuprinde întregul. Această „lipsă“ poate fi  depăşită prin identificarea cu nivelele înalte ale conştiinţei. Suntem mai mult decât mintea noastră. Artiştii sunt printre primii care realizează translatarea mentalului.

        Arta transpersonală este arta trecerii dincolo de nume şi de formă, arta trecerii dincolo de persoană, persona este mască, masca este chip, chipul este înfăţişare, iar înfăţişarea este formă.

            În arta transpersonală, numim autor Sinele. Manifestarea Sinelui străbate creaţiile artistice.

            Din această perspectivă, creaţiile artistice sunt considerate valoroase în funcţie de măsura în care prin ele se face auzită, mai stins sau mai puternic, vocea Sinelui.

            Identificarea cu creaţiile Denisei Crăciun avut un rol decisiv în conturarea acestei priviri asupra artei. Observasem că în poezia ei nu vorbesc cuvintele, ci tăcerea lăsată între ele, ca un fundal.

Căutarea „misterului“ şi apoi încercările de a-i „critica“ poeziile, contemplarea lor, mi-au oferit „viziunea“ prezenţei transpersonale în artă.

O altă etapă a fost interpretarea făcută poeziei Luceafărul, în care Cătălina simboliza jivatma sau sufletul în efortul său de identificare cu Sinele, reprezentat de Luceafăr în starea de vis şi de Cătălin în cea de veghe. In discuţiile cu Denisa şi Petrişor a apărut noţiunea de „critică transpersonală“.

Actorii principali ai oricărei creaţii sunt ego-ul, sufletul şi sinele (trei situaţii – ipostaze – în care se află subiectul conştient). Ponderea în care se manifestă fiecare şi raporturile în care se află oferă importante repere valorice. Ego-ul, sufletul şi sinele sunt cele trei mari categorii în care, atunci când spunem „eu“, ne integrăm. Fiecare are propriile legi, atribute şi moduri de a se exprima, colorând opera într-un fel particular.

În orice act artistic poate fi sesizată prezenţa sinelui, glasul său fiind mai tăcut sau mai evident (autorul, de regulă, nu realizează acest fenomen). Caracteristic artei transpersonale este faptul că se creează conştient şi de la nivelul de la care eu-l este identificat cu Sinele.

Pentru a putea realiza aceasta, autorul trebuie să fie un iluminat în sensul esoteric al cuvântului sau, raportându-ne la psihologia transpersonală, să-şi fi actualizat sinele (self actualisation - concept introdus in psihologie de Abraham Maslow, care se referă la experienţele la vârf – peak experiences, cum ar fi cele plenare, în care se atinge totalitatea eu-lui). Adică, să fi trăit măcar pentru o clipă experienţa disoluţiei eu-lui limitat, expansiunea în realitatea transcendentă a sinelui universal.

Fără raportarea la o experienţă de acest tip, transcendental, autorul nu poate crea artă transpersonală. De aceea, fiecare artist ce aspiră să-şi „reveleze“ sinele accede către crearea de capodopere ce poartă însemnele transcendenţei, ale conectării vii şi lucide cu întregul. Absorbţia minţii şi revelarea sinelui conduc la elucidarea şi dezlegarea mecanismelor creatoare.

Arta transpersonală se poate desprinde de suportul fizic. Artistul transmite trăiri estetice pure, eliberate de condiţionări materiale, spaţiale şi temporale. Dezvoltă frumuseţea direct în ochiul privitorului. În manifestarea sa creatoare continuă, face ca însăşi existenţa lui să fie artă. Accentul nu cade pe operă, ci pe starea care se creează în jurul ei, iar în măsura în care starea de transcendere se poate produce reducând acest obiect intermediar, opera devine secundară. Omul este el însuşi arta.

 Întâlnirea cu artistul îţi schimbă magic viaţa, te elevează. În momentul manifestării artistice, între el, operă şi receptor are loc un proces de fuziune, de amalgamare şi rotire a ipostazelor, datorită desfăşurării simultane a actului creator, a creaţiei şi a actului de receptare. De aceea, creatorul îl consideră pe receptor coautorul operei, deoarece acesta, prin prezenţa sa, modifică faptul artistic ce căpătând individualitate proprie îl transformă pe creatorul iniţiator în receptor cu noutatea sa.

Le mulţumesc prietenilor, cu care am avut discuţii îndelungi şi care, în spiritul transpersonal, sunt coautorii acestui manifest, pe care-l doresc un indiciu oferit tuturor căutătorilor autentici.