"Niciodata nu spunea ce vede in spatele ochilor inchisi"

Un rau, o tara exotica, o poveste veche de cincizeci de ani. O fata alba si un chinez. O familie care accepta, o iubire care dainuie, o viata. Un roman autobiografic.
Marguerite Duras spune povestea EI - vorbeste despre faptele unui trecut mult prea indepartat, prea ascuns, prea intunecat. Fericirea si nefericirea sunt fetele aceluiasi trecut, sunt trairile aceleiasi fete de cincisprezece ani si jumatate.

Vorbeste pentru ca "a scrie nu inseamna nimic.
Marturisirea tine locul fotografiei "niciodata facuta din ziua experimentului. Fotografia - graita a trecerii Mekongului - " in timp ce ea avea loc, i se ignora pana si existenta - are o precizie ce adanceste trairea si o estompare ce evidentiaza trecerea. Este imaginea intiparita in amintire a unei zile calduroase, sufocante, a intalnirii cu "barbatul care se prezinta pe bac, primul din viata ei". Memoria dicteaza conturul imaginii, detaliile ei: "Pantofii pe care ii purtam in anii aceia nu mi-i amintesc. (...) Cred ca in ziua aceea purtam faimoasa pereche de pantofi de lac. Nu vad ce altceva puteam sa port in ziua aceea, asa ca ii port."
Amintirile sovaie, uneori tac, apoi se dezlantuie ca intr-un joc de lumina, intuneric si umbra. Paseste printre ele cu dorinta de a respira aerul clipelor trecute, de a umple un spatiu ce mult timp a fost vid. Acum isi ingaduie sa scrie despre nefericirea vietii inainte de viata, despre familia din care simte nevoia sa se smulga: "... cred ca am spus cat de mult o iubeam pe mama, dar nu stiu daca am spus cat o uram, cat ne iubeam unii pe altii si de asemeni cat ne uram, cumplit, la fel in iubire ca si in ura."
Acum ii ingaduie sa isi aminteasca "nestiuta noutate". Imaginile provin dintr-un trecut anticipat. "Deja, pe bac, inainte sa vina sorocul clipei acesteia, imaginea va fi anticipat-o, va fi fost de aceeasi natura".
Amantul este lumea pe care a cunoscut-o prea devreme, dar, dupa cum insasi autoarea se destainuie: "Foarte devreme, in viata mea, a fost prea tarziu".Viata ei si a amantului din Cholen este plina de voluptate si inocenta, de franturi de fericire, de lumina si umbra, de gesturi de o finete distrugatoare, de lacrimi ce " alina durerile trecute ca si pe cele viitoare", dar si de tacere. Acum ea iubeste pentru a-l cunoaste pe Dumnezeu.
Povestea socheaza, deplaseaza limitele unei lumi in care compromisul nu se acepta, da conturul unei vieti aflata abia la inceput. Aceasta poveste nu poate fi privita ca dezonoranta pentru simplul motiv ca inocenta nu se dezonoreaza.

Tacere. Voluptate. Saracie. "Cuvinte fascinante: totul s-a sfarsit."