Când dai nas în nas cu un titlu de factura asta nu se poate să nu te năpădească un val de curiozitate. Cum anume ar suna un basm în epoca actuală? Ce provocare fantastică ar putea arunca, anume ce valuri ar putea stârni o specie retro şi un subiect atât de colorat (beri-programatori-avocate)?

Deşi poate fi privit ca o copilăreală, suculentul material ascunde multă sudoare în paginile sale. Adică este destul de greu să aliniezi basmul la ironie, pamflet şi parodie. Într-adevăr, subtextele cărţii lui Mihai Buzea sunt ultrasarcastice – de fapt, este vorba despre o parodie clară la adresa lumii contemporane care gravitează, potrivit autorului, în jurul plăcerilor stupefiant de stupide ale vieţii. Doi eroi de bază, Stele şi Gika (adică un fel de Don Quijote şi Sancho Panza interşanjabili în manieră browniană), unul mai cretin ca altul, aleargă după nişte beri, însă nu orice fel de beri, ci după nişte beri de beri, berile berilor din toate timpurile, doar nu degeaba ni se spune cum că ar fi din aur. În mod indubitabil, aceste două figuri centrale ale basmului sunt de departe cele mai penibile personaje create vreodată în literatura română. Peripeţiile fantasmagorice şi personajele episodice, intrate în poveste pe căi nu tocmai ortodoxe, sunt şi ele de un penibil moravian. Te ia durerea de cap de atât râs, mai ales că sursa centrală a comicului nu este acţiunea în sine, oricum lipsită de vreo noimă, ci limbajul cartieristic-stradal, extrem de inventiv şi spumos. Şi iată un alt punct forte: autorul reuşeşte să arhiveze cuvinte şi expresii care nu au aproape deloc şanse reale să intre în vreun dicţonar al limbii române prea curând.

Există în basm şi un trio bestial, mi s-au părut cele mai simpatice personaje: mega-armăsarul Ciudy, discretul Miron (a.k.a mârţoaga invizibilă) şi focoasa cămilă Gopo, vorbitoare (de ce altceva decât) de maghiară. Evident, inteligenţa acestora depăşeşte cu brio coeficientul de inteligenţă însumat al celor două figuri cheie şi înmulţit cu o sută şi ceva. La fel de evident, breasla programatorilor şi cea avocaţială nu se situează deloc în graţiile lui Mihai Buzea. Din când în când, situaţia scapă chiar de sub controlul autorului, soldându-se cu revolte ale personajelor împotriva creatorului lor - fără conotaţii de altă natură însă, ci doar aşa, pour la bonne bouche. Adică pentru deliciul cititorului.

Mihai Buzea, Berile de aur; Ediţie © Mihai Buzea - Bucureşti, 2006; 303 p.