sisif logo numărul 30
1 octombrie 2011
ISSN: 1842-0834
Revistă electronică de cultură, fondată la Craiova în noiembrie 2002
Sumar Redacţia Arhivă Contact Linkuri
Articole  >  cartea de sub nas
Psihologia masculina si psihologia feminina la Julius Evola : o critica
Ana Taroveanu

Cele scrise de Evola deriva dintr-o traditie perpetuata si tot cele scrise de el perpetueaza la randul lor.
Am citit acest capitol intr-o seara ce acumulase oboseala. N-am avut putere pentru o revolta interioara. Doar consternare si dare de seama asupra faptului ca lucrurile nu se schimba de pe o zi pe alta, mai ales cand “lucrul” ce trebuie schimbat reprezinta o paradigma, o mentalitate.

Este foarte adevarat ca in 1555, intr-un anume consiliu s-a discutat problema femeii, mai cu seama s-a pus intrebarea daca femeile sunt oameni. Din cate imi amintesc (nu ca as fi fost acolo) s-a votat acest lucru si un singur vot a lasat femeia sa fie om (pentru detalii a se vedea J. Delumeau, Frica in Occident).

Cert este ca Evola nu aduce in discutie decat argumentele unor autorizati, argumente la lipsurile femeii. Femeia fiind raportata in mod constant la barbat.


Unul dintre cei pe care ii citeaza Evola este Otto Weininger. Weininger reia unele idei similare din filosofia transcendentala kantiana pentru a le aplica in psihologia sexelor. Weininger spune ca femeia apartine naturii, nu numai material, ci din toate punctele de vedere. Barbatul are, pe langa natura, anterioritatea si superioritatea Diadei. Se spune ca femeia nu are suflet, insa nu sufletul acela care permite mila, afectiunea, nu, nu acesta este sensul sufletului, ci sensul pe care il oferim de obicei notiunii de spirit. Acest lucru nu-l poseda femeia. Dar ea este prin excelenta suflet si cand ma folosesc de acest termen , ma folosesc de uzanta lui comuna. Spiritul este principiul supranaturalului sau, pentru o intelegere mai corecta, spiritul este ceva ce nu se gaseste in natura, ci dincolo de ea. Prin acestea femeia reprezinta natura, iar barbatul merge dincolo de natura.


Conchid ironic, de aici, ca femeia, fiind numai natura, nu pretinde sa fie si altceva (si cand spun ca femeia este independenta nu cred ca isi aroga acest drept pe care nu-l are, ci este un drept nu prin excelenta uman, ci fundamental natural), barbatul este natura si alceva, insa cand isi afirma ca este si natura se situeaza pe aceeasi treapta cu femeia ceea ce nu-i convine deloc, de aceea isi afirma intai de toate acel altceva care nu este natura.
Apoi Weininger afirma radical lipsa Eului in femeie. Insa nu se refera la Eul psihologic, ci, in sens kantian, la Eul noumenal sau transcendental : « din punct de vedere ontologic barbatul e conexat cu acel principiu , chiar daca nu e deloc constient de aceasta, faptul ca, un atare fapt e determinant pentru orice psihologie masculina si pentru posibilitatile deschise in principiu barbatului ca atare, indiferent daca el uzeaza sau nu de ele. Femeia absoluta nu numai ca nu poseda acel Eu, dar nici macar nu ar sti ce sa faca cu el, ea nu-l poate nici macar concepe, iar daca l-ar avea, el ar actiona extrem de disturbator fata de fiecare exteriorizare a naturii ei celei mai profunde ».1
Se cuvine o paranteza aici. De unde stie barbatul sau unii barbati ca toti barbatii sunt conexati la acel Eu noumenal ? Mai intervine si apararea ca barbatul nu trebuie sa fie constient de acest Eu, oricum il contine si orice ar face, orice act al lui este indrituit tocmai datorita acestei conexiuni. Dar barbatul de unde stie ca femeia nu poseda Eul noumenal ? Atata timp cat este barbat el stie numai ce este el si numai ce are el, nefiind capabil sa spuna ceva despre altcineva afara de el insusi. Daca barbatul numeste, defineste, explica toate astea nu inseamna ca el cunoaste adevarul acelei lumi noumenale. Numind, definind, el greseste. Dar, mai mult decat atat, aproape scandalos, Kant, in toata conceptia lui nu spune nimic despre existenta unui Eu noumenal in om, orice sex ar avea el. In schimb el spune altceva. El spune ca lumea noumenala, adica lucrul in sine, nu poate fi cunoscut(a). In lumea fenomenala primim prea putin din lucrul in sine pentru a putea spune ce este lucrul in sine. Iar Kant mai spune ceva , aproape ca un imperativ: nu avem voie sa extindem asupra lumii noumenale ceea ce constatam in lumea fenomenala. Dar Weininger tocmai aceasta greseala o face. Pentru ca, afirmand Eul noumenal ca legatura intre barbat (sex masculin si caracteristicile lui) , el pretinde cunoasterea acestei legaturi. Dar lumea fenomenelor este o oglinda rasfranta a lumii noumenale. Iar daca femeia nu poseda acel Eu este ca si cum ea a aparut din nimic, pentru ca ea nu are corespondent in lumea noumenala. Barbatul este conexat la lumea noumenala, deci are un corespondent acolo, insa femeia nefiind conexata, nu-si are corespondent. De unde sa fi aparut ea si cum poate sa existe daca nu este o oglinda rasfranta a ceva din lumea noumenala ?


Mai mult, daca femeia ar fi conexata la lucrul in sine, n-ar sti ce sa faca cu el. De unde stie domnul Weininger ca femeia nu ar sti ce sa faca cu el atata timp cat el afirma ca femeia nu l-a posedat niciodata ? A facut vreun experiment, a legat femeia la noumen printr-un Eu noumenal artificial sa vada ce se intampla ? Afirmatii ca sa ne aflam in treaba, ca sa mai arunce inca o piatra pe hotarul dominat de barbati. Oricum Kant nu afirma nimic despre existenta unui Eu noumenal, iar toate argumentele weiningeriene nu au nici o sutinere, nici macar pe cea a noumenului.


Apoi Evola tine sa precizeze ca randurile ce urmeaza privesc datul obiectiv ca fundament al omului impotriva caruia vointa umana nu are nimic de spus. De aceea nu este bine sa emitem judecati de valoare precum « bine « sa « rau » mai tine Evola sa precizeze. Insa, in acele urmatoare randuri nu se poate abtine sa nu afirme lipsurile sau constituentii negativi ai femeii. Caci nu trebuie sa ne folosim de cuvantul « rau », exista si alte notiuni pentru defaimare, devalorizare, negare. Evola face din nou apel la domnul Weininger pe care il proclama « poate unicul autor care, in materie de psihologie, s-a ridicat dincolo de planul expunerilor banale ale autorilor moderni ce-au atacat subiectul acesta ».1 Weininger este admirabil pentru relatia pe care memoria, logica si etica o au cu acel Eu transcendental inexistent. Nu uita sa specifice ca aceasta relatie apartine barbatului absolut.

 Traducandu-l pe Weininger Evola spune :
« « Fiinta « tinde sa-si conserve propria unitate in lumea devenirii ; in plan intelectual acest impuls se manifesta in logica, acesta avand drept baza principiul identitatii A=A, iar ca ideal, reducerea diversitatii la unu. Astfel atat memoria cat si logica au o valoare etica normativa pentru ca exprima rezistenta fiintei, stradania ei de a sta dreapta , identica siesi si de a se reafirma in fluxul fenomenelor interne si externe ».

2
Pe baza acestor vorbe Weininger afirma ca femeia, ca nonfiinta, nu poseda memorie, logica si nici etica. Mai mult “ nu cunoaste nici un imperativ etic; nu cunoaste, cu atat mai putin, determinarea, actiunea imperioasa si rigoarea unei functii intelectuale a judecatii,care prezinta un caracter evident masculin”.

3
Citind aceste lucruri imi dau seama ca femeia nu poseda nimic. Ea este doar natura. Ia a fi doar natura reprezinta “nefiinta”, nimicul. Insa a avea natura + memorie + etica + logica + accesul la transcendent + conexarea la noumen cu ajutorul Eului noumenal, toate astea reprezinta esenta masculina aflata in barbat.


Cand Weininger afirma lipsa logicii in femeie nu are in vedere acea logica comuna, ci logica « ca expresie a unei iubiri pentru adevarul pur si pentru coerenta interioara, care duce la un stil riguros si impersonal in gandire, constituind, pentru barbatul absolut, un fel de imperativ launtric ». 4 Se pare ca logica comuna, eventual impregnata de intuitie si senzitivitate este apanajul femeii. Imi apare putin mai mult discriminativ deoarece numai femeile sunt comune si folosesc logica obisnuita, nici un barbat nefiind insa comun deoarce toti poseda acel simt intern pentru coerenta si impersonalitatea barbatului scoate logica pura si din piatra seaca, indiferent de gradul sau de educatie si cultura.


Desigur, Evola si Weininger refuza existenta individuala si autentica comuna, precum si adevaratele probleme care se intalnesc la colt de strada asa cum Nietzsche spune. Unde s-ar aplica aceasta logica pura daca individul n-ar exista intr-o forma comuna, intr-un trup ? Caci, daca exista o gandire pura ea ar lasa in spate, ca neconcludente, problemele de superioritate si inferioritate. Cu aceste probleme se confrunta, sa fim seriosi, logica curenta, absurda, plina de orgoliile dihotomice ale primului si secundului. Mai mult, o gandire pura ar exista in ea insasi, iar problemele din lumea fenomenala, ca acestea intre sexe, nu ar aduce nimic in cunoasterea ei pura , nu ar spori-o si nu a afecta-o. Sa ne fie cu iertare, insa probleme celor doua sexe deriva din natura si nu pot fi solutionate cu ajutorul gandirii pure.


Nu exista decat barbati si femei aflati in diferite grade de cultura (ce implica 99% gataganditul), exista o traditie a dominatiei masculine afirmata de la cele mai pure concepte pana locul fiecaruia la masa atunci cand se mananca.
Nu mai exista nici o alta specie umana care sa denigreze femeia in afara de barbat. Pe orice domeniu, fie el vertical sau orizontal, barbatul caracterizeaza, catalogheaza, numeste, defineste femeia. Cu mai mult de 2000 ani de dominatie i-ar fi si greu sa se abtina de la aceste catalogari, numiri, redefiniri. Pentru barbat aceste lucruri au devenit una cu hrana.

 

1. Julius Evola, Metafizica sexului, Editura Humanitas, p. 259
2. idem, p. 262
3. idem, p. 262
4. idem, p. 262
5. idem, p. 263

 

\
România Culturală
Centre International de Recherches et Etudes Transdisciplinaires
E-revistă de cultură fondată în 2004
Editura Herald
Agenţia de carte