sisif.ro | Si despre spiritual(itate)

Ar trebui sa vorbesc despre spiritual si tot ceea ce implica el, dar nu o voi face pentru ca simt neputinta cuvintelor ce nu pot cuprinde nuantele care scapa rationalului. Cand trebuie sa vorbim despre indicibil, limbajul devine sovaielnic. Cred ca este atat o neputinta de a spune, dar in special de a tacea.
La nivel discursiv, spiritualul este total lipsit de esenta. Ca intelegere vie, el nu poate fi nicicand redat in cuvinte.

Spiritualul il avem, il purtam in noi, fara sa fim pe deplin constienti de el. Il traim, il simtim individual, mereu altfel, dar intotdeauna total.

Care este sensul? Exteriorul socheaza interiorul care isi revendica schimbarea. Interiorul simte golul pe care exteriorul il contureaza aproape invizibil, dar extrem de concret. Cum pornim in cautarea noastra, deci a spiritualului? Din interior sau din exterior? Poate pe acel drum ce implica unirea totala a cauzei cu efectul, a intrebarii cu raspunsul, a starii de latenta cu desavarsirea.

Intrezarim spiritualul doar incercand sa cunoastem si sa pricepem lumea si toate mecanismele ei interne, dar si pe noi ? implicati intr-o devenire. Incepem sa cunoastem doar pentru a ne cunoaste, pentru a ne constientiza traiectul, devenirea, spiritualitatea.

Spiritualul este pe rand cunoastere, devenire, constientizare.

Mai spiritual decat omul nu gasesc nimic. El este omul care intalneste si iubeste oameni. Priveste florile si le primeste darul. El este omul care zareste pasari si le iubeste pentru libertatea pe care o poarta cu ele in fiecare miscare. El este omul care zambeste omului din el, oamenilor din viata lui, pasarii si florii. Iubind omul, el se apropie de Dumnezeu. Simte ceea ce cuvintele nu pot cuprinde. Isi incepe dulcea complicitate cu tacerea. Aceasta complicitate dintre om si tacera sa il poarta mereu spre spiritual.

Ar fi trebuit sa vorbesc despre spiritual, dar am preferat sa tac despre spiritual.