Unu-zero pentru Marquez, doar nu degeaba are un Nobel la activ. Despre faptul ca modificarile nu inseamna decat 2-3 cuvinte inlocuite in ultimul capitol nu s-a prea povestit, valul publicitar gratuit adus cartii si incasarile record au fost o simpla coincidenta - la fel de fasta ca si semnarea recenta a unui contract de muuuuuulte milioane de dolari prin care celebrul autor columbian acorda Hollywood-ului dreptul de ecranizare a nu mai putin celebrei sale opere. Debut promitator pentru nou-nouta Memoria de Mis Putas Tristes ([In] Amintirea curvelor mele triste). Perspectiva oficiala suna in felul urmator: o carte despre iubire pura, o fabula a timpului modern in care timpu’ e invins de-un suflet indragostit, povestea unui sentiment fara varsta. In mare parte adevarat: personajul central, Mustio Collado, dupa o viata de celibat consacrata prin bordeluri, gaseste inspiratia dragostei, a pasiunii totale in Delgadina, inspiratie care esueaza finalmente la nivel platonic. Multa valva pseudocritica vis-�-vis de renuntarea la pasiune carnala pentru traire sufleteasca. De fapt, realitatea textului spune cu totul altceva: un singuratic prin fire isi descopera la 90 de ani vocatii sufletesti superioare intr-o relatie cat se poate de pedofila cu o fatuca de 14 ani ale carei gesturi si expresii ii redesteapta nonagenarului amintirea porcoasa a curvelor triste din tinerete. De ce triste? Ei bine, pentru ca nu stiau decat o latura fizica a iubirii - zdrobitoare aceasta nuanta a textului. Adica la ce te poti astepta de la niste prestatoare de servicii publice? Desigur, in toata disperarea de cauza, mos Collado nu reuseste sa gaseasca alt remediu pentru disfunctia erectila de care (in mod logic) sufera decat sa devina un biet senil visator care isi scuza penibila ipostaza printr-un pseudosacrificiu in numele celor mai inalte si nobile simtiri. Fad, insipid, dezgustator de subtire. Actiunea tragicomediei trebuia mutata in zilele noastre, intra in scena Viagra si, hop-top, inevitabilul infarct. Cel putin Collado murea erect de fericire, finalul optimist aruncand o lumina joviala asupra continutului. Ultima productie semnata Marquez ramane, in realitate, o mare dezamagire. Un subiect neinteresant, aberant/patologic in cele mai multe scene ale cartii, un ton garbovit de melancolie, condimentat pe alocuri cu scene explicit sexuale din trecutul personajului. In mod surprinzator, nu dragostea invinge timpul, ci efectele timpului asupra omului si valorilor sale sunt dezastruoase - cam aceasta e perspectiva textului. „Nu e niciodata prea tarziu pentru a incepe!“ - suna una din viziunile critice asupra cartii, pe care nu am regasit-o defel. Foarte adevarat insa, Memoria de Mis Putas Tristes releva ce iti poti permite sa arunci pe piata cand ai un anume statut si toata lumea te ia in brate si aplauda cu o imbecilitate perfect mecanica. Bravo, Gracia Marquez! Avem in fata un exemplu de manipulare mediatica si promotie extrem de banoasa a unei carti de 3 parale dupa principiul: nu conteaza continutul, ci numele de pe coperta. Si, in viitorul foarte apropiat, ne putem astepta la transformarea nuvelei intr-o telenovela de succes mondial, este si asta, pana la urma, un mod cinstit de a face bani. Ma intreb, totusi, daca numele si reputatia lui Garcia Marquez au ajuns sa nu mai insemne nimic pentru autorul columbian de isi permite o asemenea automutilare.

Gabriel Garcia Marquez, Memoria de mis putas tristes, Editura Random House Mandadori, Madrid, octombrie 2004.