Igor Ursenco (n. 9 februarie 1971), scriitor, traducător, scenarist şi critic de întâmpinare este membru al Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova. Multiplele sale valenţe, atât în sfera filologică, cât şi în cea reală (trader de instrumente mobiliare), culminează cu cea de actor, într-un rol din pelicula „One of the Hollywood Ten”, apărută în anul 2000, în regia lui Karl Francis. Culegerile sale de eseuri, Teo-e-retikon şi apoptosium, au fost nominalizate în 2009 şi 2010 printre „Cărţile anului” de către site-ul boom-lit.com. Anul acesta a publicat două volume, unul de eseuri trans-culturale, EgoBesTiaR, şi altul de proză scurtă, S.T.E.P.

S(finţi).T(erorişti).E(pileptici).P(oeţi). a apărut la editura Herg Benet, înfiinţată în 2010, care i-a publicat şi pe scriitorii generaţiei tinere, Aleksandar Stoicovici, Ştefan Bolea, Sorin-Mihai Grad şi Cristina Nemerovschi. Cele 23 de proze scurte, câte are volumul, prezintă situaţii eventuale, la fel de diferite în conţinut şi stil, ca şi experienţele autorului din variile domenii în care a încercat să se impună. Sunt legate însă de firul roşu al neologismelor şi al multiplelor lecturi evidenţiate extatic, ce creează o oarecare indispoziţie a lecturii, precum şi prin o atitudine atrasă de ocult şi suprarealism. Igor Ursenco încearcă să ajungă la bază prin crearea expresă a unor termeni „vizionari” (S.T.E.P.) precum şi a unor formule matematice de calculare a „imaturităţii masculine” printre altele, „dar cui i se poate incrimina faptul că îşi aduce îmbunătăţiri  propriei sale fundaţii expuse  vulnerabilităţilor de tot felul” (proza scurtă, ce dă titlul cărţii). Astfel, sfinţii, teroriştii, epilepticii şi poeţii (S, T, E şi P) sunt jertfe pentru a ajuta la cunoaşterea ADN-ului existenţial şi „spargerea codului mistic” al acestuia, iar „P(A+B)=P(A)+P(B)-P(AB)” este formula de calcul a probabilităţii naşterii unui „loser” pe lume. Alte proze „cârcotesc” gratuit pe marginea problemelor de cuplu ale lui Brad Pitt şi ale Angelinei Jolie, sau despre relaţia extraconjugală a „preşedintelui” cu blonda „ministră ecologică” : „cel care venise primul dintre toţi era Ministrul turismului sau cel al Mediului şi Ecologiei. Mai exact <ministra ecologică>, amanta neoficială a Preşedintelui de care toţi erau extaziaţi într-un hal fără de hal.” ( Pastel ecologic).

După porţia de cancan şi ecologie este abordată o temă mai profundă, ce ţine de evoluţia sufletului. Autorul anunţă printr-un memento din Infernul lui Dante reinterpretarea călătoriei sufletului prin cele şapte vămi. Călătoria se face palpabil, cu un autocar modern, dotat inclusiv cu spaţiu separat, închis ermetic, pentru fumători, alături de alţi pasageri care se pierd pe rând la câte una din vămi. Trupurile lor sunt ridicate de Cerberi mafioţi, iar Stynxul este reprezentat de Marea Neagră. Călătoria are însă un (ne)aşteptat happy-end în sala de reanimare, unde se revine în lumea reală, în urma unui tragic accident rutier, ai cărui supravieţuitori erau povestitorul şi un copil, cu care se simte îngemănat în urma tragediei: „Ne-am zâmbit, aproape în acelaşi timp, exact ca Gemenii primordiali de la facerea originară a Lumii!” (Vămile).

Colecţionarul (mini-detectiv esoteric) are un uşor iz de Süskind. Este povestea unui violator care ucide pentru a-şi crea propriul bestiar, în centrul căruia să se afle un animal nemaivăzut „un monstru vivid, similar unui sfinx uriaş dar care, în locul în care trebuia să i se profileze burta, avea un clopot transparent, umplut cu tot felul de animale şi păsări, chiar insecte”. Pe lângă prezenţa suprarealistă apar o mulţime de elemente freudiene - şarpele ca reprezentare falică, lovit până la golire de carapacea unei ţestoase, explicată ca fiind de fapt „ o placentă feminină, secţionată şi tăbăcită până la densitatea unei carapace de ţestoasă”; „organele genitale ale unei gravide, mărunţite până la dimensiunile furnicilor” etc.. La aceste părţi ale corpurilor victimelor, procesate astfel încât Cassandra cea oarbă să le simtă la atingere ca pe nişte animale, se adaugă intervenţii ce amintesc de magie (numele violatorului, Hoody, care după cum specifică însuşi autorul, ar putea veni de la Houdini) sau care se vor a crea un suspans de tip horror.

Un motiv comun în câteva din prozele scurte ale lui Igor Ursenco este astrologia. În Venus în casa mea (mai mult noroc decât miopie) şi Mercur în mişcare retrogradă ne sunt arătate efectele pe care le are prezenţa acestor două planete în casele zodiacului şi se încheie fiecare cu câte o remarcă entuziasmată: „Doamne, în uşa casei mele stă Venus!” şi „Iar Venus, se ştie, acceptă garantat cardul Visa, valabil pe toate planetele cu eliptica de sânge.”. Nici prozele, în care sunt prezente teme obişnuite, cum ar fi o banală seară în care un cuplu priveşte serialul Baywatch, nu sunt lipsite de prezenţe şi întorsături fantastice – femeia îl părăseşte pe bărbatul cu care este căsătorită de doisprezece ani, pentru că acesta găseşte „impresionanţi” sânii Pamelei Anderson şi surpriza apare atunci când Pamela Anderson se scaldă chiar în apele apartamentului bărbatului, iar (doză de ironie) aceştia beau împreună şampania, pe care ex-soţia, plecată la mama, o pregătise pentru soţul său pentru a sărbători aniversarea căsniciei. Din această diversitate de teme şi motive, nu scapă nici măcar Moş Crăciun, care are şi el povestea sa neoficială.

Igor Ursenco, se joacă la vârsta maturităţii sale biologice, sau poate chiar artistice, face experimente şi foloseşte arsenalul experienţelor sale literare, cinematografice, trans-culturale şi de viaţă, pentru a aduna aceste proze într-o culegere omogenă tocmai prin diversitatea scrierilor sale.

Igor Ursenco, S.T.E.P., Herg Benet Publishing, Bucureşti, 2011.