Cumplit de greu m-am decis sa las urma scrisa acestor rudimente de impresii,gimduri sau chiar idei ( majoritatea fixe ).Eu ma definesc prin excelenta drept un nonconformist de cafenea, un rebel de salon, un luptator virtual. Fulgurarile cu care va voi plictisi,contraria,enerva sau chiar jigni pret de citeva ceasuri de lectura ( activitate pe cale de disparitie ) sunt de fapt un pariu existential cu mine insumi. Pariu dinainte pierdut, cu buna stiinta, ba poate cu stil, voluptatea unui looser de a ramine marginal, de a fi mereu invins pe circumferinta cercului pe care nu-l va inchide niciodata.
2.
Aceste scrijelituri in roaca moale si perisabila a constiintei de sine constituie in primul rind un suprem efort individual de invingere a lenei, a comoditatii intelectuale, a artei de a pierde vremea cu staif artistic, o ultima incercare disperata de a transcede instinctul sigur al autodistrugerii spirituale.
In al doilea rind, scrematurile bombastice cu tenta dramatica cu care va voi obosi in cele ce urmeaza reprezinta o tentativa haotica de „ salvare prin scris „, sintagma folosita prea adesea de precursorii mei simandicosi si elitisti, atasati culturii si artei inalte precum mustele…de paradisul anabolic.Totusi pentru mine, salvarea prin scris este o pura incercare de autodefinire,una sper definitiva, dupa ce vreme de 4 decenii am trait numai din aproximari penibile…
In al treilea rind, mizilicurile pseudo-intelectuale pe care le voi presara pe intinderea imaculata a hirtiei, cu placerea pervers-diabolica a unei mici agresiuni sexuale sunt o operatiune de supravietuire in desert, adica de salvare a fiintei limbii romane, grav bolnave si epuizate din cauza rupturii de patria-muma. Apararea prin scris a ultimei redute de identitate romaneasca. In acest sens, imi cer scuze dinainte pentru cantitatea,calitatea si eficienta munitiei lingvistice folosite.
In al patrulea rind, rafalele de constiinta pe care am insolenta sa le trag asupra D-voastrasunt de fapt indreptate impotriva dictaturii singuratatii, pe care eu insumi am instituit-o,cu un masochism demn de o cauza mai buna, prin 2 emigrari si 2 divorturi. Colectionar de neveste si cetatenii, imi urmez revoltat destinul de „ jidov ratacitor „, cu mentiunea ca eu revin mereu la baza, pentru intariri morale, munitie etica si sprijin logistic- cultural.
3.
Nu-mi fac iluzii cu privire la eventualul „ succesul literar „al prezentelor insailari din exil.
Din pacate, nu fac parte din nici o confrerie literara sau gazetareasca, nici macar in Clujul natal n-am facut lobby sau n-am sustinut material vreo revista,mai mult n-am recurs la schema levantina a invitarii vreunui literat sau universitar local in strainatate pe speze proprii.Dupa 3 premii nationale de poezie obtinute in Romania ( Eminescu-1991, Minulescu-1992, Panait Cerna-1992 ),unul in Israel pentru cultura romanesca ( Fundatia Ianculovici-1998 ), sute de articole publicate in ziare din Romania si Israel sunt practic un ilustru necunoscut,admirat poate doar de citiva prieteni si apropiati. Un etern debutant, aflat la a 5-a carte,dupa3 plachete de poezie si o culegere de articole politice,toate aparute la prestigioasa editura Clusium, consemnate marginal doar in Tribuna,Steaua si Revista Cultului Mozaic. Ca noroc, nu traiesc din scris si ma pot defini un bun inginer printre poeti,respectiv un bun poet printre ingineri.Mai mult dezgustat de coteriile si spiritul de gasca ce domnesc in viata literara si gazetareasca a noii Romanii democratice, dominate de cel mai pur spirit stalinist:- cine nu e de-al nostru, nu exista! – am adaptat nitel la specificul local, am ajuns sa nu mai am nici o ambitie literara, cu exceptia intrarii in Uniunea Scriitorilor. Nu pentru sporul ridicol de pensie sau vreun concediu la Casele de Creatie, ci pentru a-mi institutionaliza o activitate pasionala, fara nici o finalitate practica.Devenit prin forta imprejurarilor om de afaceri, rational prin formatia de inginer, extrateritorial, iudeo-mason dubios, singura mea posibilitate de ancorare in realitatea literelor romanesti este apartenenta oficiala la breasla scriitorilor.In rest,spectacolul jalnic al grupurilor de interes si influenta care se publica si premiaza reciproc,nu ma intereseaza,ba sunt chiar mindru ca nu particip la acest septic balcanic dezgustator, in mare parte tipic pentru elita culturala romaneasca.
4.
Acum, ca mi-am pus-o singur, ca sa folosesc jargonul de astazi, dar asa vrea muschii mei, trec la chestiunea spinoasa a originii evreiesti.Sunt unicul urmas a doi supravietuitori ai Holocaustului. Tata a fost deportat la Bergen-Belsen si a scapat ca prin minune cu intreaga-i familie, fiind eliberat de anglo-americani si transferat in Elvetia la sanatoriul de boli pulmonare de la Davos, prin bunavointa Crucii Rosii Internationale, din cauza infiltratului pulmonar si a greutatii de balerina subnutrita – 38 kg.Dupa 6 luni de recuperare medicala, a inceput cursurile Facultatii de Drept la Geneva.Intre timp primise dreptul de sedere in Elvetia, dar chemarea strabunilor sau a patriei, poate mirajul radacinilor,l-au determinat ca impreuna cu sora, mama si tatal sau sa se repatrieze in Romania, in Clujul unde familia Vigdorovits traieste de 4 generatii.A fost cea mai proasta
decizie dintre cele posibile, pentru ca dupa instaurarea comunismului a fost luat la bani marunti, amenintat si santajat de autoritati din cauza originii burgheze ( parinti comercianti bogati ),respectiv din cauza „ excursiei elvetiene „ drept pentru care a fost mereu suspectat ca este spion occidental. Acestui „ simt istoric vizionar „ al bunicilor si tatalui meu pot multumi nasterea mea tirzie, in epoca dezghetului stalinist a lui Dej.
Mama, tirgu-mureseanca dintr-o familie burgheza instarita, a avut sansa ca impreuna cu parintii sa fie ascunsa in pivnita casei unor vecini maghiari de bine, in cursul ghetoizarii si deportarii evreilor din oras.In aceasta odisee subterana de 3 luni, salvatoare a fost prezenta de spirit a bunicului meu, avocatul Schwartz Lazar, care in prima faza a deportarii evreilora fost exceptat datorita decoratiilor cu care s-a intors din primul razboi mondial.El si-a lasat bratul drept in zapezile din Alpi, la Doberdo, intru „gloria eterna” de inca un an a Imperiului Austro-Ungar, lucru apreciat formal de hortisti. Lui i s-a prelungit dreptul la viata, in sensul ca nu era livrat la crematoriile din Auschwitz,odata cu grosul materiei prime evreiesti. In scurtul rastimp ce i-a ramas la dispozitie a reusit sa-si ascunda si sa-si salveze sotia si fata.
5.
Practic, am incoltit dintr-un miracol istoric, din doi norocosi supravietuitori.Halal noroc,
deoarece cred ca spaima, frustrarea si mizeria prin care au trecut parintii imi sunt implementate indirect in gene.Nu am caderea sa fac digresiuni de psihologie colectiva, dar sunt convins ca o trauma de asemenea proportii se transmite cel putin inca pret de o generatie.Am cunoscut personal citiva copii de supravietuitori de lagare fasciste, nascuti imediat dupa razboi, care aveau malformatii fizice sau tulburari psihice grave.
Probabil ai mei reprezinta o spita genetica puternica si au avut un interludiu de 18 ani,in
care au avut timp sa-si refaca vitalitatea reproductiva.Dar maxim atit, caci au trait tot in spaima si relativa mizerie sub taisul luptei de clasa, in care huruitul nocturn de duba saubocanitul de bocanci pe casa scarilor erau monstrii cotidieni ai unei istorii incazarmate traite la firul ierbii, sub obrocul terorii noi.Am regretat toata viata ca nu am frati, dar nu ma mir caci 2 evrei intelectuali, minoritari atit etnic cit si social, n-aveau de ce sa procreeze sa umple beciurile securitatii sau santierele de reeducare ideologica.
6.
In copilarie am fost inconjurat de oameni virstnici, cu mari calitati sufletesti si intelectuale, majoritatea fara urmasi, care formau o insula de urbanitate, burghezie,civilism intr-o mare omogenizatoare de primitivism, colectivism si teama difuza.Lumea veche, cosmopolit-burgheza, in cea mai pura traditie ardeleneasca a tolerantei interetnice si solidaritatii dintre clasele sociale. Aceasta a fost sansa alteritatii mele, microuniversul din str.Ciurea din centrul Clujului,unde am petrecut o copilarie aproape paradisiaca,sub aripa ocrotitoare a matusii Peri si unchiului Tini, doi comunisti de salon, rude prin alianta. Am fost lansat in lume cu un bagaj uman-educational exemplar si competitiv, fapt pe care l-am constientizat doar mai tirziu.Gasca copilariei, cu care am comis cele mai tembele sotii posibile, in care erau copii romani,maghiari,germani si de alte nationalitati, vorba conducatorului suprem din acea perioada,m-a integrat perfect in societatea de-atunci, in care mijeau bobocii unei desprimavareri a regimului.Erau anii socialismului cu fata umana, ai unei usoare liberalizari si slabiri a haturilor dictaturii, suflau vinturi de simpatie si chiar sustinere occidentala, celebra luare de pozitie a lui Ceausescu impotriva invadarii Cehoslovaciei si de mentinere de relatii diplomatice bune cu Israelul dupa razboiul de 6 zile din 1967.Micul meu univers era insufletit de aroma de cafea braziliana prajita si banane de pe unul din bulevardele centrale ale Clujului, alimentele de baza erau ieftine, galantarele magazinelor incepeau sa se coloreze si diversifice chiar cu marfuri din import, la chioscurile de ziare gaseai Liberation,Humanite,Der Spiegel iar rafturile librariilor se umplusera cu carti straine sau autohtone interzise vreme de 3 decenii.
7.
Desi mi-am propus sa nu fac excursuri autobiografice,nu m-am putut abtine sa nu evoc „matricea formativa” personala, bineinteles cu tendinta intrinseca de idealizare a copilariei.
Revenind la originea evreiasca, de care am fost, sint si voi fi constient,responsabil si mindru toata viata, ma marcheaza prin regimul de urgenta al fiintei, prin permanenta stare
de asediu a sufletului si mai ales prin permanentul „ razboi civil „ spiritual. Practic, in continuu sunt condamnat prin structura personalitatii la neliniste, angoase, framintari,drame personale ( majoritatea de alcov ) si uneori chiar depresii. In esenta sunt un nevropat erotoman, cu o neostoita pofta de viata, dinamism ( de multe ori intors impotriva propriei persoane ) si deschidere afectiva irepresibila spre oameni. Starea de criza sufleteasca sau zbatere spirituala reprezinta normalitatea mea, constanta existentei mele. Iuda trebuie sa sufere! Poporul evreu va suferi pina la sfirsitul timpurilor pentru deicid! Aceste stereotipii antisemite milenare, cu toate ca ma lezeaza personal, in ce am mai uman si profund, ma pun pe ginduri…
8.
Destinul colectiv evreiesc m-a impresionat inca din frageda pruncie.Tin minte,aveam doar
4 ani, eram cu parintii si citiva prieteni de-ai lor la Sovata. In loc sa iesim seara la plimbare, acesti cunoscuti stateau cu urechea lipita de un radio vachi si discutau aprins si cu entuziasm despre uluitoarea victorie militara a Israelului. Acolo, intr-un cadru familial si natural feeric am inceput sa pricep setea de demnitate a unei minoritati mondiale, mereu expuse la invidia, ura, faradelegile si bunul plac al oricarui principe,monarh sau regim politic. Aflati intotdeauna la cheremul, discretia, batjocura sau violenta extrema a oricarui vecin, satrap local, partid, curent ideologic, singura sansa de supravietuire colectiva a stramosilor mei era de a smulge maxim toleranta mediului in care au trait.
Eu insa am fost un baftos, nascut in zodia norocoasa a poporului roman, in mijlocul caruia, personal n-am avut parte decit de afectiune, intelegere, ba chiar admiratie.N-am fost niciodata ironizat, jignit, umilit sau discriminat. Sunt convins ca e si noroc individual.O singura data, un coleg de facultate si-a permis gluma clasica de Auschwitz, potrivit careia evreii au intrat pe poarta si au iesit pe cos. In semn de recunostinta i-am tras un pumn zdravan si l-am trimis la podea. Regret, nici el nu era un monstru, ci doar un adolescent tembel, care vroia sa epateze in prezenta altora.
9.
Fara a fi emfatic sau conjunctural, chiar daca asemenea efuziuni au fost demonetizate de
tribuni nebuni si patrihoti sforaitori, datorez formatia mea profesionala, spirituala, culturala si mai ales umana, bunului si nepretuitului popor roman, in mijlocul caruia m-am nascut, crescut, suferit si implinit ca persoana simtitoare si ginditoare. Eu cite zile voi avea, voi simti, iubi si gindi romaneste. Totala identificare, ba mai mult, altoire, caci poemul meu cosmic lasat pentru eternitate sunt cei doi copii nascuti din trup si suflet de femei romance. Aceste umile rinduri se vor de fapt o apologie a limbii romane scrise intr-un exil asumat, o smerita marturie de credinta fata de radacinile romanesti, pe care le voi sadi prin neajutoratele mele metafore pe cerul vesniciei tricolore.
10.
Negresit, barza destinului m-a aruncat „ pe-un picior de plai, pe-o gura de rai „, in mijlo-
cul Ardealului trainic, masurat, serios, eroic uneori, supus intelept alteori, sinteza sublima de traditie si modernitate istorica, superba vatra multicolora de intrepatrundere interetnica.
Evit cu buna-stiinta gargara postmodernist-globalista a multiculturalitatii. La noi, neamurile au radacini profunde, cutume pastrate cu sudoare si singe, verticalitate viscerala, morminte seculare care nu pot fi obiectul disputei aride a intiietatii cronologicesau de bonton a simpozioanelor superficial-mondene. Ardelenismul este grav, cumulativ, supraetnic. In acest aluat dumnezeiesc, exista totusi ponderi clare: este intii de toate romanesc,apoi unguresc, apoi sasesc,svabesc,evreiesc, sirbesc,slovac si tiganesc. Noi ardelenii de bun simt, stim, purtam in trup acest „ tablou sanguin complex „,miraculos si unic in Europa bintuita de marasme sanguinare.Integrarea europeana a inceput cu un mileniu in urma pe plaiurile mele natale, uneori natural, alteori prin forta armelor.Poate ca suna protocronist sau sunt un minoritar frustrat excedat de patriotism local, dar cred cu tarie in viitorul Transilvaniei, ca model de europenism si rampa de lansare a noii Romanii democratice pe mapamondul secolului 21.
