Oare la ce m-as gandi ca se ascunde sub titlul de mai sus? O reclama la becuri? Sau la somnifere? Ori un text despre nevoile care apar uneori si noaptea? „Dincolo de noapte e o noua zi...“ canta Seven, o trupa rock clujeana de care din pacate prea mult nu se stie prin tara si e pacat. Nu-mi propun sa-i contrazic, fie si pentru ca ei se apropie de ce am sa va scriu.

Bineinteles ca afara e noapte acum, tocmai am vazut un meci care mi-a placut mult desi s-a terminat fara goluri, calculatorul inca nu mi s-a blocat desi a avut niste tentative, as dormi, dar mi-e... sau daca...

Nu stiu cat de serios se vorbea ca rusii vor sa instaleze o oglinda in cosmos. Planul ar fi fost sa creasca productivitatea. Ganditi-va, mereu lumina, pica toate problemele si motivele de genul „s-a'ntunecat, gata munca“. Poate ca era doar un banc, ca si ala cu luna rosie (sovieticii vor sa vopseasca luna in rosu; replica americana: „s-o faca, scriem noi dup'aia pe ea Coca Cola“). Uarevar, cum spune eu cand n-are chef sa izbeasca balta sociala din jur cu opinii nete nu neaparat despre absurdizarea perpetua la care e supusa orice clipa care ma suporta in cripta ei bezmetica si efemera. Punct!

Nevoie de noapte? Cine are? Cei care se iubesc si le e frica s-o faca la lumina? Sau poate nu le e frica, dar cliseele legate de romantism si dresajul aferent la care sunt supusi ii fac sa prefere stelele mai indepartate decat cea mai aproape de noi. Oricum doar li se pare, umbrele sunt pieritoare, iar noaptea nu e neagra, nici infricosatoare, doar e. Sau poate ca eu am nevoie de noapte. Doar eu... Ziua nu pot scrie aproape nimic. Pentru ca mereu apare ceva mai important poate chiar pentru mine, pentru ca pentru ca nu pot scrie cu cineva prin preajma, pentru ca sunt prea slab pentru a ma suporta ziua, pentru ca doar noaptea putem vedea luna, pentru ca noaptea e fascinanta... Daca e lumina si-s singur si fara treburi si nu citesc imi vine somnul. Senzatie care noaptea nu ma prea viziteaza uneori. Deseori. Alteori. Erori. Flori. Necrofori.

Aberez, iar tu, ca un cititor cumsecade ce esti, te intrebi poate ce mi-a venit. Tu te-ai intrebat vreodata daca ai nevoie de noapte? Sarim peste motivul somn. Mai exista ceva? Atacul nocturn al lui Tepes nu se pune. Oare eventualii locuitori ai partii luminate a Lunii ar avea nevoie de noapte? Sau nici macar idee? Ce urmeaza e clar: oare ei si-ar fi inventat vampirii? Nici o aluzie la guvern in acest paragraf. Exista chiar si o boala rara si dubioasa a pigmentilor, iar cei care o au nu pot suferi lumina. Poate de aici si unele legende.

Despre noapte se spune c-ar fi un sfetnic bun. Eu imi permit sa contrazic aceasta ineptie. De cate ori m-am infipt intr-insa cu cate-o depresie de calitate superioara pentru a mi-o pierde in momentul desprinderii sau pana atunci? Lipsa cronica de solutii in cazul unor probleme asa-zis existentiale mi-ar mai oferi un argument, de vreme ce, dupa fiecare zi, imi vine cate-o noapte in care nu ajung la nici un consens cu mine sau cu rezolvarile. Si-atunci de ce am totusi nevoie de noapte? Sa-mi aiba ce ucide diminetile ar fi un raspuns in tonul meu, dar acum prefer sa-l evit. Pentru scris? Ce? Texte ca asta? Poate ca gresesc si de fapt nevoia mea de noapte are o accentuata componenta religioasa. Sau sanscrita. Stabilirea unor morfisme intre aceste cadavre ale imaginatiei umane ramane la latitudinea si in sarcina cititorului. Mie-mi ajunge sa va spun doar ca dincolo de noaptea mea e o noua zi pe care n-o vreau. Dar ea va veni si tot ce-o sa simt va fi o nerecunoscatoare nevoie de noapte.