sisif logo numărul 30
1 octombrie 2011
ISSN: 1842-0834
Revistă electronică de cultură, fondată la Craiova în noiembrie 2002
Sumar Redacţia Arhivă Contact Linkuri
Articole  >  cartea de sub nas
Jocul de-a viata sau asa este, daca asa va place
Cristiana Miu

Cele doua parti care compun acest volum (Castelul si Taverna) sunt scrise in spiritul unei literaturi considerate atat de clasice, incat toata lumea o studiaza, dar aproape nimeni nu o citeste cu adevarat, si anume literatura sfarsitului de Ev Mediu si a Renasterii. Povestirile insiruite si amestecate in cartea lui Calvino isi au originea in stiinta veche si bizara a cartomantiei, pe care autorul o foloseste potrivit "exigentelor interne ale textului".

Semnificatia fiecarei carti depinde de locul pe care il are in succesiunea cartilor care o preceda si care o urmeaza, in fiecare dintre locatii fiind utilizat un singur pachet de tarot, cartile putand fi citite atat intr-un sens cat si in celalalt. Personajele sunt mute, fiecare in urma propriei tragedii traite in padurea neintalnit de deasa si cu totii vor mai presus de toate sa-si povesteasca destinul. Bazandu-se pe gesturi si mai ales pe tainicele carti de tarot, fiecare pe rand isi incheaga naratiunea stiind de fapt ca toti ceilalti vor intelege ceea ce le va permite gandul si le va impune sufletul. Simbolurile se repeta, la fiecare revenire capatand noi si noi valente ca-ntr-un luxuriant puzzle aproape imposibil de dezlegat. De multe ori pare ca ordinea in care se aseaza cartile e intamplatoare si poate ca de fapt intamplarea e regula ce ne guverneaza destinele.

 

Scenele in care se desfasoara cele doua capitole sunt diferite: castelul ajuns carciuma, dar pastrand in atmosfera si in matricea oamenilor ceva din nobletea de pe vremuri si-apoi taverna guvernata de instincte primare si haos. Exista si doua pachete de carti: primul smaltuit, lucrat cu arta si altul vulgar, alb-negru, grosolan desenat, dar avand uneori detalii uimitoare. Chiar si aranjarea cartilor difera: e mult mai ordonata in schita ce insoteste primul capitol si oarecum dezorganizata in taverna. Cu toate astea chiar si-n castel cel mai puternic isi pastreza cartile cele mai frumoase si mai incarcate de semnificatii pentru a se asigura ca povestea lui va fi inteleasa cat mai exact si de cat mai multi dintre privitori. Naratorul alege sa-si dezvaluie taina in taverna, sperand parca sa-si afle mantuirea in intelegerea celor multi. Obsesiile fiecaruia ni se infatiseaza incrucisandu-se ca-ntr-un ciudat labirint al magiei.

 

Calvino slujeste drept ghid, explicand simbolistica fiecarei carti pe masura ce pachetul este imprastiat pe masa, dar cititorului ii raman mii de variante neexplorate, fiecare poveste se modifica prin schimbarea intelesului unei singure carti, aceasta atragand corecturi in lant. Mereu ti se pare ca a ramas ceva ascuns, ca fiecare povestire s-ar putea termina cu totul diferit daca te-ai putea rupe de explicatiile impuse si-ai construi propria ta versiune pe baza cartilor misterioase ce parca se succed independent de voia autorului.

 

Calvino priveste publicarea acestei carti ca pe-o eliberare, el insusi fiind prins in increngatura de scheme si itinerarii impuse de cartile de tarot ca in niste nisipuri miscatoare.

 

 

\
România Culturală
Centre International de Recherches et Etudes Transdisciplinaires
E-revistă de cultură fondată în 2004
Editura Herald
Agenţia de carte