Descopar cu furie ca mi-e dor de tine si ca am nevoie sa ma bruschezi. Este, desigur, o revelatie extrem de suparatoare.

A sta in expectativa e complet irational. Indisponibilitatile tale ma tulbura, imi dau peste cap pseudoviata mea traita pana acum la coordonate calme, clasice.

Surprinzator de incomod e sa constat ca vreau lucruri pe care nu le pot avea pocnind din degete.
Uite, mi-ai sfaramat balonul, clopotul de sticla sub care vegetam impasibila.

Te vreau brusc in rutina mea. Ma nelinistesti. din cauza ta, nimic nu-mi mai e de-ajuns. As vrea sa te rog sa ma scrii, sa ma scrijelesti violet - violezi - violent, ritmic, o data pe ora, sa ma sufoci; sa nu mai fie circumstante fara tine.

Dar nu-ti cer nimic; e aberant ca simt asa. Imi vreau ordinea inapoi. Dispari!

… insa aseara m-a lovit gandul ca exista posibilitatea - si nu numai la nivel de idee, ci concret - sa nu te mai vad. Fix o secunda mai apoi, mi s-a strans stomacul ca atunci cand cobor brusc cu liftul sau cand vad orasul din vreun turn inalt.

Incerc sa fortez putin lucrurile, sa le imping inspre ilimitare si exagerez spunand ca e posibil sa imi devii nevoie primordiala. Trebuintele de ordin afectiv - mai bine zis, lipsa lor - nu ostracizeaza subiectul in afara normalitatii psihice. Dar stomacul si alte organe ale mele, vezi tu, nu inteleg asta, ele se revolta - pentru ca am nevoie, psihic si fizic, de tine - sa te vad - aud - simt - gust - adulmec.

Nu mai observ nici o granita intre nevoia fizica versus setea de tine la nivel mental. Completarea, umplerea, suplimentul de viata, aer, culoare, perspectiva, ardere, echilibru si dez-, odihna si zbucium - mi le injectezi si ma invadeaza valuri - valuri. Bucati din mine te vor pentru ca, pana acum buimace de atata inutil, si-au gasit dulceata si sarea.

Degetele mele pe fruntea ta, limba mea in palma ta, buzele mele peste tot, ochii mei infipti in gesturile tale, eu, eu, eu, pe mine, ma, mi, imi, insami, in, tine, doar, pentru, tu, tu, tu, tie, iti, ti, insuti, eu, tu, eu, tu, eu, tu.

Nici nu ma asculta, nu tin neaparat. Dar taie-ma in bucati si serveste-te: cel putin una e a ta.

Confunda-ma cu tine. Cufunda-ma in tine. Sparge-ma in cioburi pe care sa le culegi, metodic, recompunand vechea eu, de data asta cu insertii de tu.

Nu mi se accelereaza doar pulsul si respiratia. Nu. De la pasi la imaginatie, de la sonoritatea sangelui meu pana nu demult incolor la felul cum mi se succed visele - totul capata sacadarea ritmului pe care tu mi-l impui. Urmele din carnea mea nu mai sunt aceleasi, pentru ca porii mi s-au orientat, avizi, inspre un curcubeu absolut monocolor, complet limpede, stratificat in nuantele tale personale.

Toate cuvintele mi se zbat in tine si tot acest cumul exista gros. Tu poti sa nu-l simti deloc - nici nu-ti e necesar. El e realitate pentru mine din moment ce il simt eu, asa cum, mai totdeauna, ma de-mortific pentru ca ma atingi cu un varf de gand.

Sa faci bine sa intelegi ca ce am esuat sa nuantez in acest pseudotext face sens doar in dimensiunile mele. Tu poti sa respiri, calm sau abrupt, in functie de orice vrei. Iti deznod si dezleg larg toate obligatiile. Libera de tot, imi trag pleoapele peste tine.