Azi mi-am furat căciula, mi-am furat corcoduşele şi le-am pus în ciorapul seifului. De abia am închis seiful după ce am îndesat repede ciorapul. Am încuiat şi am fugit cu cheia de gât. Aş fi putut înghiţi cheia, ca în Tom şi Jerry, dar o bag în buzunar, o zornăi printre degetele mâinii; îmi va folosi când voi deschide, pentru a mă apăra împotriva acuzaţiilor de furt calificat.

Îmi fur clipele fericite, le strâng de gât cu mănuşa de catifea de export. Le suspectez de fals şi uz de fals sau, cu circumstanţe atenuante, de superficialitate. Fur din ciocolata copiilor, fur câte zece minute din desenul lor preferat. Mă furişez de obligaţiile adultului adâncit în social, de pompoane şi funde, de festivisme şi festivităţi. Mă ascund în lumea copiilor, lumea cuvintelor libere şi a propoziţiilor vesele: un oamen (doi oameni), andomoi (amândoi), Pinioco (Pinocchio), Chitina (Cristina), papet (pansament), mapupa (maşina mare cu cupă), şi când venere ei... (veniră), când o să fii mică, îţi dau pânză în nas,  avioanele merg la Şinca, cereale cu lapte sexy baby.

Mă ascund în camera părinţilor mei.

Din viaţa unui hoţ sau a unui criminal ne interesează doar crima dar nu şi iubirile lui, frământările, neîmplinirile, deziluzia, teama, frustrările. Iar crima ne preocupă doar ca fapt divers.

Aşa că, nu mă mai ascund foarte bine. Chiar dacă mă descoperă cineva din greşeală, va fi doar o scurtă ştire urmată imediat de rubrica sport.

Chestia e că, mă prind în doi timpi şi trei mişcări – îmi ştiu toate ascunzătorile, toate pliurile hainei, toate buzunarele; în spatele biroului, între calorifer şi unitatea centrală, e o crăpătură; după gogoaşa de praf de sub masă, între firele periuţei de dinţi, sub stropul de ulei de pe faianţa din bucătărie, în firele de praf violet din raza de soare care se zbate în camera mea, în coşul cu jucării, în autoshapes (stânga jos a paginii de word).

Fur zâmbete fără nici o intenţie – cred că e un soi de cleptomanie. Zâmbete largi şi false, zâmbete suspicioase, ademenitoare, fermecătoare, sincere, mici, zglobii, şmechereşti, melancolice, triste, neputincioase, mincinoase, orgolioase, pline de ruj şi contur de buze, uscate, speriate, crispate, sărate, scurte, alcoolizate, secretizate, însetate, amare, uleioase, libidinoase, teatrale, accidentate, zâmbete de demult, de ceapă... Încerc să fac un inventar, o listă fără rubrici, dar cu virgule.

Am furat un zâmbet mincinos şi sunt de două ori hoţ.

Le fur şi le pun în closar cu virgule cu tot iar closarul stă deschis într- o cameră liberă decorată cu multe cuie de care eventual să agăţ toate zâmbetele strâmbe sau drepte, încreţite sau nu.

Fur clipe frumoase pentru a le ascunde un pic, fur zâmbete pentru a le inventaria, mă furişez pentru a scăpa, fur cuvinte pentru a mă juca. Trag cu ochiul la mine, cea din oglindă. Mă uit pe furiş, de teama unei confruntări mult prea minuţioase. Trag cu puşca spre sticle de bere aliniate pe un gard de lemn, uneori trag la măsea şi deseori trag mâţa de coadă, trag de mine, trag de cei din jur, trag în cine apuc la paint-ball. Ritmic trag aer în piept.

I trag-ic! ic! ic!

Mi-am tras un sughiţ sau trei şuturi în cur. Nu mi-am tras vilă şi nici o mamă de bătaie. Am în vizor câteva cupluri care şi-o trag bine, dar ilegal, apolitic, neortodox. Cercetez, nu mă trag pe cur!