Of, mâinile astea... zbârcite şi îmbătrânite. Ele mă dau de gol! Să caut crema de mâini. Mi-a adus-o Relu. Dacă nu e bună? Poate o fi ceva în ea... ceva... rău. De îmbătrânit. Oare se poate ? Sigur, că se poate! Acum, totul este posibil. Să nu mă dau cu cremă, atunci? Şi mâinile mele... mi-am făcut o manichiură frumoasă... foarte frumoasă. Unghiile tăiate, ca desenate. Ojă roşie, un roşu aprins... unde o fi crema aia? Ce să fac? Pe cine să întreb dacă e bună, daca o exista? Ceva rău în ea... să mă dau cu ruj! Sunt cam palidă, buzele vineţii! Rujul... nu mai ştiu de unde l-am primit... Dacă are şi el ceva... rău? Dacă mi se vor umfla buzele? Sau fac bube urâte şi cu puroi...! Pe cine să întreb? Of, of, of... Vine Relu. Da, da, da... Pe unde o fi umblând? Iarăşi nu vine la timp. Nu se gândeşte la nimic serios şi responsabil. Nu ştie că sunt singură? Nu mă vede? Câteodată cred că a uitat. A uitat tot. Tot ce ne lega. Nu ne mai leagă nimic. Doar... o datorie... sau o povară... Trebuie să mă pregătesc să arăt frumoasă când vine, trebuie să mă aranjez un pic. Să fac şi un pic de curăţenie. S-a pus praf peste tot! Vai! Câte am de făcut! Nu îl interesează! Nu îi pasă! Îşi caută alte femei! Umblă hai-hui toată ziua... nu e niciodată acasă, dacă rog o vecină să-l caute pentru mine. Nu îl găsesc decât foarte rar... ce poate să fie? Nu e de încredere, nu te poţi baza pe el niciodată. Povară?! Asta sunt pentru el! Sunt convinsă. Nu, nu, nu... atac cerebral... Perfuzii, eu, nu, niciodată... Nu mai vreau niciodată să trec prin aşa ceva! Niciodată! Parcă mă dor amigdalele! Mă dor din ce în ce mai tare... Să nu uit să îi spun lui Relu, să mergem la doctor... să îmi dea medicamente... Vai, n-o să îmi treacă, n-o să-mi treacă... Ce mă fac? Cine ştie ce medicamente îmi dă?!? Ce îi convine! Da, tot ce îi convine! Să nu mă simt bine! Să mă înnebunească de durere... E mână în mână cu doctorii! Ştiu asta, ofiţerule! Doar eu am lucrat la Securitate, ştiu cum merg lucrurile... de cine are nevoie, e bine, de cine nu are nevoie, scapă încet. Asta urmăreşte! Da, da, da... Secretară!... Nu, nu, nu! Vecinii ăştia, nişte nerecunoscători... Câte am făcut pentru ei?! Acum... întrebări, întrebări, întrebări... Cum se zice la asta? Ce scrie aici? Citeşte dincolo! Întruna. Repede, cât mai repede! Păi, cum să pot să fac asta! Iau lecţii în fiecare zi, nu e destul? Taca, taca, taca! ... Ce înseamnă asta, ce înseamnă cealaltă! La nesfârşit! Chinuri, toate trec, la un anumit moment. Le va trece şi lor cheful să râdă de neputinţa mea... sunt sigură că îmi voi reveni cândva. Când? Nu ştiu! Repede, cât mai repede, de la un cuvânt la altul, de la o literă la alta! Nu se poate nici aşa! Nu îi vede Dumnezeu şi pe ei o dată! Nu mă lasă în pace deloc! Deloc... Nu, nu, nu... Să îi arăt Ancăi medicamentul, ea îmi citeşte tot, sigur ştie dacă e bun sau nu! Poate îmi spune ceva şi de cremă, să văd dacă o pot folosi... îmi va spune ea la ce e bună sau pentru ce e rea... Dacă are efecte secundare sau ba?! ... Toţi îmi vor răul!... Răul!... Vai, Relu, vai! Îmi cheltuieşti toţi banii, banii mei, banii de la Mihai, toţi banii rând pe rând! Dacă i-aş cunoaşte, dacă m-ar putea învăţa careva... Bănuţii mei puşi de zile negre... Oare câţi or mai fi? Mai sunt?... Nu mai ţin minte unde i-am ascuns... Oare unde?... În vază?... Nu, nu, nu, nu sunt în vază!... Sau i-am dat lui Relu?... Nu ştiu, nu cred... Poate i-a găsit singur... Vine Relu, da, da, da, să mă fac frumoasă, unde o fi crema de faţă? Şi rujul, neapărat rujul... Uite, cât de palidă sunt!  Da, da, da... oare cât mai avem din abecedar? Mult, foarte mult! Atâtea cuvinte, atâtea litere... Am făcut jumătate de caiet! Jumătate! Foarte mult, imens! Ştiu atâtea!... Să ascult caseta!... Prima casetă? Nu, aia nu mi-a plăcut niciodată, e urâtă... Să mă duc să văd unde mi-a lăsat caseta a doua... La ce cuvânt... Poate înseamnă ceva! Îmi spune ce e de făcut... Îmi aminteşte ce e de făcut... E important, foarte important să ştiu ce e bine şi ce e rău... Nu, nu, nu! Poate mai încolo! O ştiu pe de rost!... Dar mi-a zis să o ascult!... M-am săturat de cuvinte şi de litere! Mă supără vocea de bocitoare a Ancăi!... Da, da, da... Să-i dau nişte mere, merele pe care mi le-a lăsat Relu... Nu sunt bune de nimic... cine ştie ce o mai fi având prin ele?!... Mere din livadă, toată ziua mere şi din când în când pere... Trebuie să scap de ele... Neapărat! Să nu uit! Mi le aşez pe masă, să le văd... Poate pleacă fără ele, cum mai face ea! Poate ştie ceva!... Şi nu spune... Da, da, da! Aoleu, vitaminele, nu vreau să le iau... Mă îngraşă... ce bine că am slăbit... Sunt suplă acum... Vitaminele astea de la Mihai mă fac să înghit tot frigiderul şi nu vreau să mă chinui mai apoi cu cure de slăbire... Cine ştie ce or mai fi având şi vitaminele astea! Alte lucruri... ciudate... I le dau Ancăi. E mai bine aşa... scap de ele... Numai să nu îi spună lui Relu... Se bucură şi ea de ele... da, da, da! Ce bine că m-am vopsit! Dacă nu insistam... Ma-ma, ma-ma, ma-ma... E greu, e foarte greu... Nimeni nu mă înţelege! Deloc! Chiar deloc! Eu le explic totul cât mai clar, foarte clar, şi nimic, fiecare înţelege ce vrea dacă vrea sau nu înţelege nimic. Sau poate se prefac că nu înţeleg... Da, cred că da... Mi-e teamă că nu înţeleg ei niciodată nimic! E greu aşa, foarte greu... Mir-cea... Mir-cea zice că nu învăţ nimic! Şi eu fac lecţii în fiecare zi! În fiecare zi! E un chin! Anca zice că fac progrese, progrese  mari! Aşa şi este! Cât am învăţat?!? Muncesc din greu în fiecare zi, litera din gât, litera cu buzele, litera... Mă schimonosesc întruna! E uşor de zis, spune din gât, cum vine asta? Fără buze?!? E foarte uşor de zis! Cine s-ar fi gândit că o literă are nevoie de atâtea ore de muncă? Muncesc în fiecare zi! Ce să mai fac? Nu mai pot! Încerc de toate şi uite, pare ciudat, dar ştiu multe, foarte multe cuvinte, le ştiu, le simt... Foarte multe! Ma-ri-a, Ma-ri-a... ce viaţă frumoasă am avut! Plină! Îl iubesc pe Relu, are grijă de mine, ce m-aş face fără el?!? Aş fi singură, singură de tot... Şi aşa nu este destul. Dragul de el, cum vine să îmi dea medicamentele şi de mâncare! De trei ori pe zi! Dimineaţa, la prânz şi seara. Da, da, da... Câte nu face pentru mine? Mă ajută la curăţenie, îmi găseşte oameni să îmi facă de mâncare, lecţiile cu Anca... dragul de el...Câte probleme îi pot face? Nu ştiu cum mai îndură?! Vai, săracul de el... Îl iubesc foarte mult. Nu ştiu ce să mai fac să fie bine şi tot nu e bine! Îmi dau toată silinţa, ce să fac, doar ştie că sunt bolnavă! ... Şi nu m-a lăsat, nu a plecat de lângă mine... Mare lucru! Toţi ceilalţi m-au părăsit la greu... are mare grijă de mine... da, da, da! Acum... nu mai e nimeni... Nu, nu, nu!... Lângă mine, aproape... Mă doare stomacul... Mă doare atât de tare! Să merg la doctor! Trebuie neapărat să merg la doctor! Să îmi dea ceva, să nu mă mai doară nimic niciodată! ... Of, trupul ăsta bătrân... cum să reziste la atâtea! Toate numai mie, toate rând pe rând, vârtejuri... bulboane... Cum să mai ies din toate? Să îmi dea ceva, cât mai repede, de stomac... Poate am ceva... grav... Atâtea boli, atâtea dureri! Când voi scăpa de ele?!? Din rău în mai rău... Perfuzii!... Niciodată! Niciodată!... Cum stăteam eu acolo agăţată de toate firele ale!?! Sărmana de mine! Cum am trecut prin atâtea? Credeam că voi muri!... Mi-e atât de frică de moarte... Vai, vai, vai!... da, da, da, da... Bu-nă, bu-nă, bu-nă... Aoleu, mi-a ieşit un fir, ba două, în bărbie... Trebuie tăiate! Neapărat!... Of, nu pot să le tai, îmi tremură mâinile, mi-e frică... O să o rog pe Anca, da, da, da, da, ea o să le taie! Bătrâneţile astea...! Aaa,  s-o întreb şi de mustaţă când vine!... Oare vine?... De obicei vine la timp, dar câteodată nu vine deloc... Nu ştiu ce se întâmplă cu ea câteodată. Zice că e obosită sau că nu are timp şi nu vine... odată, mi-a zis că e răcită şi că nu vroia să îmi dea şi mie... Nu cred, sunt sigură că m-a minţit... Vine doar atunci când totul e bine! Sunt convinsă că are legătură cu starea mea, ea ştie tot... de la Relu... da, da, da!... Aaa, aş vrea să mă uit pe fotografii... alea din străinătate... să caut albumul... Of, 81 de ani... Cine ar fi crezut? Şi cât de bine arăt, foarte bine! Să caut rujul, ăla, roşu aprins, am buzele prea palide şi vineţii... Unde l-oi fi pus?... Poate l-a ascuns Relu pe undeva... Aşa, ca să îmi facă necaz...! Unde să-l caut?... Da, da, da... mai trebuie să îmi aranjez părul şi sprâncenele, doar un pic... Sunt ciufulită!... e foarte bine!... Trebuie să fiu mai atentă cu părul, se deranjează foarte uşor! Creţ... Ce vremuri, Paris, Amsterdam, Germania... Balaton, Moulin Rouge... Ce bine am petrecut pe acolo!... Cu Relu, of, ce încântare! Hoteluri, restaurante, plimbări în toată lumea... da, da, da, s-au dus... demult!... Ieri am căzut! Nu-mi mai simţeam picioarele! M-am târât până la vecini, la uşă... m-au ajutat, m-au ajutat atunci... Imediat au dat telefon... Imediat! Nu ştiu cum am reuşit să ajung până la ei! Dumnezeu mi-a ajutat... da, da, da... nu mai vreau! Niciodată! Nu, nu, nu!... Sunt buni şi săritori vecinii mei, mai ales Mir-cea... când am o problemă, îmi vine imediat în ajutor... Şi cu mâncarea mă ajută... îmi face soţia lui... E cam sărată ce-i drept! Nu îmi place sărat, nu e bine pentru tensiune... să-mi iau o tensiune, să văd, unde am pus aparatul ăla...? Da, da, da! A venit Salvarea! Da, da, da, da! Mi-am revenit pe loc! Picioarele astea încă mă dor... un pic, foarte puţin... Câte am făcut?... Of, Relu întârzie ca de obicei, cine ştie pe unde se plimbă, cine ştie câte femei întâlneşte... cine ştie... Nu, nu, nu, nu... Aşa face el, îmi face în ciudă! Ştiu asta! Cum să nu mă enervez?!? Cum să trăiesc aşa?!? Nu se poate ! Lasă că îi spun eu câteva când vine! Da, da, da... Mă ţine aşa...!

***

Merg la Nina. Ce tărăboi o să-mi facă!?! Şi ce? Am şi eu treburile mele. Nu pot sta cu ea tot timpul! Nici nu vreau! Oricât m-ar plăti! Iubi în sus, iubi în jos! Tot pe lângă ea! Atâtea fasoane şi fandoseli. Tot timpul e ceva... dacă întârzii, ba pe unde mă plimb, ba cu cine mă întâlnesc, ba pe cine am mai vizitat. Tot felul! Apoi, nici aşa, asta nu e viaţă de trăit...! Întârziu, şi ce dacă întârziu, merg de trei ori pe zi la ea... Cine are grijă să îşi ia medicamentele, cine are grijă de garsoniera ei, cine are grijă să mănânce?!? Cine? Eu, numai şi numai eu!... Şi turuie întruna... numai în da-uri şi în nu-uri... Nici nu se chinuie să pronunţe cuvintele pe care le învaţă! Dacă le-o ţine minte sau nu... Eu ştiu? Nu ştiu de ce o mai plăteşte pe Anca... Afazie şi demenţă. Are şanse minime...! Nimeni nu vrea să îşi piardă timpul cu ea...! Anca mai vine ceva mai des, dar şi are treburile ei, nu poate sta tot timpul cu ea... Şi cere mult, mult prea mulţi bani de la noi... Nu cred să fie atât de grea munca!?! Eu nu am timp, cum s-o ajut?!? Îi mai zic nume, obiecte din casă... Fac şi eu ce pot!... N-are niciun rost, absolut niciunul! Nu mai are ţinere de minte! Iar nu o să vrea să îşi ia medicamentele şi fără ele e... terminată. Nu ştiu ce-o fi în capul ei, are ce are cu medicamentele... Poate pentru că nu le mai poate citi prospectele, nu mai ştie ce ia, eu ştiu?... I-o fi şi frică...! Nu are încredere în nimeni! În mine în niciun caz, doar câteodată, când e mai lucidă, dar şi atunci... e vai şi amar!... M-a speriat alaltăieri! I s-a strâmbat gura! Nu ştiu ce vroia de la mine, chiar nu ştiu, e imposibil să te înţelegi cu ea. Îi căşunează pe ceva! Şi atât îi trebuie... Doar o idee cât de firavă se transformă într-o cascadă de numai ştii încotro s-o iei, scapă cine poate, dacă poate!... Duminică nu ştiam ce vrea cu părul, a făcut un scandal de pomină, vroia să se vopsească, până nu i-am adus pe cineva, nu s-a lăsat! Are anumite fixe, părul trebuie să fie tot timpul aranjat şi vopsit, dacă nu e... Ruptură în cer! Este şi a fost şi înainte foarte cochetă... se ţinea bine şi acum... A slăbit mult, foarte mult, mănâncă foarte puţin. Nu ştiu ce să mă mai fac cu ea, de unde s-o iau, ce să-i mai spun, nu mă ştiu comporta cu ea când are crize, nu îmi dau seama ce e în creierul ei, ce se întâmplă, e foarte dificil de spus... Nimeni nu ştie! Nu o mai pot nici eu îngriji, am 70 de ani, am îmbătrânit şi eu, am problemele mele... Trebuie să rezolv cumva şi voi rezolva problema... ! Mihai a fost de acord, nici el nu mai ştie ce să facă cu mama lui, nu are timp şi din străinătate ce poţi face? Nimeni nu vrea nici plătit să se ocupe de ea... toată responsabilitatea cade pe mine... Rezolv eu cumva!... Adevărul este că m-am săturat de toanele ei, da, ştiu, e bolnavă, este foarte bolnavă... Când e bine dispusă, totul merge bine, când nu, e tărăboi. Şi e nevoie să fie cineva tot timpul cu ea... Nu ştie nimeni ce îi mai trece prin cap să facă... O văd cum simte neputinţa de a vorbi şi a scrie... o văd cum se ambiţionează, câteodată, când e bine, să facă, să lupte, să înţeleagă... trebuie să–i fie foarte greu, să nu te poţi face înţeles niciodată! Trebuie să fie un calvar să nu poţi cere ce vrei, să nu poţi spune ce simţi, să nu înţelegi... Dar fasoanele? Nu le înţeleg şi pace! Totul are o limită! Am şi eu treburile mele. Vai, ce criză, când am fost la Păltiniş să schiez... este geloasă, foarte geloasă! Şi posesivă... Îşi închipuie tot timpul că o înşel cu alte femei, că mă distrez fără ea... Vrea să îmi acapareze tot timpul sau cât mai mult cu putinţă! Crede în tot felul de bazaconii... în loc să aibă încredere în mine!... Nu-mi mai place deloc! Chiar deloc! Au fost vremuri frumoase... cât de bine am petrecut împreună, câtă bucurie şi veselie!?!... Acum crize şi scandaluri, numai şi numai crize şi scandaluri! Pleci, deja, hai nu pleca, mai stai cu mine, numai din astea! Când trebuie să plec, plec! Am şi eu familia mea şi trebuie să o întreţin, altfel... Paris, Balaton... Ce ne-am mai distrat! Altă viaţă... Frumoasă şi blândă. Îmi aduc aminte cât de bine era când am mers cu prietenii noştri în Ungaria...! Ce de vis a fost! Şi Nina o plăcere să o  priveşti... totul clar şi minunat... ce mai s–au dus vremurile alea, nu se mai pot întoarce, timpul este necruţător cu noi, lasă urme şi amintiri, dar atât, clipe, clipe mărunte însemnate în noi! A vrut inel... cu rubin... zilele trecute. I l-am cumpărat! Cât l-a mai arătat la toată lumea !?! Se mândreşte cu el... întotdeauna i-au plăcut bijuteriile... este foarte cochetă. Ţine foarte mult la cum arată şi la cum se prezintă în lume. Asta nu e rău. Nu e rău deloc. Dar, acum, exagerează! Exagerează enorm!... Ce scandal până l-am cumpărat, vroia numai la plimbare şi numai prin faţa vitrinei, mi-l arata întruna, plângea, se văicărea... ce să-i faci?... Se supără pe toţi, mai ales pe Mircea, că o întreabă, că o pune să pronunţe cuvintele, să citească. Anca îi repetă la nesfârşit cuvintele, nici nu o lasă să citească singură!?! Ce mai încurcătură! Vrea casete, întruna, casete cu cuvinte silabisite! Eu ştiu ce obsesie o mai fi şi asta... Poate, totuşi, îşi revine. Când e bine dispusă mai vorbeşte, ne spune pe nume, spune obiectele din cameră... E o încântare să vezi cât se străduieşte! Dar când toate merg pe dos... E şi capricioasă, nu primeşte pe oricine în casă... Nu vrea să stea cu oricine în casă! Ar fi mult mai uşor dacă aş avea pe cineva, o femeie de încredere, să doarmă cu ea peste noapte. M-ar fi ajutat mult!... Nimeni nu vrea, însă, să stea cu ea, cu toanele ei, are fixele ei, are tabieturile ei. Nu suportă prea multă lume şi nu pe oricine... Asta este problema... dar, acum am rezolvat... Sper să meargă totul aşa cum trebuie... Nu am ce face, trebuia găsită soluţia cea mai potrivită...! Am treburile mele, nu pot fi la dispoziţia nimănui 24 de ore din 24! E prea mult! Mult prea mult! Vreau să trăiesc şi eu! Îmi cere tot mai mult, din ce în ce mai multe... Mai crede şi că o înşel... Of, iarăşi nu o să vrea să îşi ia Xanaxul, poate o conving eu cumva! Sigur, e agitată şi aşteaptă...