Avertisment: Cititorule, sa nu te astepti sa-ti fie bine. “Platforma” lui Michel Houellebecq nu e deloc un roman comod. Nu e calduta, e cat se poate de realista. NU te vei simti bine citind-o. Dar incearca! E posibil sa te modifice. Oricum, trebuie sa stii ca e o carte toxica si grea. Stilul ofensiv, sexist, rasist, otravitor, cinic contrariaza pe cei obisnuiti cu siropuri si peltele literare.

Lui Michel Renault, functionar la Ministerul Culturii din Paris, ii moare tatal. Dupa inmormantare pleaca in Thailanda, unde are sa cunoasca iubirea si s-o piarda, intr-un sangeros atentat musulman .

Motto-ul romanului, un citat din Honoré de Balzac, romancierul preferat al lui Houellebecq (“Cu cat ii este mai josnica viata, cu atat tine omul la ea; viata lui e atunci un protest, o razbunare de toate clipele”), isi are ecoul in ultimele pagini ale cartii unde eroul, aflat in Pattaya Beach, distrus psihic, dar terminand de scris Opera, isi vizualizeaza momentul mortii si demersurile celor din jur: ”Cineva foarte departe, in Franta, va completa un act de deces, va bifa o casuta intr-un formular de stare civila. Cativa vanzatori ambulanti, obisnuiti sa ma vada prin cartier, vor clatina din cap. Camera mea va fi inchiriata altui calator. Apoi ma vor uita. Ma vor uita repede.”

Blazatul, dar lucidul Michel are in general o existenta linistita, e cam asocial, munceste, face cumparaturi si este fan al emisiunii “Questions pour un champion”. Ai zice ca e un personaj cat se poate de banal, daca scriitorul nu l-ar prezenta facand consideratii pertinente, dar iritante, asupra turismului, comportamentului de grup al turistilor, vietii, iubirii, sexului, relatiilor interumane. Michel are idei bune de afaceri pentru programele turistice ale companiei unde lucreaza Valérie, iubita sa, citeste Auguste Comte (“Sa traiesti fara lectura este periculos, trebuie sa te limitezi la viata, si nu e lipsit de riscuri ”) si e cat se poate de deschis in privinta sexualitatii, practicand sexul ca metoda se relaxare, satisfacere, cu oricine si oricand si, mai ales, combinand partidele obisnuite cu cele de sex in grup sau sado-masochiste.

Una dintre temele romanului este cu siguranta atitudinea lui Michel vis-à-vis de sexualitate, exprimarea acesteia, excese si experientele personale: ”Sursa de placere permanenta, organele sexuale exista, ne stau la dispozitie. Zeul vinovat de nefericirea noastra, care ne-a facut trecatori, vanitosi si cruzi, a prevazut totusi aceasta minima forma de compensatie. Daca, din cand in cand, nu ar fi putin sex, ce ar mai fi viata? O lupta inutila cu intepenirea articulatiilor, cu cariile care macina dintii. Lucruri, de altfel, extrem de interesante: intarirea fibrelor de colagen, aparitia cavitatilor microbiene in gingii.”

Dupa ce o cunoaste pe Valérie ii descopera insa si valentele ceva mai sacre: ”Cu ce poate fi comparat Dumnezeu? Mai intai, evident, cu sexul femeilor; dar si, poate, cu aburii dintr-o baie turceasca. Oricum, cu ceva care sa faca spiritul posibil, cand trupul exulta de bucurie si de placere, iar orice teama e abolita. Acum sunt sigur ca spiritul inca nu s-a nascut, ca vrea sa se nasca si ca nasterea lui va fi dificila, ca deocamdata avem despre el dar o idee trunchiata si nociva. Cand o aduceam pe Valérie la orgasm, cand ii simteam trupul vibrand sub al meu, aveam uneori sentimentul, fulgurant, dar coplesitor, ca ating un nivel de constiinta total diferit, in care orice rau era abolit. In acele clipe suspendate, aproape incremenite, cand trupul ei se inalta spre voluptate, ma simteam ca un zeu ce avea la degetul mic cerul senin si furtunile. A fost intaia bucurie – indiscutabila, absoluta.”

Realismul “Platformei” e evident pentru ca romancierul huleste caracteristicile societatii contemporane. Parisul cenusiu si mizer, terorizat de bandele dubioase de la periferie isi are si el locul sau in roman: o colega a lui Michel e violata in metrou, sub privirile indiferente ale altor calatori. De asemenea, in roman intalnim numeroase digresiuni de la firul principal al povestii, catre viata personala a lui Jean-Yves, colegul lui Valérie si mai ales strategiile profesionale pentru declansarea unei campanii de atragere a noilor turisti la grupul Aurore, unde cei doi sunt angajati. Michel Renault nu se fereste sa spuna pe nume celor mai suparatoare adevaruri sau nelinisti care bantuie aceasta societate si stie ca a munci saizeci de ore pe saptamana e o alegere a acelor yuppies (young urban professionals) atat de la moda prin anii 60, ai caror omologi de dupa anul 2000 si-au ajustat preferintele, de exemplu, pentru acumularea exagerata de bunuri mai mult sau mai putin utile (consumerismul), sau pentru snobism si o mediocritate de care majoritatea sunt inconstienti.

Pe de alta parte, exista in roman dilema omului postmodern cauzata de consumerism: ne confruntam cu produsul finit, procesul sau de fabricare ramanandu-ne total necunoscut – “Traiam intr-o lume formata din obiecte ale caror procese de fabricare, parametri tehnici, moduri de functionare ne erau cu totul straine. Am aruncat o privire in jur, infricosat de aceasta descoperire: langa mine erau niste ochelari de soare, un prosop, o carte de Milan Kundera. Hartie, bumbac, sticla; asta inseamna masini sofisticate, sisteme de productie complexe.”

De-a lungul anonimelor, dar trepidantelor vieti, a face dragoste si nu sex e rar, iar legalizarea prostitutiei si turismul sexual sunt vazute drept consecinte ale evolutiei acestei societati. ”Am devenit reci, rationali, prea constienti de existenta noastra individuala, de drepturile noastre; mai mult decat orice altceva, fugim de alienare si de dependenta; in plus, suntem obsedati de sanatate si de igiena: e clar ca nu sunt conditiile ideale pentru a face dragoste. Acolo unde am ajuns, in Occident, profesionalizarea sexualitatii a devenit inevitabila.” Pasajul e doar unul din multele dedicate pledoariilor pentru legalizarea si dezvoltarea prostitutiei si pentru practicarea realatiilor sexuale libere si libertine.

Dar Valérie este “o exceptie luminoasa”: ”Era una dintre acele fiinte capabile sa-si consacre viata fericirii cuiva, sa-si faca din asta un tel. Acest fenomen e un mister. In el se afla fericirea, candoarea si bucuria; dar nici acum nu stiu cum si de ce se poate produce. Iar daca nu am inteles iubirea, la ce bun sa fi inteles restul?”

Un atentat musulman in oraselul unde cei doi se aflau in vacanta i-o rapeste, insa, pe fiinta iubita. Ceea ce ne duce la abordarea in roman a spinoasei probleme a rasismului: ”Cu siguranta, poti ramane in viata insufletit doar de o dorinta de razbunare; multi oameni au trait asa. Islamul imi distrusese viata, deci as fi putut uri islamul; in zilele urmatoare, am facut eforturi ca sa-i urasc pe musulmani (…) de fiecare data cand aflam ca un terorist palestinian sau un copil palestinian, sau o femeie gravida palestiniana au fost impuscati in fasia Gaza, simteam o tresarire de entuziasm la gandul ca exista un musulman mai putin. Da, se putea trai in felul acesta.” Aceasta e una din cele cateva fraze vadit rasiste scrise de Michel Houellebecq, un discurs plin de ura contra arabilor pentru care a fost acuzat si atacat de catre organizatii musulmane si de Liga Apararii Drepturilor Omului. De o ironie amara e faptul ca prin atentatul descris in roman, autorul a prezis o suita de tragedii sangeroase provocate de musulmani: atentatul din Bali, asalturile asupra Pentagonului si cele care au dus la prabusirea Turnurilor Gemene din New York, invazia magrebinilor pe Stade de France etc. . Asadar, realitatea e exact la fel de cruda pe cat ne-o putem imagina.

Houellebecq declara franc intr-un interviu acordat revistei “Lire”: “Religia musulmana e cea mai idioata din lume (…) ideea de a crede intr-un singur dumnezeu nu poate apartine decat unui cretin. Cand citesti Coranul, te prabusesti.” Ulterior, sfatuit de editorii sai, nu va mai acorda niciodata vreun interviu presei franceze. Houellebecq devine astfel, prin romanele sale “Particulele elementare” si “Platforma”, primul scriitor francez care indrazneste sa-si declare punctul de vedere asupra Islamului.

“Platforma” a fost comparat cu “Strainul” lui Albert Camus si Renault cu Meursault. Ambele romane debuteaza cu moartea parintelui personajului central si prezinta referinte la arabi; Meursault e inchis, pe cand Renault e nevoit sa se interneze intr-un sanatoriu, din cauza starii psihice precare pe care o are in urma uciderii lui Valérie sub ochii sai.

Dar cea mai importanta asemanare, cititorule, e ca atat “Platforma” cat si “Strainul” s-ar putea sa te irite la inceput, asa cum mi s-a intamplat si mie, numai pentru ca la sfarsit sa te induioseze, sa le acorzi credit personajelor principale si sa rezonezi pe aceeasi lungime de unda cu ei: ”Stiu doar ca toti, pana la unul, putim a egoism, a masochism si a moarte. Am creat un sistem care a devenit pur si simplu irespirabil; si, pe deasupra, continuam sa-l exportam. (…) am inteles, acum, ce e moartea; nu cred ca ma va face sa sufar. (…) Dupa mine nu va ramane nimic si nici nu merit sa-mi supravietuiasca ceva; am fost, sub toate aspectele, un ins mediocru. (…) Localnicii ma vor gasi dupa cateva zile (…) Spre deosebire de alte popoare asiatice, thailandezii nu cred in fantome si manifesta putin interes pentru soarta cadavrelor. Cele mai multe sunt duse direct la groapa comuna. Cum nu voi lasa instructiuni precise, la fel se va intampla si cu mine. ”

Cititorule, Houellebecq, un Eminem al literaturii franceze, cum a fost denumit de anumiti critici, prefera sa-si "revitalizeze" eroul prin moarte in finalul romanului. Acest individ banal, cu un comportament si idei cat se poate de scandaloase, e reabilitat, fiind nevoit sa se confrunte cu o situatie la limita absurdului.

Emotionat, suspini. Si accente din “Strainul” lui Camus iti revin in minte iar si iar. Si te simti dator sa sfatuiesti si pe altii sa abordeze romanul, pentru ca merita.

Michel Houellebecq – “Platforma”, Polirom, 328 p., 2003.