Exhibiţionism filosofic. Subtilitatea «celei mai trendy reviste pentru femei»

 

Citeam, din stranie curiozitate, un prim editorial al unei reviste ce-şi mărturisea onest singurul obiectiv: expunerea şi răstălmăcirea existenţei vedetelor. Pe o jumătate de pagină, în care majoritatea cuvintelor se învârteau în jurul aceloraşi câmpuri lexicale, coordonatorul se străduia să-şi argumenteze proiectul „publicistic“ prin nevoia organică a oamenilor obişnuiţi de a-şi băga retina în viaţa persoanelor publice, nevoie observată de specialiştii în gusturile cititorilor în mentalitatea românească a acestui mileniu: „românii consumă mult monden“. Astfel de reviste-somnifer, care oferă şansa unei aneantizări temporare a grijilor cotidiene şi a chestiilor serios-plictisitoare, par să fie, de fapt, un omolog, pentru adulţi, al poveştilor. Totuşi, aparenta stagnare în lumea feerică s-ar putea să fie un anacronism fericit în concurenţa inegală cu bârfologia. Superficialitatea şi sentimentul de uşurătate al fiinţei ucid, cu nedreaptă cruzime, inocenţa şi superfluul din noi, cele originare, mitice, nu de mâna a doua şi inconştiente, care ni se servesc pe paginile sufocate de pozele vedetelor semi-ascunse sub ochelari de soare.

În afara revistelor vipologice, mai avem o categorie la fel de bine cotată pe  tarabele colorate: revistele de modă. Spre deosebire de primele, acestea sunt adevărate magazine redate pe hârtie, cu seriozitatea vânzătorului de lux, iar moda ocupă aici un segment favorit. Întâlnim pe astfel de pagini descrieri mai mult sau mai puţin subiective ale vestimentaţiilor şi ale accesoriilor aflate „în tendinţe“.

Concepte fundamentale şi complementare ale filosofiei chinezeşti, yin este asociat de obicei cu feminitatea, partea nocturn-lunară a fiinţei, iar yang cu masculinitatea şi diurn-solarul. Din filosofia orientală, aceste concepte au migrat în simbolismul antropologic european, fiind asimilate în zestrea noastră de simboluri esenţiale, şi devin chiar substanţe particularizatoare ale realităţilor atât interioare, cât şi exterioare.

Cu toate acestea, deşi tindem să avem impresia că acest cuplu de concepte este astăzi un bun comun al metodei identificărilor contemporane, epitete clasicizate în sinteze, una dintre revistele de profil despre care vorbeam mai sus ne oferă aceste două fragmente de „înţelepciune“ revuistică, în cadrul unor caracterizări cu ambiţii de subtilitate făcute unor produse din lumea modei, exhibare a cunoştinţelor filosofice ale autorilor:

„Personalizează stilul masculin cu o panglică delicată. Cizmele de călărie sunt foarte in.“ (Bolero, ianuarie 2009, p. 70)

„Ultimele tendinţe aduc în prim-plan mănuşile lungi până la cot sau până la jumătatea antebraţului. Foarte in sunt şi cele fără degete, pentru şofat.“ (Ibidem, p. 72)

Este greu de înţeles care este sensul subtil al acestei prezentări oximoronice. Merită oare o simplă descriere de cizme sau mănuşi o asemenea aparenţă de anvergură cultural-simbolică? Ne mai rămâne să analizăm românismul de aceiaşi proastă inspiraţie al grafiei care, încă o dată, deformează esenţa gândirii chinezeşti originare. Mai ales pentru că omofonul apărut prin această deformare grafică, deşi vine să întregească întâmplător paradigma semantică a textilelor, nu mai lasă nicio circumstanţă atenuantă semidoctismului amplu demonstrat al autorului nostru.