Am trecut prin romanele lui Nothomb publicate la noi cu religiozitate şi fervoare (mai ales Mercur şi Igiena asasinului), până ce, treptat, manierismul ei a început să nu-mi mai convină; ceea ce nu mă împiedică s-o caut şi s-o redescopăr odată cu fiecare nou volum.

„Acţionez după o cosmetică jansenistă riguroasă. […] Cosmetica, ignorantule, este ştiinţa ordinii universale, morala supremă care guvernează cosmosul. Nu e vina mea că esteticienii şi-au revendicat cuvântul ăsta admirabil. Ar fi fost total anticosmetic să vin să-ţi dezvălui de la bun început că ai fost ales. Trebuia să te fac să simţi asta trecând printr-un vertij sacru“, îi explică Textor Texel lui Jérôme Angust, spre finalul asaltului verbal asupra acestuia.

Blocat într-un aeroport, Angust, exasperat, e nevoit să suporte discursul interminabil al necunoscutului care îl obligă să-i asculte povestea vieţii. De la preferinţa bizară pentru mâncarea de pisici, până la violul din cimitirul Montmartre, Texel îi încredinţează ascultătorului său cele mai ascunse secrete. Astfel, aflăm, odată cu Angust, că a violat şi ucis singura femeie pe care a iubit-o. Cine era aceasta, cine e Textor, cine e Jérôme şi ce urmează vă las să descoperiţi singuri. Hint: Chuck Palahniuk a publicat Fight Club în 1996. Cosmetica duşmanului a apărut în 2001. Dacă aţi citit-o pe prima sau aţi văzut filmul, veţi înţelege despre ce vorbesc (mai ales că tema nu e străină nici de alţi scriitori mai mult sau mai puţin celebri), însă asta nu va ştirbi cu nimic plăcerea cititului. Iar dacă nu aveţi termen de comparaţie, volumul lui Nothomb va ieşi, desigur, pe locul întâi; indiferent de rezultatul competiţiei, sper că veţi ajunge să o iubiţi pe Amélie aşa cum o iubesc eu.

„Cosmetica“ textului ne apare scenică, romanul e numai bun de dramatizat, fiind constituit aproape exclusiv din dialoguri (una dintre tehnicile preferate ale autoarei). Citind, avem a ne bucura de: consideraţii filosofice, mărturii stupefiante şi aiuritoare, silogisme revoltătoare prin absurd şi amoralism, teroare psihica, tortură verbală, tema dublului, a inconştientului revoltat şi un deznodamânt care, deşi nu întrutotul original, e surprinzător pentru cei care nu ştiu să iasă din sine şi să se analizeze cu o oarecare obiectivitate. Şi dacă, după ce aţi terminat cartea, v-aţi privit în oglindă cu alţi ochi, mai puţin expeditiv ca în alte zile, înseamnă că Amélie v-a prins în mrejele ei (adică şi-a făcut datoria de creator de ficţiune), aşa cum Textor a ţesut pentru Jérôme o pânză de păianjen prin poveştile sale.

Amélie Nothomb - Cosmetica duşmanului, Editura Polirom, colecţia Biblioteca Polirom, Iaşi, 144 pagini, 16.90 RON.