In momentele acute de criza nu poti comunica nimic, tocmai pentru ca absurdul te invinge. Absurdul e singurul capabil sa creeze neant acolo unde eterul este cel mai dens. Iar absurdul este percutant, neadmitand replica.

Este cel mai periculos sa traiesti furisarea insidioasa a absurdului in normalitate daca esti posesorul unei structuri sufletesti demne de naivitatea plasmuitoare a copilului.

Acea exuberanta nestiutoare, acel optimism intrinsec sunt cele care te vor pierde in lupta cu un astfel de redutabil adversar. O astfel de persoana va fi mereu tinta cea mai disponibila tradarii, iar tradarea este forma cea mai eficienta de manifestare belicoasa a absurdului.

Termenul "tradare" presupune, inainte de toate, un anumit gen de inconstienta antecedenta a celui tradat. Structura sa interna ii blocheaza accesul catre o analiza obiectiva a circumstantelor. Pot lipsi din ea unul sau mai multe elemente ale constiintei, lipsa suficienta pentru a construi blocajul. Intruparea unei astfel de structuri precare este, prin excelenta, naivul. In lumea sa proprie, plina de lumina si optimism, naivul traieste inchis intre zidurile propriei sale viziuni daca nu eronate, cel putin limitate, conditia unei posibile "salvarii" a acestuia depinzand de un fenomen de gradatie.

Referitor la acesta din urma, exista neindoielnic si o tipologie a naivitatii. Vad, in primul rand, un naiv fericit in termenul lui Nietzsche de "copil", ca ultim stadiu de evolutie a omului pe traseul cautarii supra-omului.

Nietzsche construia paradigma celor trei stadii de evolutie a omului pornind de la camila - omul apasat si incorsetat de toate negativitatile si restrictiile ce-i sunt puse inca de la nastere in carca de catre societate - trecand apoi la leu - corespunzator momentului in care camila nu mai vrea sa fie camila si devine revolta pura, urlet - si ajungand la stadiul de copil. Acesta este stadiul ravnit, deoarece leul, explica Nietzsche, nu este perfect, fiind determinat in fond tot de o negativitate - nedorinta de a fi camila. Pentru a gasi artisticitatea ultima este necesar ca omul sa depaseasca pragul de leu ca sa ajunga la acela al bucuriei pure a vietii, caracteristica copilului. Acesta si numai acesta se afla la o distanta egala de viata si de moarte, tocmai pentru ca nu are constiinta niciuneia. (Un copil se va juca cu focul sau isi va baga in mod ludic degetele in priza fara sa realizeze pericolele implicate de aceste actiuni.)

Ca sa revin la tipologia naivitatii, spuneam ca vad in "copilul" lui Nietzsche un naiv fericit. De ce fericit? Pentru ca, atata timp cat ramane netradat, este singurul capabil de frenezia plenitudinara a vietii, iar in cazul in care este tradat, acesta va cadea fara constiinta a ceea ce l-a doborat, ceea ce elimina negativitatea si deci lipsa fericirii. In acest prim tip de naivitate, atacul exterior va fi simtit doar fizic, insa nu-i vor fi constientizate cauzele, temeiurile.

Un al doilea tip de naivitate este reprezentat de acela ce traieste bucuria prin simulacru dar este invins de durere la prima proba contrarie. Bucuria prin simulacru apare in momentul in care, in circumstante nefavorabile, singura cale de a ramane pe linia de plutire este sa joci feste propriei constiinte, pretinzand ca "dracul nu-i chiar atat de negru cum pare": a gasi motive de bucurie prin auto-sugestie, ceea ce nu implica insa -si acesta este esentialul - o analiza pertinenta a datelor reale. Un fel de a intoarce spatele realitatii, model usor vizibil in sintagme de genul "orice rau are si-un bine" sau cea mentionata mai sus. Atacul absurdului in acest caz nu este mai moderat atunci cand apare. De fapt, lovitura va avea mereu o constanta a fortei, ceea ce se schimba fiind doar perceptia naivului. Acest al doilea tip de naiv va simti cu o voluptate mai mare tradarea decat o facuse copilul, la care nu exista decat perceptie, nu si constiinta. Naivul acesta va fi lovit in primul rand de ceea ce se numeste popular "ironia sortii", a carei perversitate l-a lasat sa fie atacat "cand ii era lumea mai draga". De cele mai multe ori este implicat aici un fenomen de dublu autism: inainte de atac exista autistul vesel, optimist si increzator, pentru ca dupa atac sa intervina autistul suspicios si funest. De ce autism? Pentru ca si naivul si suspiciosul traiesc in lumi proprii diferite morfologic de cea reala.

In fine, intrevad un al treilea tip de naivitate, gasit in instanta trairii bucuriei prin simulacru si a ignorarii/negarii durerii. Este vorba aici de un caz cu totul special, acest ultim tip, pana la ultimul punct asemanator celui de-al doilea, fiind singurul capabil sa duca existenta ad infinitum fara a percepe durerea provocata de atacul tradator intr-o masura capabila sa-l doboare definitiv. Prin negarea ei, acest al treilea tip isi neaga de fapt propria existenta atinsa de "virus", incropindu-si o alta, la randu-i simulata, si totusi functionala. Procesul presupune o energie creatoare iesita din comun, de care putini oameni se pot bucura, printre care s-ar putea numara doar actorul si prostul.

In primul caz, exista de la bun inceput posibilitatea alternarii lumilor posibile, vazute ca nise de evadare teoretic continue. In al doilea caz, avem de a face cu un cvasi-copil, la care mecanismele constiintei si ratiunii nu sunt inexistente, ci precare, ceea ce il apara pe acesta de constientizarea totala a dezastrului, lasandu-i libera capacitatea de constructie vesela. Nici unul insa nu se va ridica la nivelul de fericire al naivului-copil, amandoi mergand mai degraba pe un traseu ondulatoriu, sinuos, de urcusuri si coborasuri, care este functie de cantitatea de energie creatoare de care dispun la un anumit moment.

Daca ar fi, in final, sa gasim o caracteristica comuna tuturor naivilor, aceasta ar trebui sa fie un fel de schizofrenie-sinapsele naivului vor ramane, in mod iminent si imanent, incapabile sa-l conecteze la realitate, acesta ramanand inchis in turnul sau de fildes pana la primul asediu al realitatii inauntru, moment in care naivul isi va gasi moartea simbolica-singura "salvare" posibila, el transformandu-se, in cel mai bun caz, intr-un funest sceptic incurabil.