sisif.ro | Dicţionarului limbajului poetic eminescian

Concordanţele poeziilor antume eminesciene

Unul din proiectele Catedrei „Mihai Eminescu“, din cadrul Facultăţii de Litere a Universităţii „A.I. Cuza“ de la Iaşi, este publicarea Dicţionarului limbajului poetic eminescian. Continuând tradiţia iniţiată de Tudor Vianu cu Dicţionarul limbii poetice a lui Eminescu din 1968, proiectul este împărţit în două compartimente: (1) Concordanţele poeziilor eminesciene şi (2) Semne şi sensuri poetice.

Dicţionarul limbajului poetic eminescian. Concordanţele poeziilor antume (coordonator: Prof. univ. dr. Dumitru Irimia, colectivul de cercetare: Mihaela Cernăuţi-Gorodeţchi, Minodora Donisă-Besson, Mioara Săcrieru), vol. I-II, Editura Axa, Botoşani, 2002, înregistrează frecvenţa unităţilor lexicale şi ne oferă o statistică a limbajului poetic eminescian. Acest dicţionar are ca model lucrările italiene de lexicografie poetică coordonate de Giussepe Savoca, cum sunt Corcondanza di tutte le poesie di Eugenio Montale sau Corcondanza dei „Canti“ di Giacomo Leopardi. În cultura românească a apărut pentru prima dată o astfel de lucrare în 1999, intitulată Concordanţa poeziilor lui B. Fundoianu, Editura Echinox, Cluj-Napoca, unde urmează să apară şi Concordanţa poeziilor lui George Bacovia, coordonată de Centrul de Analiză a Textului din cadrul Facultăţii de Litere clujene.

Dicţionarul limbajului poetic eminescian. Concordanţele poeziilor antume operează cu trei concepte care îi uşurează cititorului lectura: concordanţă, lemă, ocurenţă. „Concordanţa“ este un tip de dicţionar aparţinând lexicografiei poetice în care se înregistrează pe o coloană unităţile lexicale paradigmatice / cuvintele în forma lor de bază („lemă“), iar pe cea de-a doua coloană variantele sintagmatice ale lemei, aşa cum apar ele în discursul liric – un vers sau două pentru a descoperi identitatea lexico-gramaticală a termenului căutat, frecvenţa cuvântului, numărul poemului antum în care apare, numărul versului din poem şi citarea versului propriu-zis.

La finalul celor două volume care alcătuiesc Concordanţele…, însumând peste 500 de pagini fiecare, sunt trei liste care structurează lemele în funcţie de ordinea alfabetică, numărul de ocurenţe, precum şi din perspectiva claselor gramaticale. Astfel, cel mai des întâlnit substantiv din poemele antume eminesciene este „ochi“ (169 de ocurenţe), urmat de „lume“ (159 de ocurenţe) şi „viaţă“ (129 de ocurenţe). Adjectivul „dulce“ apare foarte des (98 de ocurenţe), ca şi „alb“ (75 de ocurenţe), spre deosebire de „albastru“ (26 de ocurenţe), „verde“ (17 ocurenţe) sau „roşu“ (14 ocurenţe). Alte cuvinte specifice universului poetic eminescian sunt: „vis“ (81 de ocurenţe), „stea“ (73 de ocurenţe), „inimă“ (71 de ocurenţe), „lună“ (71 de ocurenţe), „codru“ (70 de ocurenţe), „frunte“ (69 de ocurenţe), „moarte“ (69 de ocurenţe), „privi“ (63 ocurenţe), „visa“ (33 de ocurenţe), „dormi“ (32 de ocurenţe), „poveste“ (23 de ocurenţe), „somn“ (23 de ocurenţe), „pădure“ (22 de ocurenţe), „tei“ (21 de ocurenţe), „ramură“ (20 de ocurenţe), „şopti“ (17 ocurenţe), „liră“ (16 ocurenţe), „sărutare“ (16 ocurenţe), „bălai“ (13 ocurenţe), „luceafăr“ (13 ocurenţe), „blond“ (10 ocurenţe), „basm“ (10 ocurenţe), „Dumnezeu“ (10 ocurenţe), „preot“ (10 ocurenţe) etc. Sunt şi cuvinte care apar o singură dată, deşi ne-am fi aşteptat ca ele să fie folosite mai des: „duios“, „feeric“, „înamorat“, „întristat“, „revedere“, „scumpă“, „străbun“, „sufletesc“, „veşmânt“.

Semne şi sensuri poetice din opera lirică eminesciană

Din Dicţionarul limbajului poetic eminescian. Semne şi sensuri poetice a apărut volumul I, Editura Universităţii „A.I. Cuza“ Iaşi, 2005, subintitulat „Arte“. Lucrarea este finanţată de CNCSIS şi cuprinde sfera artei şi a creaţiei artistice raportate la opera eminesciană.

Volumul îşi propune să ne ofere, pe de o parte, o privire de ansamblu despre concepţia estetică a lui Mihai Eminescu, iar pe de altă parte viziunea poetului despre lume, semnalând în ambele cazuri atât sursele, cât şi elementele de originalitate. Din cele aproximativ o sută de semne poetice integrate în sfera artei şi a creaţiei artistice, surprinse în dinamica lor semantică şi în complexitatea direcţiilor de semnificare, amintim: mitul, povestea, basmul, bardul, cartea, cântecul, clopotul, cornul, cuvântul, feeria, flautul, icoana, limba, lira, poetul, scrierea, scriptura, viersul etc.

Pe viitor, se urmăreşte publicarea următoarele volume din Semne şi sensuri poetice care vor fi dedicate elementelor primordiale (pământ, apă, foc, aer), câmpului semantic al fiinţei umane, precum şi editarea volumului Concordanţele poeziilor postume eminesciene.