Evoluţia unei limbi, oricare ar fi aceasta, trebuie să urmeze o direcţie logică, în principal de simplificare, nu de complicare prin adaos abuziv de excepţii sau forme monstruoase. Este foarte uşor să denaturezi o limbă, iar institutele de lingvistică şi academiile au rolul de a preveni acest lucru. Afirmaţia de mai sus se referă cu precădere la filonul lexical principal şi la gramatica unei limbi, nu la argouri şi jargoane. Ar trebui menţionat şi un alt aspect important: în limba română contemporană, multe forme lexicale şi construcţii gramaticale sunt utilizate incorect de către majoritatea populaţiei – pentru a da numai câteva astfel de exemple: nu se merită să faci facultă în ziua de azi; sau majoritatea sunt împotriva parlamentului care este; sau cât mai este kilul de căpşuni. A introduce astfel de forme într-un dicţionar general sau în gramatica limbii române, substituind aspecte corecte din punct de vedere lexical şi gramatical cu simple aberaţii, nu comportă decât o explicaţie de diletantism periculos şi ignoranţă extremă.

♣

Limba română a suferit o serie de modificări dramatice, după 1989, începând cu celebra reformă din 1993, impusă de academie. Esenţa reformei constă în introducerea scrierii cu â în interiorul cuvintelor şi cu î la începutul sau sfârşitul cuvintelor. În mod cât se poate de clar, reglementările în cauză nu simplifică, ba din contră, complică indefinit lucrurile, aspect care poate fi uşor sesizat în urma unei analize comparative cu grafia prereformistă. Principalele consecinţe lingvistice ale reformei din 1993 ar fi:

1. Prin introducerea a două forme grafice pentru acelaşi sunet este demontat caracterul fonetic al grafiei româneşti, trăsătură fundamentală a acestei limbi.

2. Este generat un puhoi de excepţii, recte: scriem a mânca şi a începe, dar a reîncepe. Alt exemplu, de instabilitate ortografică: scriem a târî, dar târând.

3. Explicaţia demersului se referea la o reîntoarcere către limba latină. Sunetul în cauză nu aparţine oricum limbii latine. Este ca şi cum ar veni cineva astăzi să susţină, de dragul unor legături seculare cu grecii, introducerea scrierii cu y la sfârşitul cuvintelor, mai ales pentru că este un sunet puternic; astfel, am scrie: pipy, piţigoy, a pity şi eventual pitind.

4. A dispărut definitiv, după 5 secole de utilizare extensivă, forma sînt. De dragul aceleiaşi limbi latine, fireşte. Fără prea multe comentarii, tabelul următor conţine conjugarea verbului a fi la indicativ prezent pentru toate persoanele, în limba latină şi în limba română actuală:

 
            Refractarismul majorităţii lingviştilor din ţară şi străinătate, deşi cât se poate de îndreptăţit, nu a putut opri impunerea reformei de către academie. Există oameni care, în articolele, revistele, cărţile sau dicţionarele lor, tipărite sau virtuale, refuză ortografia revizuită, ca o formă de protest. Le împărtăşesc argumentele, însă a scrie după două canoane ortografice este destul de greu, aşa încât am optat pentru respectarea regulilor în vigoare – deşi nu sunt deloc de acord cu ele.

♣

            Apariţia ediţiei a doua a Dicţionarului ortografic, ortoepic şi morfologic al limbii române (DOOM2) a mai lansat în circulaţie câteva enormităţi. Le voi discuta punctual în cele ce urmează.

            · Întâi de toate, este stabilit de la bun început că dezbaterile vis-à-vis de scrierea cu â şi î nu au nici un rost, întrucât o nouă rectificare ortografică ar fi un semn de neseriozitate. Fireşte, argumentul sofistic anterior conţine o doză monstruoasă de tupeu. La o adică, singura marcă de diletantism o reprezintă reforma din 1993 şi, prin urmare, înlăturarea respectivelor prevederi aberante ar constitui tocmai un gest firesc, sănătos, în spiritul seriozităţii pe care o reclamă lingviştii academiei.

            · În loc să reglementeze abolirea variantelor accentuale aberante, DOOM2 le admite cu o stupefiantă generozitate. Prin urmare, putem pronunţa acatist sau acatist, antic sau antic, penurie sau penurie, precaut sau precaut, puber sau puber, trafic sau trafic, gingaş sau gingaş (cu precizarea că primele forme sunt cele corecte). Pe aceeaşi logică sucită, cum ar fi, bunăoară, să putem pronunţa şi grafic,  avarie, disurie, farfurie, injurie sau frumos?

            · Persistă, cu o inexplicabilă încăpăţânare, regulile confuze ale despărţirii în silabe; este adevărat însă, aflăm că primează despărţirea după pronunţie în defavoarea celei după structura cuvintelor. În toate limbile pământului, unele cuvinte pot fi despărţite numai după primul criteriu, altele numai după cel de-al doilea. Acelaşi lucru ar fi recomandabil şi în cazul limbii române; academia admite însă ambele criterii, după cum preferă fiecare, cu foarte puţine excepţii. Aşadar, sunt corecte ambele variante de despărţire în silabe: a-te-ros-cle-ro-ză şi a-te-ro-scle-ro-ză, i-ne-gal şi in-e-gal, an-or-mal şi a-nor-mal, a-nor-ga-nic şi an-or-ga-nic, de-ze-chi-li-bru şi dez-e-chi-li-bru, nes-ta-bil şi ne-sta-bil, om-o-nim şi o-mo-nim, de-spre şi des-pre, al-tun-de-va şi alt-un-de-va, por-ta-vi-on şi port-a-vi-on – evident, ultimele forme sunt cele corecte, primele sunt cel puţin hilare.

· Aflăm cu stupoare că, după ce le-a tolerat suficient de mult timp, dicţionarul renunţă la formele verbale lungi (culte) în favoarea celor scurte (vulgare) – deoarece varianta vulgară e mult mai uşor de pronunţat, să nu cumva să obosească vorbitorul şi să îl doară gura. Prin urmare, sunt declarate corecte numai formele defalcă, exhibă, dezagregă, moflăie, desfată, ţuguie, evaporă, bombăne, înjgheabă, absolvă, ţârâie. Nu ştiu cum sună în urechile altora, însă formele să înjghebe, să dezagrege, să defalce, să desfete, să evapore îmi par destul de marţiene. Şi în acest caz însă, inconsecvenţa este literă de lege; pentru multe alte verbe cu probleme similare, sunt tolerate totuşi formele lungi sau culte: biciui/biciuiesc, cheltui/cheltuiesc, anticip/anticipez, invent/inventez, mă îngâmf/mă îngâmfez, demarc/demarchez, mântui/mântuiesc, strădui/străduiesc, birui/biruiesc etc. De acum înainte, sunt corecte doar variantele eu continui şi să continui.

· Este acceptată, chipurile din cauza utilizării extensive, şi forma de feminin a numeralului ordinal întâi în construcţia clasa întâia. În aceeaşi oală a generozităţii confuze, sunt tolerate în continuare formele pocite ale unor împrumuturi: managiment, sendviş, cocteil, bodigard. Nu este de mirare, din moment ce adoptarea de forme stâlcite, pe principiul utilizării lor largi, vizează inclusiv cuvinte comune – a escava/escavaţie/escavator, faşă-feşi, bulgăre, pioneză, polologhie,  ev-evi, cicatrice-cicatrici, regal-regale, verghetă, vergin, a datori, astmă, etc. De asemenea, DOOM2 se pronunţă pentru formele foarfecă-foarfeci în loc de foarfece-foarfece. Tot aici pot fi încadrate formele aberante de genitiv-dativ, care calcă în picioare reguli elementare: feşii (conform formei vulgare de plural feşi), îmbrăcămintei (forma corectă este îmbrăcăminţii, conform pluralului), savoarei (corect savorii, conform pluralului savoare-savori)  Urmărind aceeaşi logică potrivit căreia vulgul face limba după cum îl taie capul, ar însemna că, în următorul DOOM să ne aşteptăm la introducerea unor monstruozităţi lexicale noi (de vreme ce utilizarea extensivă primează corectitudinii), de genul: renumeraţie, calicior-caliciori, bulivar, a apcelera/apcelerat/apceleraţie, a apcidenta/apcident, bulin-buline, roată-roate, eschimoză, garsonerie, cercebel, miscăr, imfart, anghină, a sclupta/scluptor/scluptură, murătoare-murători, dop-doape, clitorici, ţâţiere, tranvel-tranvele, pârtie-pârţi, boală-boale, casă-căşi, borţoşenie, ochiolog/ochiologie, pişolog/pişologie, pizdolog/pizdologie, genicolog/genicologie, şurump-şurumpe, şurumpelniţă, viţăl-viţăi, ghiventă-ghivenţi, fibron, şuşea-şuşei, camdeodată, a şchiopa/şchiopare/şchiopătură, tusă, trotil, vomitură-vomituri, a pieltui/pieltuială, foarfec-foarfeci, complic-complici/complică-complice şi lista poate continua mult şi bine.

            · Principiul suzeranităţii vulgului a condus şi la transformarea construcţiei de + pronume posesiv. Prin urmare, un prieten de-ai mei (forma corectă, cu înţelesul "un prieten dintre ai mei") sună mai nou astfel: un prieten de-al meu (formă aberantă, cu înţelesul "un prieten de felul meu/ca mine").

            · Anumite forme vulgare de plural au fost admise în DOOM2 cu recomandarea de a fi utilizate în baza unor argumente sofistice, evident. Ni se recomandă căpşună-căpşuni şi cireaşă-cireşi, pe baza următoarelor motive: (1) sunt foarte folosite; (2) ni se menţionează că pomii/tufele şi fructele acestora nu au decât plural în -i, unde mai pui că (3) substantivele feminine din limba română îşi tot schimbă formele de plural din –e în –i, şi ni se exemplifică această idee cu şcoale/şcoli, boale/boli. Evident, fructele n-au nici o legătură cu exemplele citate, după cum argumentaţia enormă prezentată nu are nici o legătură, cât de mică măcar, cu realitatea. După cum se poate observa în tabelul următor, în limba română doar substantivele care denumesc arbori/tufe fac pluralul în –i; cazurile în care substantivele desemnând fructe fac pluralul în –i nu sunt numeroase, ci perfect izolate; de regulă, aceste substantive fac pluralul în –e. Urmărind logica argumentaţiei sofistice a autorilor dicţionarului, prin care o excepţie este citată ca regulă, probabil că în scurt timp vom fi invitaţi să mâncăm afini, caişi, aluni, curmali, banani, portocali, meri, pruni şi vişini.

Denumire plantă		Denumire fruct
Singular	Plural	Singular	Plural
afin	afini	afină	afine
alun	aluni	alună	alune
ananas	ananaşi	ananas	ananaşi
banan	banani	banană	banane
cais	caişi	caisă	caise
căpşun	căpşuni	căpşună	căpşune
cireş	cireşi	cireaşă	cireşe
coacăz	coacăzi	coacăză	coacăze
corcoduş	corcoduşi	corcoduşă	corcoduşe
curmal	curmali	curmală	curmale
dud	duzi	dudă	dude
frag	fragi	fragă	fragi
gutui	gutui	gutuie	gutui
lămâi	lămâi	lămâie	lămâi
mandarin	mandarini	mandarină	mandarine
măceş	măceşi	măceaşă	măceşe
măr	meri	măr	mere
măslin	măslini	măslină	măsline
nuc	nuci	nucă	nuci
păr	peri	pară	\ galeria de artă internview portretul poemului la tinereţe epiccentru eseea trans-atlantic rx traduttore/traditore cartea de sub nas rămîne de văzut libertatea de a trage cu ochiul babel noi apariţii editoriale news zOne corespondenţă