- Ei, da' nu-i nici o problema, stii doar ca poti apela oricand la mine. Sigur!
- … pai…
- Lasa ca nu-i nimic, pana la urma vedem noi…
Latraturi de caine.
- Taci ma! Da-l afara!
O rosie a cazut din tavan. Linoleul este rosu, improscat cu o zeama dezgustatoare in care se vad clar samburii micuti ai rosiei plutind alaturi de resturile unui gandac uscat de vreme, pe care rosia il nimerise din greseala, disturbandu-I perfecta stare de mumificare.
- Ti-am zis sa nu-l mai trimiti la mine! Ce, am ajuns eu centru de caritate! Nu pot domne, nu pot! S-au dus vremurile alea cand puteam! Acum e mai greu. Sunt toti mai rai, mai atenti!
O mana disperata apare in mijlocul tavanului. Gestul ei pare normal dupa ce cu o secunda inainte prin acel loc aparuse o rosie cazand. Degetele vor sa recupereze rosia.
- A murit! Demult, ce, nu stiai? Nu stiu. Ceva, un accident, nu stiu ca oricum nu prea ne intelegeam noi.
Mana se retrage. Un dop de cauciuc de marimea unui capac de oala de ciorba e fixat cu putere in gaura din tavan. Firimituri de tencuiala cad in zeama de pe linoleum.
- Nu ai fost de acord. Pai nici nu puteai. Era injust. Da. Injust, pai cum! Ce, chiar asa! Pai te cobori tu la nivelul lor?!
Cineva bate ceva. Zgomotul e la inceput opac, incet-incet devine puternic, apoi e chiar iritant de ascutit.
Mirosul de menta era atat de puternic incat ochii lacrimau. Conturul unui trecut glorios se proiecta in lumina unui bec de 60W pe peretele nevaruit, lumina pe tencuiala bej.
Cand s-a trezit la ora 9, deja se spalase pe dinti. De cand? Ce conteaza! Atunci a deschis frigiderul si din fantastica paleta de posibilitati a ales sa manance o rosie. A spalat-o. I-a smuls cotorasul verde, lucru ce a facut rosia sa capete un miros pregnant de rosie.
S-a intors in camera. In momentul in care incerca sa-si bage tricoul in pantaloni, rosia i-a scapat din mana pentru a se rostogoli pe podeaua infect de curata care era prevazuta, in schimb, cu un mic plasture de hartie de marimea unei coli format A4. Rosia s-a oprit in mijlocul bucatii de hartie si brusc a disparut prin ea, lasand in urma o crapatura ce parea raspunsul dat unei explozii.
Cu doua zile inainte un om incerca sa repare instalatia electrica. Ceva i se parea ciudat. Avea impresia ca dintr-un moment intr-altul ceva se va petrece. Nu a avut o impresie prea buna, nu s-a intamplat nimic. Si-a fixat scara dedesubtul locului
Din tavan pe unde rasareau trei fire, probabil viitoare sau foste creatoare de lumina, alaturi de un carlig a carui stabilitate era de netagaduit caci suruburile care ar fi trebuit sa il sustina fusesera inlocuite de doua cuisoare dintre care unul probabil cazuse de ceva vreme deoarece si celalalt lasa impresia ca duce o lupta infernala pentru a mentine carligul de metal in pozitia privilegiata care ii devenise atat de draga.
Ajunsa la capatul de sus al scarilor da sa-si caute un cleste in talmes-balmesul trusei de scule pe care, cu mare efort de altfel, o adusese la acelasi nivel cu cel al capului sau. Un ciocan rebel incercand sa fie evitat de mainile dibace ale instalatorului de mana a doua, a facut o alegere gresita atunci cand a optat pentru partea stanga in momentul in care a depasit o surubelnita maniaca de care nu putea scapa un amarat de clestisor. In urma acestei alegeri, ciocanul a efectuat un salt mortal, parasind cutia cu scule si nimerind superba podea plina de toate resturile unui teren in santier provocandu-I stimabilei suprafete o gaura ce, la scurt timp, a devenit o adevarata gaura de comunicare de marimea unui capac de oala de ciorba.
Cele trei fire care atarnau din tavan avusesera nu demult un bec, ba chiar mai mult, un abajur cu bec cu tot si reuseau in acest fel sa-si demonstreze utilitatea. Becul era frumos. Avea o forma ciudata de para. Filamentul parea un mic tipar electric prins cu doi clesti microscopici de cap si de coada.
Nu-I placuse niciodata abajurul ala. Parea, asa…, de moda veche, iar rolul lui era nul. Nici nu obstructiona lumina, pentru ca aceasta sa nu favorizeze anumite zone, nici nu ii inlesnea existenta. L-a dat jos inainte sa plece. In incercarea lui de a-l lua fara a depune prea multa energie constructiv-destructiva, l-a smuls cu grija cu care un copil smulge capul unei insecte pe care a prins-o pentru ca ii irita existenta. Vroia sa-l dea. Cui?
Alexandru Unguru
26.07.1983
Anul I Actorie UNATC
