Poate că unii dintre dumneavoastră îşi amintesc de un articol al meu consacrat obsesiei autohtone a doctoratului şi apărut în revista (fericit condusă, pe atunci, de Marius Vasileanu) Adevărul literar şi artistic. Bucata de faţă nu intră deloc în contradicţie cu mai vechea temă, avându-i în centru pe parveniţii frustraţi, ci introduce în ecuaţie, suplimentar, figura românului simplu şi examinează, pe scurt, raportul pervers pe care îl are acesta cu învăţătura.

Poporul (în context, mult mai nimerită ar fi forma, genial coruptă de Caragiale, „boborul”) simte foarte rar extazul cititului şi al scrisului. Ceea ce numim, cu emfaza de rigoare, „înţelepciune populară” a produs nemuritoare probe de atitudine faţă de ştiinţa de carte şi, desigur, nici măcar una dintre acestea nu recomandă deschiderea gratuită a unui volum.

Pentru încălzire, primul exemplu la care aş vrea să fac apel se găseşte în Descrierea Moldovei (lucrare redactată, în latină, între anii 1714 şi 1716). Cosmopolitul şi nepărtinitorul Dimitrie Cantemir notează cu amărăciune, strecurând şi o notă de acrimonie: „De altminteri, moldovenii nu numai că nu sunt iubitori de înţelepciune, ci chiar le e urâtă aproape la toţi […]. Ei cred că oamenii învăţaţi îşi pierd minţile […].” Gândiţi-vă că aceste deloc flatante rânduri sunt citite, în primul rând, de academicienii berlinezi, prilejuindu-le acestora primul şoc faţă de rafinamentele comportamentale ale est-europenilor.

Credeţi că situaţia se schimbase pe la sfârşitul secolului al XIX-lea? Să fim serioşi. În Arhiva, Spiridon Popescu (citat, ulterior, de G. Călinescu) publică un soi de anchetă, cu subiecţi selectaţi dintre oameni de la ţară, privitoare la rolul şcolii în formarea individului. Iată câteva mostre, luate la întâmplare: „Boierilor le trebuie carte multă, pentru că ei au de socotit bani, dar la ce foloseşte cartea unui ţăran?”; „Şcoala împietreşte inima”; „Cu cât înveţi mai multă carte, cu atât ai mai mulţi sorţi că ai să înnebuneşti”. Conform primelor două enunţuri, dacă nu eşti bogat (ceea ce este, oricum, o bătaie de cap în plus, care te împiedică să fii beat permanent), nu are sens să te apuci de citit, fiindcă te paşte pericolul pierderii irecuperabile a afectelor. Iată cum geniul popular a intuit crearea roboţilor. Ultima frază aduce în prim-plan ideea recurentă a consecinţelor maniacale pe care le are cititul excesiv. Cartea este chipul perfid în care Satan se insinuează în mintea celor naivi, lipsiţi de spiritul de prevedere care i-a împiedicat pe Becali şi pe Vanghelie să cadă în păcat.

Dar unii dintre dumneavoastră ar putea spune că sunt răutăcios; toate acestea ţin de domeniul trecutului. Fireşte, astăzi, când orice adolescent de la noi creşte cu intelectuali redutabili, precum Nicoleta Luciu sau Mutu, pericolul desconsiderării învăţăturii este redus. Totuşi, din când în când, soarta potrivnică se încăpăţânează să ne ia de nas. Vara trecută, am fost martor involuntar la explozia emoţională a unei cunoştinţe excedate de pretenţiile profesorilor, opaci la necesităţile recreative ale odraslei sale. Femeia în chestiune, mânuind instrumentele retoricii cu o dezinvoltură care l-ar fi redus la tăcere până şi pe Demostene, scanda cam aşa: „Că când i-am spus eu lui Mircică: pune, mă, mamă, mâna pe-o carte, că te ţii toată ziua pe ştrand. Da’ nici ăştia (adică dascălii, n. m.) nu e mai breji; ce le dă atâtea teme la copii în vacanţă? Vrea să-i înnebunească de cap?”. Cel mai plauzibil este că vrednica purtătoare de şorţ avea în minte în primul rând cazul pernicios al prinţului Hamlet. Totuşi, privind mai atent rictusul întipărit pe faţa fragedă a plodului mustrat, am realizat că dama nu are de ce să se îngrijoreze: puştiul ei nu va înnebuni niciodată.

Cu un preşedinte care nu se sfieşte să se declare sceptic în privinţa utilităţii învăţăturii, românii se dovedesc a fi un popor cu sânge tare, nediluat de nopţi pierdute din pricina dilemelor intelectuale. Toate merg bine în cea mai bună dintre ţările posibile, care permite, cu generozitate, înfrăţirea minerilor şi a intelectualilor la cele două capete ale bâtei dibaci mânuite.