În ziua în care Flaviu s-a mutat la noi în casă, toată prezenţa lui s-a amestecat cu aerul pe care îl respiram, cu parfumul mamei („Farmec 16“), cu mirosul de pâine prăjită cu untură (pe care o savuram, pe atunci, cu mare plăcere toţi copiii din cartier), cu aroma cozonacilor iarna, în timpul sărbătorilor, cu buletinul hidrologic unde se anunţau cotele apelor Dunării, cu serialele „Arabela“ şi „Norii negrii“, cu zgomotul chitarelor electronice, pentru că eu, în afrară de untură, pe pâine i-am mâncat şi pe Jimmy Hendrix, Beatles, Phonix şi discurile cenzurate ale lui Bob Dylan, tolănită pe covorul vişiniu din camera lui Flaviu, în timp ce mă jucam cu păpuşile mele. Mătuşa Magda, mama lui Flaviu, era vânzătoare la magazinul Universal de la noi din oraş, şi, de aceea, îi era foarte uşor să facă rost de toate acele discuri străine, ce apăreau atunci în număr foarte restrâns, aşa încat numai copiii şatabilor puteau, de obicei, să le asculte. Flaviu era o excepţie.
La cei şapte ani ai mei, Flaviu mă ducea de mână să văd filme cu  Alain Delon, Monica Vitti, sau Jean Paul Belmondo. Dintre filmele cu Alain Delon, le-am văzut aproape pe toate, de la „Rocco şi fraţii săi“, „Samuraiul“, „Plein soleil“ şi „Ghepardul“, până la „Zorro“ (pe care cred că l-am văzut de vreo trei ori). Eu abia învăţasem să citesc, încă silabiseam, subtitrările se derulau repede, nu reuşeam să citesc tot şi înţelegeam prea puţine lucruri din filmele pe care le vedeam. De multe ori mă plictiseam şi, de aceea, atât dădeam din picioarele care-mi atârnau în gol, până îmi amorţeau. Mă cuprindea revolta că sunt prea mică, ori de câte ori mă uitam spre vărul meu, care privea concentrat scenele ce se succedau pe ecran, scene ce erau de neînţeles, de multe ori, pentru mine.
Dar, cel mai mult îmi plăcea când, tolănit pe covorul vişiniu, ascultam muzică în camera lui Flaviu. În fine, toate ori fi din cauza asta. Din cauza muzicii ăsteia de fond, care m-a însoţit din copilărie şi până acum. Poate de aceea, toate problemele mele şi tot ce mi s-a întâmpalt, toate sentimentele mele au fost şi sunt asociate cu un cântec.
Îmi amintec de primul disc pe care mi l-am cumpărt, era „You and Me“, de CC Catch. Aveam zece ani. Flaviu s-a făcut foc şi pară şi m-a făcut în toate felurile şi mi-a zis că am gusturi proaste de tot. Câţiva ani mai târziu, mi-am cupărat o casetă cu Brayan Adams, care nu-i plăcea cine ştie ce lui Flaviu. Îmi venea să intru în pământ de ruşine când mă gândeam la gusturile mele din trecut, aşa că am ascuns discul cu CC Catch în fundul dulapului. Acum, când sunt mult mai sigură pe mine, cel puţin în ceea ce priveşte gusturile muzicale, şi apreciez un gen de muzică sau altul după felul cum rezonează în mine, dincolo de modă, habar nu am unde o fi discul cu CC Catch, îmbrăcat în salopeta lui strâmt argintie, ca acelea ale balerinilor. Cred că Flaviu,l-a vândut de pe atunci, sau l-a dat în schimbul unuia de rock and roll, „ autentic“.
Nu mai e nevoie să spun că în familia mea, din cauza decepţiei suferită de mama, după ce tatăl meu ne-a părăsit, nu se vorbea despre sex. Subiectul bărbaţi nici nu era pomenit. Sau, când se vorbea, bărbaţii erau prezentaţi ca un fel de maniaci, care doreau un singur lucru, şi care odată obţinut, ne-ar fi abandonat. În plus, toată ziua vedeam numai femei.
Lumea s-a sfârşit pentru mine când tata ne-a părăsit . Eu eram destul de mică şi lumea credea că eu nu-mi dau seama de nimic, dar eu fireşte că mi-am dat seama. Mi-am dat seama că omul pe care îl iubeam cel mai mult plecase, că nimeni nu mă mai alinta, nu mă mai giugiulea, că nimeni nu se mai juca de-a avionul cu mine şi de-a căluţii. Mi-am dat seama chiar dacă purtam codiţe şi nu mă mai jucam cu păpuşa mea blondă, pe care o chema Katy. Mă ascundeam în debara şi stăteam acolo ore întregi, fără ca cineva să-mi ducă dorul. Când a apărut Flaviu, am fost în al nouălea cer, aveam din nou un bărbat în casă, care mă baga în seamă. Şi, în plus, era frumos, minunat de frumos. Veţi spune că o feţiţă nu-şi dă seama de toate astea, că la opt ani nu te îndrăgosteşti. Minciună. Simţeam o ciudată afinitate pentru el, era ca şi cum eu aş fi putut să-i plac, era ca şi cum ar fi fost trimis pentru a umple un gol, pentru a compensa o pierdere.
Câţiva ani mai târziu, Flaviu şi cu mine mergem să ne scăldăm într-un loc descoperit de el în afara oraşului, într-una din bălţile pe care le făcea Oltul. Tot acolo, pe malul râului, Flaviu mi-a arătat nişte cărţi de joc ciudate, care aveau alte imagini decât cele obişnuite. Ele înfăţişau femei goale, jăcăuşe, care arătau ca nişte păpuşi imense, cu sâni mult mai mari chiar decât aceia ai păpuşilor Barbie. Femei cu busturi opulente (nu ca acela al mamei, sau ale surorilor mele, care nu erau cine ştie ce dotate de la natură) care-şi lingeau degetele parcă ar fi lins o acadea. Femeile acestea, cu păr bogat, roşu aprins, sau blond, ce le cădea în valuri pe spate, semănau la chip cu zânele, sau cu Ilenele Cosânzene din cărţile mele ilustrate de poveşti. Femeile cu părul înfoiat ca o vată mare de zahăr ars aveau sâni uriaşi, ce se ridicau spre cer. Buzele lor păreau date cu sânge, aşa erau de roşii, la fel şi unghiile, care păreau mai degrabă de Cotoroanţă decât de zână, ciorapi de plasă şi conduri cu tocuri foarte înalte. Surorile mele, deşi dormeam toate în aceeaşi cameră, se fereau de mine, când se dezbrăcau, şi mama la fel.
Prima femeie goală a fost femeia de pe malul mării, dintr-un album cu reproduceri după Grigorescu. Spre deosebire de femeia din nudul lui Grigorescu, care avea un  pubis de copil, ce semăna cu al meu, femeile din cărţile de joc ale lui Flaviu aveau păr în partea de jos, ca un muşchi moale întunecat, asemănător celui care creştea prin pădure, pe care-ţi venea să pui mâna, şi să ţi-o afunzi toată în el. Acest lucru mi s-a părut foarte interesant, fascinant de-a dreptul. După aceeastă constatare, de câte ori mergeam să fac pipi, recurgeam la o analiză amănunţită. Eram în aşteptare.
În aceeaşi vară, într-o seară de duminică, stăteam şi ne uitam la un film în sufragerie, nu era nimeni acasă (mama era în schimbul de noapte, mătuşa Magda prin oraş cu Corina, iar Mirela era închisă într-una din camere, învăţând). Eu eram acoperită cu o pătură veche din molton, în pătrăţele, şi am simţit mâna lui cum se strecura, pe dedesubtul păturii, şi înainta către picioarele mele. Degetele lui alunecau periculoase pe dedesubtul chiloţeilor mei, şi nu am încercat să-l opresc. Am simţit că ritmul inimii mi se accelera şi că respiram mai repede ca de obicei, dar am încercat să mă prefac, pentru că m-am gândit că, dacă aş fi reacţionat într-un oarecare fel, el s-ar fi oprit, şi nu doream să se oprească; nu am făcut decât să stau în continuare aşa, pentru a vedea ce va urma. Nu ştiam prea bine ce făcea el, dar oarecum eu mi-o dorisem; chiar dacă nu ştiam despre ce era vorba, ştiam că nimeni nu trebuia să mă atingă acolo, şi tocmai de aceea voiam ca el să o facă, pentru că el era special, nu era un oarecare. Mâna lui continua să avanseze în timp ce restul corpului stătea nemişcat, în timp ce se uita fix la televizor, şi el se prefăcea că totul se petrecea ca de obicei, că nu făcea nimic interzis. Şi am continuat aşa cu ochii aţintiţi pe ecran, doar restul corpului concetrat la ceea ce se petrecea sub pătura în pătrăţele. Eu eram foarte nervoasă, dar totodată fericită. Făcând ceea ce făcea, Flaviu îmi oferea statutul de om mare, şi asta era ceea ce-mi dorisem dintotdeauna. Pentru el nu mai eram verişoara cea mică, eram ceva mai mult. Niciodată nu mai simţisem vreo senzaţie asemănătoare, nu mai simţisem nici pe departe acel fel de gâdilătură, care părea că îmi răscoleşte stomacul. Era ca şi când aş fi câştigat premiul cel mare la tombola de 1 iunie, pe care în fiecare an îmi doream să-l câştig, dar niciodată nu reuşisem.
După vara aceea, mătuşa Magda a decis, pe neaşteptate, să plece de la noi şi să locuiască în alt oraş. Atunci când am aflat vestea, îmi venea să sparg totul, să fac totul ţăndări în jurul meu. Flaviu a încercat să-mi explice că eu trebuia să cresc şi să mă fac mare fără el. Şi când mă fac mare, trebuia să umblu cu băieţi de vârsta mea, că nu trebuia să plâng.
............

Flaviu este acum un bărbat de patruzeci de ani, fără nici un căpătâi, cum ar spune mama. Ultima dată când l-am văzut, la nunta unei rude îndepărtate, era cât pe aci să nici nu-l recunosc. Se îngrăşase, chelise, arăta mai mult decât vârsta pe care o avea, ochii lui minunaţi de altădată erau acum ca de sticlă, cu cearcăne imense, din cauza alcoolului şi a nopţilor pierdute prin baruri. După cum arăta, asculta acelaşi gen de muzică. Corpul lui a îmbătrânit, dar el nu a crescut.