Raspuns unui anonim

Anonim on Monday, June 28 @ 16:37:53 EEST
„Ce nume sa-i dam copilului? Ce zici de Mihai? Prea comun. Ionut? Prea pueril. Marin? Prea romanesc. Razvan? Ah, nuuu! Nici asta? De ce nu?! E un nume frumos, barbatesc. Las' ca stiu eu pe unu' Razvan... Naspa' tipu'... Si asa s-a nascut SEPTIMIU. Pentru ca n-aveam nimic de spus despre el. Sarmanu' copil! Semneaza «ex-marius».“

Si acum sa il lamurim pe acest Anonim. Poate vrea sa renunte la anonimat afland ce semnifica numele lui.

Mihai - forma corecta Mihail - prenume frecvent la crestini. Vasile Lovinescu il considera echivalentul lui Manu in traditia iudeo-crestina. Manu desemneaza un principiu, inteligenta cosmica oglindind Lumina spirituala pura, formuland Legea (Dharma) proprie conditiilor lumii noastre sau ciclului nostru de existenta; in acelasi timp, este arhetipul omului considerat special ca fiinta ganditoare (Manava). Manu se gaseste sub forme diverse la un mare numar de popoare vechi: Mina sau Menes la egipteni; Menu la celti si Minos la greci.

Mihail este format din Mi-Ka-El si inseamna cel care/cine este ca Dumnezeu; terminatia -El este o prescurtare a lui Elohim. Christian Ionescu, in Mica enciclopedie onomastica vine cu urmatoarea explicatie: Prima parte a lui Mikael perfect identic, atat din punctul de vedere al semnificatiei cat si din cel al formei cu un alt nume ebraic, Mikajah (-jah, din Jahve, alt nume al divinitatii), inseamna „cine ca“, intrega fraza putand fi interpretata „cine este ca El (sau Jahve)?“, tip de constructie interogativa cu interesante similitudini in onomastica asiro-babilonenilor. Redat in Septuaginta prin gr. Michael / Michaelos, iar in Vulgata prin lat.Michael, vechiul nume ebraic se raspandeste in Europa. In Germania, de exemplu, numele era atat de popular, incat a ajuns sa fie folosit ca un simbol pentru taranul german.

Vasile Lovinescu sustine ca Mikael este fata luminoasa a lui Metatron, Ingerul Fetei pentru ca priveste in fata pe Dumnezeu. Mihail este socotit ca fiind seful ierarhiilor angelice ceresti dupa cum oglindirea lui in lumea noastra este Seful ierarhiei initiatice pamantesti.

„Vom spune ca, precum seful ierarhiei initiatice este «Polul pamantesc», Metatron este «Polul Ceresc», si ca acesta isi are reflexul in acela cu care este in legatura directa de-a lungul Axei Lumii. Numele sau este Mikael, Marele preot (…) El nu are numai aspectul de Clementa ci si pe acela de Justitie; nu este numai «Marele-Preot» (Kohen-ha-gadol), dar si «Marele Principe» (Sar-ha-gadol), seful armatelor ceresti, adica in el este principiul puterii regale, ca si al autoritatii sacerdotale sau pontificale.“ (Rene Guenon, Le Roi du Monde, Paris, Gallimard, 1958, p.13)

Interesanta, in legatura cu acest nume, este explicatia pe care Aurelia Balan Mihailovici o da verbului „a mahni“ ca provenind din forma prescurtata Mihu, a prenumelui Mihnea. Christian Ionescu vede prenumele Mihnea ca fiind o forma reluata in istoria noastra veche de la Mihai. In timp ce Aurelia Balan Mihailovici in cartea sa Dictionar onomastic crestin (Minerva, 2003) spune:

„In ceea ce priveste radacina Mihu cu derivatele Mihnea, Miu, nu credem ca se regaseste in Mihail datorita campului semantic nou, oglindit si in literatura populara, in special in balada. Numele au avut si au mult de spus in ceea ce priveste caracterizarea personajelor. Mihnea, cu forma prescurtata Mihu, este un prenume specific romanesc, format pe teren romanesc, intr-o perioada veche, fara sa fie derivat de la Mihail (…) Forma prescurtata Mihu, prezenta in numeroase versiuni ale baladelor populare, are ca determinant substantivul „copilu’“ nu din rationamente stilistice (rima) cum s-ar crede, ci „copilu“, „bastardul“, frumos, viteaz, dar nefericit, infratit doar cu codrul in care se gaseste frate, tata, sora, iubita. Sentimentul amaraciunii, generat de singuratate sau injustitie este mahnirea, rezultat al actiunii verbale a mahni, verb incadrat intr-o veche si bogata familie lexicala, ce figureaza in toate dictionarele, vechi si noi, cu etimologia necunoscuta. Inregistrat in limba veche, in primele traduceri ale textelor religioase, este folosit cu o mare frecventa ca sinonim al verbului a intrista…“ (p. 377)

Ionut - forma diminutivala de la forma specifica romaneasca Ion, care vine din forma savanta Ioan (Ion reproduce un vechi nume ebr.Johanan, fiind format din Jo-, abreviere pentru Jahve si verbul hanan „a face favoare, a avea mila“. Johanan („Jahve a avut mila/ a facut o favoare“) este la origine o formula de multumire adresata divinitatii care a favorizat nasterea unui copil mult asteptat de parinti. Prenumele Ion este baza pentru Sanziana, prenume feminin aparut in limba romana in sec. al XVI-a, si este o creatie neaosa pe baza lat. Sanctus Dies Iohannis.

Marin - corespunde numelui lat. Marinus, nume frecvent la romani, explicat prin adjectivul marinus „marin, de mare“. Mai exista si o alta ipoteza mai veche conform careia la originea lui ar sta gentilicul Maria, corespondentul feminin a lui Marius.

Razvan - nu exista o ipoteza sigura asupra originii acestui prenume. S-a facut o apropiere cu numele de familie bulgar Rizvanos si sarbo-croat Rizvan. Prima din ipotezele propuse sustine ca Razvan e o formatie a carei semnificatie ar fi „rebotezat“. Dar care de fapt fi un calc lingvistic dupa gr. ana „din nou“ si baptizein „a boteza“; in sl. raz „inca o data“ si zvati „a numi, a chema“. Lipsa numelui la celelalte popoare slave vecine pune sub semnul indoielii solutia de mai sus. In sarbo-croata exista cuvantul Rizvan, considerat de origine araba - riduan, termen religios ce desemneaza starea de multumire.

Septimiu - prenume reluat din istoria romana, reproduce lat. Septimius. La origine este o formatie pe baza numeralului ordinal septimus „al saptelea“.

Marius - si femininul Maria nu au nici o legatura cu biblicul Maria. Sunt prelatine, apartinand unui fond onomastic italic. S-a sustinut o probabila apropiere de cuvantul etrusc maru numele unei functii, dar care initial ar fi insemnat „om“. Christian Ionescu ne propune sa mergem chiar mai departe, pana la radicalul indo-european mer/ mor- ( mar-) „barbat tanar / femeie tanara“, intalnit si in lat. maritus „casatorit, sot“, maritare „a se casatori“ - de aici fr. mari si marier, rom. a se marita.

Bibliografie selectiva:
1. Lovinescu, Vasile; Incantatia sangelui, Institutul european, Editia aII-a, Iasi, 1999.
2. Guenon, Rene; Le Roi du Monde, Paris, Gallimard, 1958.
3. Ionescu, Christian; Mica enciclopedie onomastica, Editura enciclopedica romana, Bucuresti, 1975.
4. Mihailovici Balan, Aurelia; Dictionar onomastic crestin, Ed. Minerva, Bucuresti, 2003.
5. Livescu, Michaela; Elemente de lingvistica romanica, Ed. Universitaria, Craiova , 2003.