„Le Monde des Religions” (http://www.le-monde-des-religions.fr/kiosque.htm) este singura revistă care oferă, pe piaţa publicistică franceză, o viziune laică şi obiectivată asupra fenomenului religios. În numărul său din ianuarie 2010, revista propune o discuţie deschisă, dincolo de polemici sterile şi opinii subiective, asupra unei teme esenţiale şi recurente în societatea contemporană : Ştiinţă şi spiritualitate : un nou dialog ? Un subiect care nu a putut fi tranşat nici măcar în procesul intentat lui Galileo Galiei, de la a cărui observaţie pare să fi plecat şi editorialul lui Frédéric Lenoir: „Intenţia Sfântului Duh este să ne înveţe cum să mergem în cer, nu cum funcţionează cerul.”

Trei sfere de cercetare, reprezentate de specialiştii acestora, se întâlnesc în spaţiul interstiţial dintre ştiinţă şi religie. Prima categorie este cea a oamenilor de ştiinţă, care se dovedesc a fi majoritatea celor dispuşi să recunoască faptul că realitatea materială, obiectul lor de investigaţie, depăşeşte prin complexitate instrumentele de cunoaştere ale ştiinţelor clasice. Aceştia sunt în special cei care studiază lumea subatomică, care nu mai poate fi limitată la modelul emis de fizica newtoniană. Un alt grup este reprezentat de cercetătorii macrouniversului; astrofizicienii au încercat să explice naşterea lumii, realizând că universul nu este static şi etern şi că viziunile scientiste sau hazardul nu mai răspund tulburătoarei diversităţii a realităţii infinite. Mai există categoria teologilor capabili să citească textul biblic dintr-o perspectivă deschisă şi înţelegătoare, cerc reprezentat onorabil, în acest dosar, de către Thierry Magnin, preotul şi fizicianul care a fost publicat în limba română de către editurile Junimea şi Curtea Veche, un veritabil specialist al relaţiei dintre ştiinţă şi spiritualitate. El remarcă aici analogiile dintre logicile antagonismului, dezvoltate în fizica cuantică, şi cele ale teologiei apofatice, care meditează la misterul divinităţii în categorii antinomice ireductibile.

În prima parte a dosarului, vorbesc oamenii de ştiinţă (dintre care doi deţinători ai premiului Nobel pentru fizică: Charles Townes şi William Phillips), aducându-şi propria mărturie atât de fiinţe raţionale, cât şi de fiinţe credincioase şi militând pentru convergenţa, şi nu opoziţia, ştiinţei cu religia. Apoi, cuvântul este dat filosofilor, care încearcă să evidenţieze contururile acestei noi paradigme ştiinţifice şi discursive, precum şi perspectivele epistemologice şi metodologice ale dialogului.