Proze scurte

Covoare colorate

 

Cu şalul albastru al mamei pus pe cap, precum prinţesele pe care le vedeam pe casetele video, mingea albă gonflabilă care încă mai păstrează mirosul nisipului sărat de la mare, izbesc uşa camerei mele şi intru nervoasă, cu ochii pe păpuşile aliniate pe canapea.

 

…un coş cu portocalele de la bunica bogată şi grasă, telefoanele de jucărie cu care vorbesc seara înainte de culcare cu mama şi câteva hârtii albe pe care le decupez şi scriu: 100 lei. Cele 5 păpuşi din care una negresă, toate scrise cu carioca neagră pe frunte, având câte un „C” mare pe ele…

 

E aproape vară; deschid geamul şi mă întind să culeg câteva corcoduşe de pe crengile care îmi intră în casă. Îmi umplu mâna dreaptă, după care le şterg de rochiţa din pânză topită, vopsită de mama în galben, de pe care afară culeg mereu zeci de musculiţe ce vin şi se dau cu mine în leagănul din faţa blocului-bunici.

 

Prietenii mei băieţi mă iau în spate, „nu vă faceţi griji, tanti, o luăm cu noi, le e dragă la fete…”, îmi cumpără brăţări colorate şi acadele cu gust de zahăr ars, alea Kojac mi le aducea doar bunica-mea din Italia, şi ne întoarcem seara târziu acasă, mama îi ceartă, „nu se ţine atâta un copil de 2 ani jumate afară”, ei mă pupă, mă muşcă şi apoi îmi dau drumul în casă.

 

Îmi lovesc păpuşile cu băţul în cap; de fiecare dată alt ochi li se deplasează, mama se chinuieşte să îi aşeze la loc, mă găseşte seara în uniforma albastră făcând probleme la matematică şi plângând.

16 februarie, seară, „omul cu pozele a venit” îmi strigă bunica cea grasă, tortul-arici şi cel de îngheţată puse pe masa din sufragerie, „ai deja 4 ani… fă o poză cu bunica în timp ce vorbeşti la telefon şi muşti din portocale…”

 

Vesta mea cafenie cu cerbul maro pe ea, mama şi tata tineri, bunica de vanilie, cu rochia ei gri şi frumoasă, Corina tristă, cu puloverul ei roz cu nasturi de lemn, Emi acum cu mustaţă, eu cântând şi recitând poezii despre tovarăşul Nicolae Ceauşescu.

 

 

În leagăn

 

„Hai să facem trenuleţu’” – ei se aşează în spatele meu şi mă-mping în jos spre tobogan. Ţip… ghetele mele roşu cu negru îmi intră în nisipul pufos, îmi împroaşcă şireturile… cafeniu…

 

„Nu vă mai jucaţi la groapa cu nisip, o să vă radiaţi!”

 

El mă împinge în uşă. Ţip… acum de plăcere; îi văd pulpele bronzate sprijinindu-se de coapsele mele, e nervos, înjură, nu mai ştie să-mi vorbească, doar îi spusesem să mă lase, dacă nu, în pace… bricheta mea galbenă, şampania roşie împrăştiată pe geamul balconului, pe sexul lui, de fapt tu asta eşti toată, nimic altceva pe sub pielea ta.

 

M-am îndrăgostit, îmi spun. Îmi las capul pe spate, leagănul albastru din faţa blocului scârţâie ori de câte ori îmi zici să te anunţ când o să am orgasm, de pe canapeaua neagră încerc să scot sperma uscată a celuilalt.

 

Mânutză mă ia în braţe şi mă sărută în faţa unei biserici sectante. Tricoul roşu, ochii lui veseli, hai cu mine la o cafea, ori de câte ori mă urc în maşină mă gândesc la sex, tu doar poze de la mare, limba ta încolăcindu-se pentru prima dată cu a mea, te vreau, verde, berea daneză, lumina roşie, plâng, La Mulţi Ani!, un sandwich irlandez, no more sex, vreau doar să fii amantul meu, tequilla, eşti o curvă, doar asta îţi place să faci, Pinot Noir, hai la mine în noaptea asta, nu-mi pasă de ce zic ei, doar un ceai de tei…

 

Mişcări circulare ale mâinii tale pe abdomenul meu, ştiu că încă mai ai aici ceva care e al meu, mi-e silă, aproape că ţi-aş spune că odată te-aş fi putut iubi…

 

Două camioane de jucărie se rostogolesc sub mâinile mele murdare de noroi. Păpuşi cu ochii scoşi, pe care le lovesc de fiecare dată în cap stau înşirate pe canapeaua mea. Sunt 4…

 

Cobor în barul-karaoke unde mă reîntâlnesc în aceeaşi noapte cu ei 3.

 

 

@Cristina Licuţă

In Utero

 

Sfârşitul.

 

Doi bătrânei, el şi ea, amândoi beţi, împiedicându-se şi trăgându-şi unul celuilalt cu şutul în fund. Înjurături…

 

Un copil-clovn, beat, mă strâmbă, mă scuipă, a fugit…

 

Mă intru înăuntru, 2 degete pe gât, uterul cald, întuneric, umed, miros crud de carne-mamă. Mă alunec pe ţesuturi, muşc din mişcări, îmi ating scalpul dezgolit şi urlu.

Apoi mă gândesc că or să-mi crească în curând copii pe piele şi pe ea am s-o uit… pe ea, pe mine… mereu femeia de şase.

 

După căderile în beţia de azi-noapte, stau dezgolită în faţa unei ceşti pline cu ceai de sânziene. Palmele încep să-mi ardă. Tremur… mă ghemuiesc pe jos, în faţa biroului, cu ochii lingând frunzele uscate de afară.

 

Toate vocile pe care le-am încuiat în sertare… lumânările pe care mi le aprind în fiecare seară, de teamă să nu răcesc de tot, suflul pe care îmi ziceai că-l simţi în ceafă, pijamaua mea cu florile de liliac, sicriul ăla îngust şi căptuşit cu alb, ochii tăi întredeschişi când te-am găsit acolo. Şi cum spuneau toţi atunci că mortul se uită după cine-i e drag.

 

Ţi-am atins mâinile, unghiile pe care fetele ţi le făcuseră cu 2 zile înainte, unghiile tale întotdeauna lungi şi vopsite, acum dezgolite, galben-vineţii, pantofii negri, din piele de antilopă, cu toc înalt, pe care îi vedeam mereu lângă mine la nunţile-copil.

 

Şi-atunci grâul spălat în cele nouă ape şi sutele de vase pline cu mâncare pentru morţi, cum spuneau ei. Miros de urină încinsă, sarmale, colivă rece şi moarte-femeie.

 

Veşnica pomenire. Farfurii ridicate în aer de mâini străine. 12 găleţi, câte o cană, o lumânare şi un colac în fiecare. Am răsturnat toţi morţii din sicrie. După, l-am ajutat pe dumnezeu să urce pe masă.

 

De fiecare dată când îmi e dor şi mi-e teamă, ştiu că te găsesc la mine, pe fotoliul ăla negru din piele, legănându-ţi picioarele şi râzând de soarele care îţi străpunge chiar şi pleoapele închise. Într-o zi, am să-l leg pe dumnezeu cu mâinile la spate, ţi-am spus. Uneori, până şi el se mai plictiseşte.

 

Azi, îmi faci cu mâna, îmi spui ceva şi nu te mai înţeleg.

 

E cald… şi hainele tale înflorate miros din nou a prăjitură cu vişine, dulceaţă proaspăt fiartă şi flori uscate de levănţică.