(Fragmentul face parte din romanul Fleisz, în curs de apariţie la Editura Aula, Braşov, 2006.)

Cred că mi-a amorţit de tot piciorul şi nici nu mă mai pot ridica din pat. Oricum nu vroiam, dar dacă nici nu pot, aia e altă treabă, totuşi. Fix-pix că în general stau bine până la urmă, sunt la mine în cameră, iată bocancii mei prăfuiţi, ciorapii sunt pe tastatură, pe scaun, blugii, la locul lor obişnuit, pe clanţă: e dimineaţă sau după-amiază sau nu ştiu, dar oricum ziua-i însorită, pare-se că am dormit mult, sunt odihnit şi voi fi bine dispus, aşa că degetul din mijloc, tuturor.

 
*

Bucătăria. Bună idee. Să mă scol.

Îmi trag pantalonii pe mine, dacă ajung măcar la budă fără să mă ciocnesc cu careva, mulţumit o să fiu. Cred că ieri nu m-am mai întâlnit cu nimeni şi nici nu m-au trezit să mă pot întâlni. Semn favorabil. Să recuperez: n-am putut intra pe forum, cam naşpa pantalonii ăştia, cum Dumnezeu să apar în ei? N-am putut intra pe forum, am tot frecat menta şi m-am culcat. Cam atât. Mi-e foame de înnebunesc. Oare de când n-am mâncat?

În cămin păţeam la fel, uitam să mănânc zile întregi după o beţie. Treaba mea, mie mi-a trebuit. Şi oare ce să zic: Bună, ce faceţi, nu ne-am întâlnit de mult, sper că n-aţi păţit nimic între timp şi sunteţi la fel de optimişti, vioi şi drăgălaşi ca atunci când ne-am văzut ultima dată? Rahat.

Tricoul ăsta pute a fum de ţigară. Dar cred că pute şi camera din cauza lui. A, nu, mai sunt şi ciorapii, uitasem. Ar trebui să iau ceva curat pe mine. Da, chiar, ce naiba să zic? Bună dimineaţa, v-am tot aşteptat ieri şi n-aţi venit, aşa că m-am culcat într-un târziu? Scârţâie: nu ştiu cât e ceasul, aşa că e riscant să zic bună dimineaţa. Una la mână, două, habar n-am când m-am culcat ş-atunci de unde curu’ meu să ştiu când au venit acasă ei? Lucrurile trebuie simplificate: bună dimineaţa, ş-atât. Restul o să zică ei, oricum, şi din momentul ăla sunt în defensivă. Trebuie doar să mă feresc. Noroc bun îmi doresc.

Iau tricoul ăsta şi-mi curăţ blugii în baie. Până acolo sunt vreo şase paşi prin hol. Dacă e închisă uşa de la bucătărie: it’s a beautiful life. Dacă e semideschisă, mai merge, dacă e deschisă de tot, dar stau la masă cu spatele spre uşă, e situaţie-limită. Dacă reuşesc să deschid uşa de la camera mea fără să fac zgomot, I am the best. Dacă scârţâie puţin, e caz-limită, dacă scârţâie rău, dar nu sunt atenţi pentru că tocmai beau cafeaua de dimineaţă, e ok. La baie, nu mai contează cum intru. La uşa aia nu mă mai prinde nimeni.  Dacă n-o fi soră-mea pe acolo. Aoleo, chiar.

 
*

 Se pare că sunt din nou singur acasă. Altfel cum? Mă trezesc când mi se scoală şi stau pe budă până când mi se rupe: fain. Asta mi-a lipsit şi în cămin. Să nu-mi sforăie nimeni toată noaptea, să n-auzi şuşoteli de nivel de clasa a VI-a noaptea din patul de dedesubt, Da, iubire, azi m-am dus la curs şi am simţit că dacă nu pot veni înapoi la tine în pauză, mi se rupe inima de drag. O, fir-ar să fie, şi tocmai azi a trebuit să plec cu băieţii la bere, scuză-mă, micuţa mea. Stai liniştit, oricum nu ne-a dat pauză, să nu te plimbi cu noaptea în cap până când reuşesc să şi-o pună cumva, să nu-ţi zică nimeni pe urmă, hai nu fi supărat că-ţi dau pătura mea şi să nu stai jumătăţi de oră aplecat ca să-ţi faci treaba mare într-un mod mai civilizat.

Energie vitală – o fi a lui soră-mea. D-ale meseriei. Toate bolile corpului fizic uman au cauze sufleteşti. Pentru a întelege acest lucru este necesar să aflăm câte ceva despre legea cauzei şi a efectului (sau legea Karmei). Cool: mă doare fix în sculă de tristeţe că m-am certat cu Cami, maică-mea şi toţi ceilalţi. Legea Karmei. Merge. Cine s-o fi gândit c-are un nume aşa de frumos?

Stai pe budă, citeşti Energie vitală, ai tras apa de două ori, dar tot ai mai vrea să rămâi, nu numai că trebuie, dar îţi şi place, ai încălzit locul, capacul ţi s-a lipit de cur, în fine, asculţi sursurul apei care îţi umple timpanele, umple şi rezervorul, nu-i nimic, o să tragi iarăşi, imediat, simţi în stomac strângerea de fericire a unei zile, însorite, great, great, great, ca şi mai înainte în pat, e fain de tot. Am murit şi am ajuns în paradis, altfel cum? Degetul din mijloc, tuturor, că trebuie să mă mai şi spăl. Mă dau pe faţă cu apă rece, uuuu, mai nasol decât noaptea trecută, sau care o fi fost, în frigul de la Feliceni. Brrr. Hai, încă o dată, gata, pa şi pusi. Ăsta-i dezavantajul dacă te scoli târziu, mulţi au folosit deja prosopul înaintea ta, parcă şi miroase niţeluş a nu ştiu ce, dar pentru asta nu merită chiar deloc să fii matinal, că atunci ai purta tricoul aproape degeaba pe tine.

Fată cu părul lung, negru şi uşor creţ, îmbrăcată într-un trening gri, stă lungită pe un colţar bej,  ţine ceaşca de cafea  într-o mână şi ziarul în cealaltă, are degete lungi, subţiri, unele murdărite, o fi de la zaţul de cafea, şi ăsta îl mâncam cu zahăr, dar fără să mă-nveţe bunică-mea, era invenţia mea, altfel e acceptabilă, buze relativ bine arcuite şi sprâncene groase, nasul puţin subţire pentru o aşa rotunjime a feţei, da, e adevărat, unele arată şi mai rău la vârsta asta, nu mai încape îndoială, e soră-mea, oricât m-aş uita prin gaura cheii, n-aş putea constata altceva, mai ales că tipa stă şi în camera soră-mii. 11:25 – atât arată ceasul de pe noptieră ş-acum înţeleg tot, ai mei s-au dus la murmurat Tatăl nostru...

S-o sperii? Hm. N-aş vrea să mă trezesc cu vreun cuţit printre coaste, niciodată nu se ştie ce moşteneşte omul pe filieră maternă. Şi dacă tot ai căzut în groapă, nu merită să sapi în jos, asta ar zice Vali, mai bine să vedem ce şi cum printre ăia mai deştepţi.

-    ‘Neaţa.

-   Era când m-am trezit eu. Ete, ploşc, poftim. Ce naiba, muşcă fără să latre? O fi ducând lipsă de energie vitală, în curul meu. Ia s-o ciugulesc de obraji. Bălă-bălă-bălă. Acuma măcar zâmbeşte că mai deşteaptă tot nu s-a făcut de la o simplă atingere.

-    Unde dracu ai umblat?

-    Nu scrie în ziar? Şi după o mică pauză: Dar voi unde aţi fost

-    Ţi-am mai lăsat omletă pe aragaz. Încălzeşte-o dacă s-a răcit tare.