Prima oara ma gandisem la cum o sa fie. Imi si imaginam cum zburdam prin orasul cu multele librarii, ca vom sta la discutii. Timpul meu era acela acela cand nu mergea sa se intalneasca cu restul de prieteni, dar, mai ales, cu cel nou. A venit; si timpul era gata impartit, mai aparusera momente de dezechilibru, micute, cand nu stia cum si unde sa mearga si era vizibil ca asta obosea omul. In prima zi am mers. Librariile iesite in cale precum si anticariatele. Un targusor de carte. Urmatoarele zile nu au fost mai spectaculoase. Poate dimineata aceea de duminica cand am gustat inka si s-a inchegat o discutie.

Cred ca m-a speriat particica aceea raspunzatoare de lucrurile practice. M-am tot intrebat daca continutul venirii ma includea ca om la care se aseaza 4 zile sau ca om la care se aseaza si cu care are de talmacit lucruri. Gandindu-ma la prima varianta m-am simtit imputinata. Asa m-am perceput. Bruma de timp ramas era oferita gandurilor si… mie. Poate pentru ca era si V. aici. Dar cred ca mi-ar fi spus, daca V. era motivul pentru care nu, mi-ar fi spus ca ar fi vrut niste sosoteli intre patru ochi.

Ma gandeam ca cer eu prea mult, mie, omului, dar omului ii cer asta fara cuvinte. Ca o asteptare ...foarte adevarat ca, datorita neputintei mele, neputinta variilor motive, n-am mai fost in stare de o comunicare atenta si hranitoare. Asta mi s-a intamplat pur si simplu, ca o consecinta a marilor schimbari din viata mea, poate cele mai mari, mai adanci si mai zguduitoare. Si asta s-a intamplat nu numai fata de acest om, ci fata de toti apropiatii mei.

Ce-i de facut? Cu dorinta mea de mai mult ce este de facut? Atunci cand vorbim, continutul vorbelor este doar practic, se aminteste de o stare in treacat, fara a ne opri la ea, la ea care conteaza atat de mult vietii noastre. Pe partea cealalta bariera mi se pare de netrecut, parerea ca omul nu vrea mai mult decat este, nu vrea sa-si dezvaluie continutul starii si intotdeauna am fost atenta la asta, nedorind sa oblig prin intrebari. Stiind unde s-ar putea ajunge daca incepem sa ne povestim vietile am preferat sa nu facem asta, rostind aceasta vointa la un moment dat. Totusi as vrea sa-i stiu trairile, dar n-as vrea sa stiu de unde, din ce fapte petrecute sau care urmeaza sa se intample izvorasc ele. Personajele sunt importante pentru om, nu si pentru mine. Toamna trecuta mi-a povestit ceva din el, dar fara nume, fara fapte si a fost minunat. A stiut sa faca asta.

Ce mi se intampla acum? Astept. Poate imi va intui mesajul, poate vom comunica intr-un fel, altul decat cel care este prezent.