Orice mod de reflectie incepe de regula cu un dialog; la randul lui, orice dialog incepe cu o intalnire, fie ea fizica, imaginara sau, mai nou, virtuala. De-a lungul timpului, astfel de intalniri fortuite s-au petrec dincolo de granitele civilizatiei, in cate un colt indepartat de padure, la marginea unui parau rece, de-a lungul falezelor inalte ale Mediteranei, sub tipetele indepartate ale albatrosilor sau printre stancile inzapezite ale Alpilor elvetieni. Phaedrus si Socrate sunt purtati de ispita umbrei dese si racoroase a copacilor pe malurile Illisus-ului, unde Boreas se zice ca ar fi rapit-o pe Oritia, dincolo de marginile cetatii, in liniste si salbaticie, acolo unde gandirea si prietenia pot inspira din nou dialogul. Doua milenii mai tarziu, invaluit in peisajul hibernal si maiestuous de la Sils Maria, Zarathustra se plimba pe malurile lacului Silvaplana si are revelatia eternei reintoarceri. Sau poate Nietzsche, dar cine mai stie sau isi aminteste astfel de lucruri?...

 Semnele naturii vin in intampinarea gandirii la fel cum alfabetul si scrierea au venit candva in intampinarea memoriei. Asa cum Socrate ii talmaceste lui Phaedrus, Thot, parintele literelor, sedus de propria descoperire, ramane orb la avertismentul regelui Thamus: scrierea nu este remediul impotriva uitarii, ci un simplu paleativ extern, un simulacru. Si, ca orice artifact, poarta in sine demonul imitatiei, umbra imateriala a substantei arhetipului celest. Doua milenii mai tarziu, Derrida repune in discutie problematica scrierii din dialogul platonician prin prisma formulei inspirate a „pharmakon”-ului, deopotriva „otrava” si „remediu” pentru uitare. Thamus nu avea sa intuiasca insa ca descoperierea de la Naucratis urma sa schimbe din temelii mecanismele gandirii si reprezentarii, si, cu acestea, premisele dialogului social, politic si cultural de-a lungul intregii istorii occidentale si orientale de pana astazi. La capatul unui lung proces de tranzitie, gandirea „sonora”, „imagistica”, este astfel repusa intr-un spatiu bi-dimensional, ce presupune o ordine distincta de reprezentare si in care dialogul de idei nu se mai poarta deschis, intre parteneri sau competitori, cu mai vechile arme ale retoricii, ci este internalizat, re-proiectat ca dialog „absent” sau tacut sau simpla conversatie cu propriul instrument sau material scriptural. Descoperierea alfabetului si a scrierii a permis pentru prima data ca ritualurile si mecanismele comunicationale proprii culturii orale sa fie convertite intr-o frumoasa metafora a miscarii: mana care scrie.

Desi dureaza de mai bine de doua mii de ani, aventura scrierii nu este nici pe departe incheiata. Desi materialul si tehnologiile grafice au suferit mutatii majore in timp, paradigma scrierii ca mecanism distinct de reprezentare si in-criptare a mesajului intr-un anumit sistem semiotic (precum alfabetul) a ramas in esenta acceasi. Daca noile sisteme comunicationale si mediatice (televiziunea, radioul, etc) au sugerat literalmente ideea unei redescoperiri sau reinventari a oralitatii in formele ei experimentale sau reziduale, internetul si noua revolutie digitala au transformat practic fundamental propriile noastre notiuni de „carte”, „scriere”, „biblioteca” sau „text” si au reinvestit conceptele traditionale cu insemnele noilor tehnologii informationale: „ebook”, „hypertext”, „online archive”, „web page” etc. Sub auspiciile acestui nou „cultural pattern”, problematica pharmakonului, ca dimensiune a ordinii scripturale si tipografice, devine din ce in ce mai acuta. Conceptul de „simulacru” sau „simulare” pierde treptat din balastul ontologic, ideologic sau cultural pentru ca, asa cum avertizeaza si Baudrillard intr-unul din textele sale, nivelul ultim al realului face imposibila distinctia dintre iluzie si realitate, fictional si factual. Suntem cu totii „online”, adica intr-un dialog nevazut, imaterial, indicibil. Si, asemeni lui Socrate si Phaedrus, continuam de multe ori sa subminam legile si granitele polisului de dragul acestui forum sau dialog virtual. In conditiile noii retele electronice extinse la scala planetara, resorturile comunicationale sunt practic dis-locate, multiplicate, “globalizate” si simultaneizate. Internetul face inca o data cu putinta intalnirea sinelui cu lumea iar pharmakon-ul vegheaza din nou ca dialogul sa (a)para cat mai „real”; un dialog, in cele din urma, intre energiile creatoare ale cuvantului si imaginii.