Recunosc ca nu citesc romane de anticipatie si ca nu m-am asteptat sa gasesc o astfel de scriere sub o coperta semnata Dino Buzzati. Daca nu era stilul seducator al lui Buzzati, probabil n-as fi ajuns niciodata la ultima pagina. Iar daca nu mi-ar fi placut cartea, nu as scrie despre ea.

Nu vreau sa discut ipoteza stiintifico-fantastica de la care porneste cartea, prefer sa ma situez intr-o lume paralela in care absurdul acestei idei ar putea fi pus in practica.

Vreau sa va duc cu mine in muntii atat de dragi lui Buzzati (copie fidela a Dolomitilor copilariei sale) sa o cunoasteti si voi pe Laura. Ea este o Eva post-moderna, creata de un nou demiurg – om ridicat la acest rang de miracolul irepetabil al?stiintei. Acest creator cu fata umana s-a decis parca sa echilibreze peste milenii actul genezei dand nastere femeii si ignorand practic nasterea barbatului. Ar fi putut aparea astfel o noua lume nemaculata de pacatul originar, in care trupul e doar o cutie modificabila, plasmuita numai spre a adaposti Fiinta. Ar fi putut aparea… Dar pare-se ca omul nu se poate lipsi de cusca trupului sau si-si cauta distrugerea sufocat de singuratatea ce i-o confera unicitatea.

Personajele lui Buzzati isi asuma, fara drept, un vis ce da tarcoale omului inca din momentul alungarii din Eden: recreerea fiintei dupa chipul si asemanarea muritorilor, in semn de protest in fata Dumnezeului ce ne-a rapit nemurirea. Ei pot sa se substituie demiurgului si cedeaza ispitei dand nastere unei neo-Eve, care va reproduce fidel personalitatea femeii iubite. Laura de piatra si metal e doar o copie a celei ce fusese sotia, amanta, visul Laura. Si, ca orice copie nu rezista comparatiei cu modelul. Adevarata Laura fusese o femeie libera, pentru care frumusetea trupului reprezenta una din valorile supreme, reproducerii ei ii lipsesc tocmai aceste atribute definitorii. In egoismul sau omul de stiinta a dat nastere unei prizoniere prin definitie, unei condamnate la o nemurire sterila si tragica.

Laura lui Buzzati e hidoasa, cum par a fi toate creatiile noi si fara indoiala e destinata pieirii. Ca nu trebuie sa uitam: exista doar un Creator si nu-i prea place concurenta.

Marele portret, Dino Buzzati, Editura Polirom, 2003