Un concediu petrecut la redactie

10 decembrie. E o zi teribil de frumoasă pentru această lun�. Nu a nins nici un pic pân� acum de�i miroase peste tot a iarn�. E mult� lumin� �i un aer proasp�t, aproape prim�v�ratic. Oamenii merg pe trotuare , dunga�i ca ni�te zebre de razele soarelui ceea ce îi face fantastic de frumo�i.

 

Domul Penciulesc, un b�rbat la vreo 30 de ani, director la revista “X”, merge lene� pe Calea Victoriei, îmbr�cat asemenea tuturor, în forma aceea ciudat� de lumin�. E elegant, ca de obicei, atât în vestimenta�ie cât �i în mers. Poart� un costum gri �i un pardesiu negru ce îi ajunge pân� la genunchi. În picioare are pantofi negri, bine l�cui�i iar pe cap poart� o p�l�rie gri de in. Trupul lui înalt se leagan� u�or dintr-o parte în alta datorit� mersului în X. Doar mâinile par a fi uitat de ritmul mecanismului din care fac parte, r�mânând nemi�cate, ag��ate de geamantanul �i mapa pe care le poart�.

 

Domnul Penciulescu se îndreapt� spre sediul redac�iei care se afl� pe Calea Victoriei, lâng� Casino Victoria. Traverseaz� curtea casinoului �i ajunge în fa�a redac�iei, o cl�dire înalt�, cu pere�ii jerpeli�i în care ai presupune, mai degrab�, c� se afl� sediul unei mici fabrici, decât sediul unei redac�ii.
Înainte de a intra, î�i reaz�ma geamantanul �i mapa de perete �i î�i scutur� epileptic haina de praf; î�i �terge pantofii de covora�ul de la intrare dup� care î�i ia obiectele p�r�site pentru o clip� �i intr� în redac�ie. Urcînd sc�rile spre biroul lui, începe s� fluiere sco�îndu-�i, pe rând, p�l�ria �i pardesiul. La etaj, câteva u�i sunt deschise (u�ile de la birourile celorlalte redac�ii din cl�dire: România Literar�, Secolul XX). Oamenii intr� �i ies agita�i, se vorbe�te, se strig�, se bate la ma�in�, se ascult� muzic�. Domnul Penciulescu trece calm pe lâng� toat� aceast� zarv�, salutînd gra�ios câte o domni�oar� care îl z�re�te prin deschiz�tura u�ii sau care trece în grab� pe lâng� el.

 

Secretara domnului Penciulescu nu este ast�zi la birou. Avea s� intre în concediu de a doua zi, ca �i directorul ei �i restul lucr�torilor din redac�ii. Numai c� domnul Penciulescu i-a oferit o zi liber� în plus, a�a explicîndu-se lipsa ei.
Nimeni nu �tie c� domnul Penciulescu are inten�ia de a-�i petrece concediul la birou. �i, în fond, de ce ar �tii, când dorin�a lui era aceea de a r�mâne singur pentru o s�pt�mân�. Mamei i-a spus c� merge la �ar�, la un amic, iar pe amici i-a asigurat c� î�i va petrece concediul la v�rul s�u din Sighi�oara.
Pare a fi mul�umit de decizia pe care a luat-o �i nu simte nici m�car o umbr� de culpabilitate pentru minciunile pe care le-a n�scocit celor apropia�i. Ajuns în birou, î�i l�s� geamantanul lâng� fereastr�, î�i ag��� pardesiul în cuierul cu coarne de cerb �i î�i r�sturn� lasciv trupul în scaunul mobil. Închide ochii �i începe s� se gândeasc� la momentele de singur�tate pe care le va sorbi aici, în spa�iul în care lucreaz� zi de zi �i de care, în mod normal, ar trebui s� fie scârbit.

În geamantanul mic �i-a adus haine de schimb pentru fiecare zi �i dou� perechi de pijamale, CD-uri cu muzic�, dou� c�r�i, iar într-un compartiment separat, mâncare: conserve de carne �i pe�te, pâine feliat�, cutii de bere �i mult� ciocolat�. Le scoate cu grij� �i le aseaz� pe fiecare la locul cuvenit: hainele le

pune într-un dulapior de metal, în care î�i �inea de obicei dosarele, mâncarea, în frigiderul mic din hol, iar CD-urile �i c�rtile, pe birou.

 

 

*

 

 

Ana tocmai ie�ea din cas� când sun� telefonul. A trebuit s� r�suceasc� din nou cheia în u�a pentru a ajunge la telefon. Î�i arunc� rucsacul în hol �i se n�pusti asupra telefonului. Î�i ag���, din grab�, firul receptorului de jacheta de lân� dar reu�i imediat s� îl desprind�.

 

- Alo! Bun�, mam�! Eu tocmai ie�eam din cas� ..Da, sunt bine, nu mai sunt r�cit�. Toat� s�pt�mâna am b�ut ceaiuri. Promit s� am grij� de mine. Tu cum e�ti? Aha! M� bucur! Vorbim disear�, bine? Acum trebuie s� ajung la redac�ie. Te pup!

 

Trânti receptorul în furc�, î�i lu� rucsacul de jos �i o zbughi afar�. Str�batu curtea lung�, acoperit� cu dale de piatr� �i ie�i în strad�. Se uit� la ceasul de la telefonul mobil �i gr�bi pasul. Dup� ce travers� câteva str�du�e ajunse la C�minul Artelor, unde o a�tepta Erika. O salut� pe femeia de la poart�, îi spuse la ce camer� merge �i urc� sc�rile pân� la etajul 3.

 

- Salut, Erika!

 

- A! Ai ap�rut!!

 

- Da, a trebuit s� caut prin toat� casa cartea asta. Credeam c� am      împrumutat-o dar era totu�i la mine. Ia-o!

 

- Merci! Dac� nu o gaseai trebuia s� merg la Biblioteca Na�ional� �i nu aveam nici un chef.

 

Erika lu� cartea �i o puse pe raftul de lâng� pat.

 

- Vrei un sandvich? Am f�cut unul cu �unc� presat� �i unul cu ca�caval.

 

- Erika, sunt fericit�! Nu �tiu de ce dar sunt fericit�!

 

- Sandvichul �sta te va face �i mai fericit�! Gust�!

 

- �tii cu ce vitez� trece sângele prin venele mele? Ascult�!

 

�i î�i duse bra�ul drept la urechea Erikai.

 

- Îhî! Sângele t�u chiar a luat-o razna.

 

Nu era prima dat� când Ana se sim�ea astfel. De nenum�rate ori î�i repetase cu voce tare sau în gând expresia “Sunt fericit�!”. �i tot de atâtea ori nu a reu�it s�-�i explice motivul (dac� exista un motiv) al fericirii ei. A înv��at foarte repede c� acest miraculous sentiment nu ne viziteaz� prea des �i ori de câte ori îl avem prin preajm� trebuie s� îl p�str�m ca pe cel mai iubit musafir.

 

- Te-ai îndr�gostit iar�i?

 

- Nu, dar m� simt de parc� a� fi îndr�gostit�.

 

- Sigur nu te gânde�ti la cineva?

 

- La nimeni �i la nimic. Tocmai atunci se instaleaz� cel mai u�or fericirea: când mintea e cur��at� de gânduri, obsesii…Nu pot �i nici nu vreau s� m� gândesc. M�car pentru o zi.

 

- Ai grij�! Dac� se repet� de prea multe ori, ri�ti s� r�mâi f�r� minte.

 

�i începe s� râd� cu poft�.

 

În ciuda vârstei pe care o are (22 de ani), Ana pare o copil�. Chipul ei expresiv afi�eaz� o permanent� jovialitate, o prospe�ime mereu copil�reasc� care las� s�

fie intuit, îns�, �i misterul ei de femeie. Doar în momentele de triste�e chipul ei tr�deaz� un suflet matur: ochii î�i înghit neiert�tori lumina iar formele fine ale fe�ei ad�postesc doar gânduri. Ca o madon� de marmur�, modelat� de umbre �i lumini, aceast� femeie – copil devine fermec�toare prin trecerile sale subtile sau violente de la o stare la alta.

 

- Închide ! Vreau s� fac o �igar�!

 

- Pân� termini tu, cobor s� cump�r o Cola!

 

- �i un pachet de Kent! Merge dup� �igar�!

 

Erika trânti u�a în urma ei iar Ana începu s�-�i prepare �igara. Se opri pentru un moment ca s� r�suceasc� cheia în u�a. Deschise fereastra mic� ce d�dea spre curtea interioar� a c�minului, trase cu l�comie o gur� de aer �i se apuc� din nou s� prepare �igara. Reu�i s� presare doar iarb� fin� în foi�a c� trebui s� se ridice. Cineva b�tea în u��.

 

- Cine e?

 

- Eu sunt, deschide!

 

Ana descuie �i Erika se n�pusti în camer�, zribulit� de frig. Se a�ez� pe pat, al�turi de Ana, î�i propti coatele de saltea �i î�i ridic� picioarele paralel cu solul.

 

- Ce faci? Gimnastic�?

 

- Nu, m� concentrez!

 

- Te concentrezi?

 

- Da, m� concentrez!

 

- De ce? Ne afl�m în timpul vreunui curs de yoga �i eu nu �tiu?

 

Erika începu s� râd�.

 

- M� concentrez ca s� nu mai am senza�ia de frig. M-a apucat un frig teribil!

 

- Aha! Doar atât!! Fuck! Ce mama dracului!

 

Ana s�ri în picioare �i î�i puse mâinile în �olduri. În timpul exerci�iului ei de concentrare, Erika lovi cu piciorul foi�a cu iarba �i o împr�tie pe podea. Începur� amândou� s� râd� �i se apucar� s� adune buca�ic� cu buca�ic�, iarba c�zut�. Î�i muiar� degetele în saliv� pentru a putea apuca cu mai mult� u�urin�� buca�elele de iarb�, apoi le sortar� pentru a le separa de firicelele de praf care se infiltraser� prin ele. Ana ridic� �i ultimele resturi de pe podea �i se apuc� a treia oar� s� împacheteze �igara.

 

- Hai s� fum�m o dat� �igara asta! Într-un sfert de or� trebuie s� ajung la redac�ie.

 

- �tie c� te duci?

 

- Nu, dar sper s� îl g�sesc acolo! Oricum ast�zi e ultima zi în care pot depune articolul.

 

Ana termin� de împ�turit �igara �i trase primul fum. Apoi îi d�du �i Erik�i. Repetar� gestul pân� la epuizarea �ig�rii.

 

- Trebuie s� plec! Nu vreau s�-l pierd pe domnul Penciulescu. O s� te sun disear�!

 

- O.k. Pa pa!

 

- Pa, Erika!

 

Ana ie�i din camer� cuprins� u�or de ame�eala provocat� de �igar�. Cobori scarile si iesi in curtea mare a caminului, apoi facu la stanga pe straduta care dadea in Calea Victoriei. În drum spre redac�ie î�i repet� în gând posibilele cuvinte pe care avea s� le adreseze peste câteva minute, directorului. Mersul ei

ap�sat �i rapid îi tr�da nervozitatea tipic� �i în acela�i timp îi accentua, parc�, ritmul alert al gândurilor. Mergea dreapt�, ca un faraon, cu mâinile balansîndu-se u�or pe lâng� corp, zâmbind flegmatic la fiecare gând ce-I trecea prin minte. Unii trec�tori adulmecau îndelung frumuse�ea ei glacial�, care atr�gea f�r� îndoial�. Observînd toate privirile care se succedeau pe lâng� ea, Ana sim�ea bucuria femeii privite �i adorate, dar aparent r�mânea indiferent�, p�strându-�i în continuare zâmbetul perfid.

 

Ajunse, în sfâr�it, la redac�ie. Lumea începuse deja s� plece a�a încât, atunci când Ana urc� la etaj, nu mai g�si aproape pe nimeni. Se gândea c� nu o s�-l mai g�seasc� nici pe domnul Penciulescu dar b�tu totu�i de dou� ori �n biroului s�u. Un „da“ ferm se auzi din�untru, f�r� ca cineva s�-i deschid� . Intr�. În holul mic era lini�te dar din birou se auzea în surdin� muzic� de Rahmaninov. De-abia atunci domnul Penciulescu se ridic� din scaunul comod pentru a vedea cine a intrat.

 

- A! Tu erai, domni�oar�! Pofte�te! Ce ai adus nou?

 

- Bun� ziua! Am preg�tit articolul pe care vi l-am promis! Este în format digital �i nu lipsesc nici diacriticile, a�a c� nu o s� ave�i b�taie de cap cu el.
- Foarte bine, foarte bine, domni�oar�! O s� îl citesc �i peste dou� s�pt�mâni sper s� fie publicat. Dar ia loc, f�-te comod�!

 

�i îi ar�t� fotoliul de lâng� fereastr�.

 

- Ce mai e nou pe la facultate ?

 

- Nimic. Acum ne preg�tim lucrarea de licen�� �i st�m mai mult în bibliotec�.

 

- Deci anul asta termini facultatea….

 

- Da….

 

- M�i, m�i. �i spre ce te îndrep�i? Ce vrei s� faci?

 

- Deocamdat� nu �tiu, dar mi-ar pl�cea s� lucrez în televiziune.

 

- La porcii �ia? P�i ce s� faci acolo, domni�oar�, s� le speli trocul?

 

Râser� amândoi.

 

- Nu, în nici un caz. Dar ar fi interesant s� lucrez într-un departament de cultur�. 

 

- Mai bine ai pleca din �ara asta de c�cat. De ce nu te înscrii la un master?

 

Nu crezi c� �i-ar fi mai folositor?

 

- Nu, deocamdat� nu cred asta. Vreau s� fac ceva aici.

 

- Bla, bla. Toat� lumea vrea s� fac� ceva aici dar e l�sat� ? Ai ghicit: NU.

 

- M� rog, o s� v�d ce am s� fac.

 

Dupa o scurt� pauz�, Ana schimb� subiectul.

 

- Am crezut c� deja a�i plecat pentru c� în toat� redac�ia nu e aprope nimeni.
- Da, ast�zi a început concediul pentru toat� lumea!

 

- �i totu�i dumneavoastr� sunte�i aici!

 

Domnul Penciulescu zâmbi mali�ios.

 

- Da, mai aveam ceva de rezolvat �i nu puteam a�tepta pân� când m� întorceam din concediu.

 

- A! De aceea ave�i geamantanul cu dumneavoastr�?

 

- Cât� observa�ie de spirit!

 

- �i…unde merge�i?

 

Domnul Penciulescu t�cu pentru un moment dup� care spuse, zâmbind în continuare:

- De fapt, îmi voi petrece concediul aici, la birou.

 

Ana începu s� zâmbeasc� �i ea.

 

- Eu, de obicei, gust glumele dar dup� mimica fe�ei dumneavoastr� deduc c� nu e vorba de o glum�. Gre�esc?

 

- Nu, nu gre�e�ti.

 

- �i….ce o s� face�i singur aici timp de…Cât timp?

 

- O s�pt�mân�! �i sunt convins c� nu o s� m� plictisesc.

 

Ana continu� s� zâmbeasc�.

 

- Pare interesant! Dar, totu�i… O s�pt�mân� singur într-un birou de redac�ie!

 

- Da! În sfâr�it, singur! �i, sincer, nu m� deranjeaz� deloc faptul c� o s� stau în redac�ie. Dimpotriv�, prefer acest lucru acum, când m� aflu într-o perioad� în care nu m� pot relaxa nici al�turi de familie, nici al�turi de prieteni, �i nici m�car în mijlocul naturii care, de obicei, e un medicament pentru mine.
- Starea aceasta de lucruri m� duce cu gândul la c�r�ile lui Boris Vian: situa�ii inimaginabile, spa�ii aprope ireale…

 

- De multe ori realitatea e mult mai surprinz�toare dacât imagina�ia!

 

- Stiu asta dar tot mi se pare ciudat.

 

Urmar� câteva minute de t�cere în care se gândea fiecare la cât de stranie p�rea situa�ia. Domnul Penciulescu acceptase ideea pe care el însu�i a emis-o: aceea de a-�i petrece concediul la redac�ie. Se gândea îns� cum e perceput� situa�ia de c�tre aceast� domni�oar� c�reia, nu �tia nici el din ce motive, îi dezv�luise acest secret.
Ana era bulversat�. De�i îi pl�ceau lucrurile surprinz�toare, ie�ite din canon, nu pricepea cum un domn respectabil de 30 de ani putea, în primul rând, s� se gândeasc� la a�a ceva �i, în al doilea rând, s� opteze pentru acest lucru. În mintea ei se proiectau deja imagini cu domnul Penciulescu stînd aici, în spa�iul care în câteva clipe avea s� capete (în concep�ia ei) o alt� conota�ie, aceea de spa�iu atemporal. Ana încerca s� intre �i ea în acest vârtej de imagini pentru a fi prezent� la o situa�ie care dep�ea realitatea. Se imagina deja trezindu-se diminea�a în acest fotoliu în care st�tea �i acum, bînd lini�tit� cafeaua al�turi de acest respectabil domn. Incursiunea prin imagina�ie nu dur� îns� mult. Î�i scutur� capul, reluîndu-�i zâmbetul fermec�tor �i î�i îndretp� privirea spre domnul Penciulescu.O privea. Probabil c� o privise în tot acest timp întrebându-se la ce se gânde�te.

 

- M� gândeam!

 

- Î�i imaginai cum e s� stai aici singur, timp de o s�pt�mân�, nu-i a�a?
- De unde �ti�i? Da, de fapt, la asta m� gândeam. Încep s� în�eleg decizia dmneavoastr� �i s� nu mi se mai par� atât de stranie.

 

- Deci, vei r�mâne?

 

- Da, voi r�mâne!

 

 

 

*

 

 

                Ana se hot�râse: avea s�-�i petreac� o s�pt�mân� împreun� cu un b�rbat despre care nu �tia absolut nimic, într-un loc atipic pentru o vacan��. Faptul c� luase o astfel de decizie într-un timp atât de scurt nu era deloc surprinz�tor în cazul Anei. A�a proceda mereu. De�i îi pl�cea s� rumege fiecare

situa�ie, s� se gândeasc� la “n” posibilit��i de rezolvare, nu permitea ca acest proces analitic s�-i consume prea mult timp. Î�i proiecta în minte posibilele solu�ii de rezolvare, comparându-le rapid unele cu celelalte �i se hot�ra brusc. Stînd în fotoliul acela de birou, cu picioarele strânse �i mâinile încordate, continua s�-�i imagineze cum s-ar putea derula 7 zile într-o conjunctur� atât de nea�teptat�; cum ar l�sa în urm� pentru o s�pt�mân�  via�a ei obi�nuit� de dragul unei întâmpl�ri interesante.De fapt nici nu �tia de ce acceptase acest lucru. Când a început s�-�i pun� problema, Ana se gândea deja la toate riscurile �i beneficiile. Dac� ar r�mâne s-ar putea bucura, într-adev�r, de o experien�� interesant�, poate unic�, dar în acela�i timp ar putea fi victima unor întâmpl�ri nedorite: ar putea fi violat�, drogat�, sugrumat�... În fond nici nu �tia dac� acest om e în toate facult��ile mintale. A doua posibilitate, aceea de a pleca, nu-i oferea în schimb nici o alternativ� satisf�c�toare. Nimerise, f�r� s� vrea, într-o stare halucinant� �i acest lucru o incita. Dac� pleca însemna s� renun�e la acel sentiment ce avea s� contureze dorin�a. Da, începea deja s� doreasc� s� intre în acest joc provocat de un matur. Asta era, de fapt, partea cea mai interesant� �i, poate, definitorie pentru decizia ei: un matur declan�ase toat� aceast� situa�ie ori pentru Ana era din start un fapt care îi conferea siguran�a.
În momentul în care se ridic� din fotoliu, domnul Penciulescu o întreb� cu un soi de nedumerire:

 

- Te-ai r�zgândit?

 

- Nu, dar trebuie s� merg acas� s�-mi iau ni�te lucruri. Totu�i, voi sta aici o s�pt�mân� �i nu am la mine absolut nimic din ce e necesar pentru o „vacan��“.

 

Zâmbir� amandoi.

 

- S� mai cumpar ceva?

 

- Da, ni�te cola, ceva de ron��it �i bezele. G�se�ti la supermarchetul din Amzei. Sunt foarte bune.

 

Domnul Penciulescu î�i scoase portofelul din buzunar �i îi întinse Anei o hârtie de 500 de mii. Ana o lu� �i ie�i.

 

 

 

*

 

 

Ce mama m�sii se întâmpl�? Ce c�cat de situa�ie! �i totu�i îmi place. Ce-i veni �i omului �sta s� stea închis între patru pere�i dezolan�i timp de o s�pt�mân�? �i ce-i cu mine, idioata , de am acceptat acest lucru? M� trece toat� transpira�ia, simt c� am luat-o razna. Dar îmi place, serios c� îmi place. �i totu�i, dac� m� violeaz�? Dac� acest Penciulescu e un criminal în serie care tocmai �i-a g�sit victima? Ana, înceteaz� s� mai gânde�ti! Ai luat o hot�râre care nu e tocmai rea! Dar o s�pt�mân� nu e totu�i cam mult? Nu, e tocmai bine pentru a ajunge s�-l cunosc cât de cât pe acest domn Penciulescu. �i, în fond, dac� m-a� afla în pericol a� g�si, f�r� îndoial�, o posibilitate de evadare: ferestrele sunt destul de �ubrede, distan�a de la fereastra biroului la sol nu e foarte mare; a� putea s�ri f�r� probleme.

 

Cam acestea erau gândurile pe care le avea Ana, acum, când se afla de partea cealalt� a u�ii. Ajunsese deja pe Calea Victoriei f�r� s� con�tientizeze acest lucru. Era deja ora 14.00, dar nici lucrul acesta nu îl mai putea observa. Nu mai exista timp, spa�iu, oamenii îi p�reau ireali iar zgomotele de ma�ini, mersul oamenilor, muzica le percepea ca pe ni�te sunete stranii care nu sem�nau cu nimic. Dintr-o dat� se sim�i parte a unui alt univers în care totul se derula  ca pe o pelicul� de film, pe care putea s� o ia în mân�, s� o întoarc� pe toate p�r�ile, �i chiar s� o rup� dac� vroia. Nimic nu-i mai p�rea a�a cum este: nimic nu mai era plan, vertical sau orizontal; totul se contorsiona într-o mi�care perpetu�, f�r� sens �i f�r� direc�ie. O fascina tot ceea ce vedea �i dintr-o dat� sim�i din nou acea stare de fericire pe care o sim�ea de atâtea ori f�r� s� �i-o explice. Acum �i-o explica: vedea lucrurile a�a cum trebuia s� le vad� doar ea pentru a fi în stare s�-�i d�ruiasc� acea stare fantastic� de bine. Ceva din ea o ajuta s�-�i g�seasc� modul ei propriu de a gusta ceea ce e râvnit de fiecare: fericirea. �i nu mai conta cât de stranie era calea de a atinge acest sentiment.

 

Re: Oana PULPA - Un concediu petrecut la redac�ie (Scor: 1)
de catre nanok on Sunday, January 08 @ 16:26:34 EET
(Informatii despre utilizator | Trimite un mesaj) foarte interesant, cum acelasi lucru privit din diverse puncte de vedere poate fi foarte diferit (somewhat asemanator cu metoda "personajului" ana de a-si fabrica "fericirea"): sa zicem ca...cunosc oameni carora nu li s-ar parea de loc ciudat, cunosc oameni care au facut asta nu o data (si fara sa priveasca asta macar ca pe o decizie, cu atit mai putin una ciudata sau nebuneasca), poate chiar stiu oameni pentru care asa ceva e "common practice"... in orice caz, ca investigatie ..psigologica pune o problema interesanta (desi poate nu tocmai noua ;) , along the lines "exista realitate obiectiva? sau lumea din jur e "produsul" imaginatiei colective sau/si efectul direct/influentata de existenta celor care o percep(sau mai exact de simplul fapt ca o percep-- vezi observers role in quantum mechanics - e posibil sa te amuze)" . so, impresia mea este ca toata "intriga" este, de fapt, un pretext pentru o investigare de genul asta (?). correct me if i'm wrong.

rom-gleza sa-mi fie scuzata, ... deformatie profesionala :)


nanok


ps: by the way: la multi ani