Teoria evoluţiei speciilor, căzută în cap de mai multe ori şi năpădită tot de atâtea ori de vinete şi dizgraţioase cucuie, vizibile de la mai multe leghe astrale, o luă razna de-a binelea, că nu mai recunoscu, nici măcar, paternitatea măritului Darwin.
La vremuri de încâlceală domestică, nepriceperea nerevelată, ca să nu zic cuvântul fudulie, prostia împăunată, dar şi aclamată, proclamă valenţe endogene de-o violenţă necontrolabilă, înţelegând, tot atât de bine ca şi laureaţii Premiului Nobel, ce înseamnă simultaneitatea înmormântării vesele, cu înţepături pline de vanitate, a celui mai nefericit tată cu pătrunderea şi năvala în toate ungherele şi coclaurile a celor mai ameninţătoare lighioane, născute din scârboşeniile acelea de cucuie. Fără însă a fi ştiute de cineva – când, unde şi cum – toate oribilele şi înfricoşătoarele cucuie explodară de apărură în faţa ochilor, alandala, numai stele verzi, într-o necuprinsă nebuloasă, răscolită, în partea de jos, de ciudate creaturi, revolute. Un soi de căpuşe păroase uriaşe…
Se stârni larmă prelungă şi crescută în intensitate de zumzete indefinite, în torente, voci neacordate, răspunsuri înciudate de uragane şi crivăţ la întrebări neînţelese, furtuni izbite vijelios de zidurile interne ale urechilor, care se prăbuşesc în dezordine şi în zgomote asurzitoare şi acum, învăluind partea aflătoare cea mai de sus a priceperii (adică organul cu misiunea fiziologică în cauză, atrofiat de atâta amar de puturoşenie!) în pălălaia de flăcări nimicitoare avântată înspre infinit de mica sa mărime, paralizată pe de-a-ntregul şi incapabilă să mai înalţe steag alb în lumina murdară dintre orizonturile strâmtate. Ţinerea de minte mă ajută, însă bine, slavă Domnului! să-mi amintesc că mi-am aşezat, atunci, cu mult deliciu, pupa în drum, pe cât s-a putut de frontal cu spatele, ca să răspândesc din belşug, în calea acelor creaturi, aroma călduţă a parfumului, cu muzică vitejească, întru pierderea încrederii şi punerii lor în neorânduială şi, în cele din urmă, pe fugă. Strategie şi tactică, se vede treaba, cât cuprinde, à la Pantagruel, zămislită dintr-o pornire adânc umană, pe cât se poate de naturală, fiziologică, dar şi genială..jpg)
Durata acelei strategii, puternic tacticizată şi nemaipomenit de savurată de inamic, se prelungea într-o frenezie generală şi nu mai contenea defel, având darul de a gâdila cu prea plinul savorii sale simţurile intrate deja în transă şi înstăpânite paroxistic de cota ridicată a delirului olfactiv, răvăşitor şi curgător cu nemiluita în toate părţile… Se înfăţişa ochiului lucid grandoarea somnambulismului de masă, în plină zi, da, în chiar plină zi…
Dar stingerea Soarelui, în atari circumstanţe, părea, pentru totdeauna, hotărâtă. Roiuri-roiuri, de aşa creaturi, se-mprăştiară, care încotro, mărşăluind fără sens, în toate direcţiile, incapabile să-şi înţeleagă vremelnicia pe pământ, acoperite de nori urieşeşti de colb, stârniţi de prin toate părţile...
Axa vieţii, trecută de ele întâmplător, rămase cu mult în urmă… Căii Lactee îi licăriră din nou stelele, iar prăfuiţii academicieni, cu ocheanele înfipte în cer, se închinară, în clinchetul tăbliţelor de pe sfrijitele lor piepturi, şi se cercetară, din îndoială, cu febrilitate de nervi maltrataţi, încă o dată, în moalele capului, ca de o posibilă apariţie a unor noi şi paralizante cucuie…
Calea aceea însă rămase deschisă, neîndoielnic, ca aducătoare oricând de alte şi noi terifiante apariţii…
10.11.2007
- Aluzie la opera lui François Rabelais (1494-1553), „Gargantua şi Pantagruel”, respectiv la isprăvile urieşeşti ale lui Pantagruel.