Pestrit si incomod mod de a aparea si a da la iveala trupul colorat al poeziei sublime, care isi ia ca unic spectator pamantul - cel mai veridic comentator, nepatat de pasii cirezilor de oameni, de galopul sovaielnic al unor generatii umane fara vlaga si patos. Ajungem sa dorim sa pastorim o oaie careia sa-i inchinam ode si sa-i recitam creatii literare, gasind astfel feedback-ul primordial, pur. Ne reintoarcem la inspiratia pe care natura ne-o ofera cu darnicie... Luam si dam aceluiasi lucru care ne-a infaptuit si ne fiinteaza...

Ajung debusolata sa cred ca la oras valorile se pierd intr-un beton rece, sters, care imprima creatiei o patina terna. O muza fara de viata si postata in vitrine, obligata sa transmita un mesaj mut, pe care oricat incearca omul viu sa-l gaseasca, isi da seama ca nici un alt strat nu e mai aproape de suflet, de idee. Ca totul consta in forma si in locul de amplasament, o prostitutie a luxului fara valoare.

Glumind, m-as intoarce la oile mele... la blana cu carlionti, la lana care devine, la ciobanul care-si petrece viata si-si implineste, menirea in lungile peregrinari pe sesuri. In simplitate se regasesc complexe de actiuni trecute si viitoare. O oaie devine un axis-mundi al unei civilizatii poetice, a unei lumi productive, a unei traditii, a unei industrii...

Omul beton nu se va putea compara cu oaia-ses, cu oaia-totem, cu oaia-muza, cu oaia-soare... Poate daca s-ar crea oaia-beton, oamenii si-ar da seama de incapacitatea transmutarii esentei intr-un corp cu forma estetica, dar eradicata de pulsul circadian al unei vieti autentice.

Daca oamenii ar fi personaje de sticla, am fi cu totii nemuritori... Si stiam ca doar lucrurile de valoare sunt eterne! Orice poate fi astazi copiat si sublimat in necesitati pragmatice, bine puse la punct. O rea vointa de expresie, de expansiune si extroversie a sentimentelor veridice, ma fac sa vreau sa ma indepartez de social, de cotidian.

Lucrurile instinctuale par a fi mai aproape de sufletul omului decat cele ajunse la un nivel inalt de teoretizare, mediatizare si propagare. O inoculare lenta este periculoasa, caci devine poate arhetip... devine ea insasi instinct cu care generatiile viitoare pot ajunge sa descopere ca sunt create...

In momentul de fata nici nu-mi mai dau seama cat sunt de reala in ceea ce simt sau gandesc, si cat apartine educatiei, factorilor sociali si mondeni...

Pana si revolta mea poate este un instinct care mi-a ramas ca atavism de la generatiile trecute!! Nu-mi dau seama ce-mi este propriu si ce transmis spasmodic, introdus in lumea mea pentru a crea impresia ca ceea ce gandesc, gandesc voluntar, cu propriile ganduri si sentimente. Este o incompetenta care va duce la crearea omului problematic, a omului nascut bolnav, cu ganduri improprii, a omului marioneta.

O lume improprie, care geme de ea insasi, fara a-si da seama ca ceea ce simte nu este decat lipsa de substanta, de nucleu generator de valori - se va probusi in sine, mandra, necautand ajutor, caci si-a uitat si amanat nevoile... Se va transforma toata in rugina, scartaind un sunet pe care doar oaia il va auzi ca fiind trist.

Si va jeli o lume disparuta.

Re: Andra Rotaru - Oile societatii (Scor: 0)
de catre Anonim on Monday, June 28 @ 16:23:22 EESTandra, era s-o faci de oaie. cu metafora din titlu. pentru ca multi se simt tapi ispasitori pentru suferinta oii-beton. si totusi... titlul e genial. si era si suficient. parerea mea. ultimul sisif-icios. oaia neagra a sisif-ului. eu.