Chiar dacă oficial pe noi ne conduce Gavroche, fratele lui mai mare, Bălcescu  sau Băsescu, până la urmă timpul este cel care ne măsoară. Născut la... Decedat la… . Situaţia psihologică şi socială a fiecăruia dintre noi ne obligă să pierdem noţiunea timpului pentru a supravieţui stresului cotidian.

Am ajuns la concluzia că cea mai mare calitate a omului este mizantropismul. Pur şi simplu nu vrem să fim deranjaţi. Oare pustnicii erau mizantropi? De ce se fereau de lume, de timp, de fapte trecute şi prezente, la timpul respectiv?

Putem deci lega subcultura şi incultura infamă de prozaicul şi geniul oamenilor aleşi.

Deseori mecanismul de netăgăduit al conduitei morale umane scârţâie sub greutatea unei decizii importante. Descumpănirea naşte discordie, veghe şi desfătare onirică diurnă.  

Lumea se împarte în artişti şi critici, producători şi exploatatori, rechini şi mâncare pentru rechini. Tu ce eşti? Pot vorbi la nesfârşit despre tipologia numelor, a gesturilor, a culorilor, despre importanţa luminii în starea sufletească, somn şi dragoste. Ce legătură are visul cu dragostea? Visăm la dragoste şi trăim un vis iubind. Iubirea nu este decât o muză pentru poeţi,  muzicieni. Iubirea înseamnă de fapt respect. Respectul este, prin definiţie, o calitate nobiliară. Eşti respectat? Asta nu înseamnă că eşti nobil. Poţi asocia respectul cu frica, sau cel puţin înainte se putea. Nobiliarul se vede în oferirea respectului. Oare respectul te face un sir? Sau poate te face megaloman.

Decadenţa înseamnă diferenţă. Diferenţa între ieri şi azi; aşa că, dacă involuezi, de fapt stagnezi.

Nu am călătorii reale de povestit, dar am făcut ocolul socialului în şase ore de somn. Temerea şi superficialul constau în frică. Câte deosebiri găsim  între  frica mentală şi frica fizică? Transpiraţie  versus adrenalină, stupoare contra neputinţă. Cui nu-i e oare frică de viitor? Dacă îţi spun că mor mâine, mă crezi? Dacă îţi spun că Dumnezeu nu există, mă crezi? Dacă îţi spun că nu poţi descrie culoarea roşie, mă crezi? Da, pentru că nu poţi. Îmi vei spune că e o culoare caldă. Atât. Şi ce să fac eu cu căldura ta?  Vreau să mă debranşez.

Femeia perfectă? Nu există. Bărbatul perfect? Iisus sau Adam. Întrebare: te-ai drogat vreodată? Eu da. Cu toxine umane sub formă de cuvânt, cu săruturi cu un IQ de blatta germanica şi cu idei socialiste mucegăite.

Fiecare expresie reprezintă o stare pentru mine şi de aceea o denumesc. Am logoree. De acum înainte mă voi prezenta onomatopeic şi sarcastic. E foarte posibil ca ceea ce scriu să dezvolte în conştiinţa dumneavoastră o stare de inconştienţă mult asemănătoare cu sevrajul. Logica înţelegerii diferă de la caz la caz, ca şi self-cleaning-ul infatuatei muşte a lui Gogol.