Wolf era incantat. Ceaiul din cescuta stapanului era cu totul aparte azi, foarte aromat, dulce, cu o savoare irezistibila. Cat era el de lup, Wolf simti caldura misterioasei arome patrunzandu-i prin blana si coada parca-i lua foc. Nu-si zburli coama tepoasa, asa cum facea cand se simtea in pericol, pentru ca senzatia intensa de placere care-i urca incet pe spinare pe masura ce cescuta se umplea, trezi in el orizonturi noi.

„O fi de la scortisoara”, gandi el, desi... parca mai era ceva.

Curand simti cum stapanul adauga in cescuta putin lapte si apoi miere.

- Ei, asta e prea de tot!

Un dor nedefinit crestea in el si simti ca era pe punctul de a slobozi cel mai sfasietor urlet din existenta sa.

Ramase insa mut, cu botul deschis, pentru ca atunci o zari pe EA. O mai vazuse de cateva ori pe tanara lupoaica, dar acum era pentru prima oara cand simtea asa ceva. Acum ii aparu rapitor de frumoasa, avea codita stufoasa si ridicata provocator, pieptul avantat si niste coltisori albi si atat de delicati...

Stapana ei isi turna in propria cescuta aceeasi licoare misterioasa, apoi lapte si miere. Boticul lupoaicei era intredeschis, absorbea si ea savoarea imbatatoare din cescuta. Privirile li se intalnira. Ochii lui Wolf se facura brusc doua luminite care scaparau de dorinta. Pe sub blanita gri-deschis obrajorii Karlei rosira usor. Se rusina pentru ca s-a tradat atat de usor, si-i multumi in gand stapanei ei care, printr-un gest scurt, o intoarse cu spatele catre Wolf.

Stapanul lua cescutele cu ceai si le aseza pe o tava rotunda, din argint. Apoi rosti cateva cuvinte in limba oamenilor, o lua de mana pe stapana si pasira impreuna intr-un cerc delimitat de lumanari aprinse. Abia acum remarca Wolf ca oamenii erau dezbracati si ca erau si ei intr-o stare cu totul aparte.

„Oare o fi tot de la ceaiul fermecat?”, gandi Wolf in timp ce o cauta cu toate simturile pe frumoasa lupoaica. Din pozitia in care era nu reusea deloc sa o vada, iar de miscat era imposibil fara vointa severului sau stapan. Ii simtea inca mirosul, care, amestecat cu cel al ceaiului, il innebunea si mai tare.

- Ah, s-o mai vad macar o clipa, as fi fericit o saptamana intreaga. Latra scurt de doua ori.

Stapanul nu-l baga in seama, era cu totul absorbit in ceea ce facea impreuna cu stapana. Wolf remarca o vaga asemanare cu ritualurile de imperechere ale lupilor, dar in plus oamenii aveau tot soiul de miscari de neinteles pentru el.

- Oh, dac-as putea sa o ating macar pe frumoasa lupoaica... sa atrag cumva atentia stapanului, poate se opreste o clipa, poate atunci... isi zise Wolf privindu-i pe oameni cu coada ochiului.

Lupoaica vazu prima cum stapana intinse mana spre cescuta. Scheuna incet si se ruga cu toata puterea ei ca stapana sa se indure de ea. Dorea atat de intens sa fie langa Wolf...

Stapanul apuca cescuta lui si sorbi cu nesat.

Tinerii lupi se pomenira apoi fata in fata. Boturile umede aproape li se atingeau.

Stapana ofta vesela si-i spuse stapanului:

- Iubitule, ai observat ce cesti ai ales pentru ritualul nostru de azi? Pe ceasca mea este desenata o lupoaica, iar pe a ta un lup. Ce interesant! Hai sa le punem alaturi fata in fata, sa se iubeasca si ei.

- Da, raspunse stapanul, asta este ceasca mea preferata. O cheama Wolf.

- Cescuta mea se numeste Karla, murmura femeia cuprinzand gatul iubitului cu bratele.

Lupii nu-i mai auzeau. Se priveau pierduti ochi in ochi, iar aroma ceaiului cu lapte si miere ii invaluia. Marginile tavii de argint erau departe, iar lumanarile aprinse semanau teribil cu acea Cale Lactee...