Ne-am adunat la Sisif niste oameni intrucatva altfel, acest altfel insemnand poate doar dorinta de a scrie. Insa constrangeri precum ? numarul 2 iese ?n 10 ianuarie, ar fi bine ca pana atunci sa scrii ce ai promis ? nu se dezmint. Orice revista are un numar cat de cat ? fix ? de constrangeri. Ce ne facem cu intuitia ? Cu starea ?

Iata cum mai marii de la Sisif sunt atat de nepasatori fata de ceea ce eu mi-am asumat. Eu nu-s sau n-am fost deloc nepasatoare vis a vis de ceea ce trebuia sa fac. Dar nu am putut, n-am primit lumina intuitiei. Cred ca va este foarte clar ca aveam de elaborat o recenzie.
Poate trebuia sa am aceasta lacuna dupa un anumit numar de recenzii din care mi-as fi asigurat o buna reputatie si, deci, o scapare acolo mi s-ar fi iertat. Sau ar fi trebuit sa spun de la ?nceput ca exista posibilitatea de a nu-mi respecta asumarile din pricina de stare. Si da, poate va intrebati, obisnuiti fiind sa depuneti lucrari si eseuri la timp, cum vin eu si imi permit sa afirm ca starea nu m-a lasat sa-mi fac treaba. Si, mai mult, cred ca va intriga cum de este acceptat acest motiv. Hehe, Sisif. Mi s-a impiedicat piatra pe drum. Cum as fi putut face recenzia? Laudand personaje, laudand cartea? De unde sa iau eu cuvintele acestea? Eh, vand un pont, mi-am mai asigurat o alternativa, o alta recenzie in cazul in care nu as fi avut stare pentru cea asumata in fata redactiei. Insa vedeti, nu am pus marja de eroare ca nu as putea avea stare nici pentru a doua. Va spun, totul a fost ingrozitor, nici nu am putut citi acea a doua carte, gandul recenziei la ea l-am dizolvat demult.

Ce mare lucru am nevoie pentru a face o recenzie? Pai am. As putea face ceva de mantuiala, pentru a fi gata la timp, dar nu as fi eu acolo, nu as respecta esenta revistei. Ceva de mantuiala nu are infatisarea unei pietre, eu scriu aici despre neputinta mea, trebuie sa scriu despre neputinta mea, nu, nu trebuie sa argumentez foarte bine, fiecare dupa puterile lui de intelegere. Atat.